Săptămâna Oltenia pentru Moldova, la Biblioteca Județeană Botoșani

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, împreună cu Școala Gimnazială „Ion Gh. Pleșa“ Almăj - Dolj, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu“ Botoșani și Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu“ Hănești - Botoșani organizează Săptămâna Oltenia pentru Moldova, în cadrul căreia prezintă volumul (re)amintiri: Oltenia pentru Moldova. Foametea din 1946 – 1947, editat de C.J.C.P.C.T. Dolj în anul 2016.
 
Bazată pe o poveste reală, relatată de Maria Zbanț din comuna Hănești, județul Botoșani, pe mărturiile mai multor localnici din comuna Almăj – Dolj și documente de la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale, cartea creionează o urmă a memoriei ce păstrează vie intensitatea chinului, a dramelor, dar și căldura omeniei oltenilor, cum a fost și Gheorghe Virgil Ionescu, din satul Bogea (comuna Almăj - Dolj), care le-au întins o mână de ajutor moldovenilor grav afectați de foametea din ’46 – ‘47.  
 
Profesori, elevi, istorici din județele menționate vor face împreună o călătorie alături de noi pe drumul cu re(amintiri), destăinuiri care au făcut posibilă această carte, drum care pornește din Dolj și care se va opri în satul Moara Jorii (comuna Hănești, jud. Botoșani), pe prispa casei unde vreme de decenii Grigore și Aglaia Bongeag, părinții Mariei Zbanț, au vorbit cu recunoștință, până s-au stins, despre oltenii care i-au pus pe picioare, pe ei și pe copiii lor, și le-au dat șansa atunci să revină sănătoși, acasă, în Moldova.
   
Întâlnirile vor avea loc astfel:
 
31 mai 2017, ora 9:30 - Școala Gimnazială „Ion Gh. Pleșa“ Almăj – Dolj
Prezintă: prof. Ion Tănasie – directorul școlii, prof. Elena Predușel, prof. Marcel Popescu
 
7 iunie 2017, ora 11:00 - Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu“ Botoșani
Prezintă: prof. Cornelia Viziteu – dir. Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu“ Botoșani, istoricul Gheorghe Median, prof. Georgică Manole, prof. dr. Dănuţ Prodan, eveniment completat de Expoziţie şi Comunicare: „Anul 1946 în secvenţe filatelice, numismatice şi publicaţii“ - prezintă  bibliotecar  Mihai C.V. Cornaci
 
8 iunie 2017, ora 11:00 - Școala Gimnazială “Teofil Vâlcu” Hănești, jud. Botoșani
Prezintă: prof. Lucian Manole - directorul școlii, prof. Mioara Zbanț
 
9 - 10 iunie 2017 - sat Moara Jorii, comuna Hănești - jud. Botoșani
 
La realizarea cărții și-au mai adus aportul: Georgeta Diatlov (Reșița), Elena Gheorghe, Petru Dumitraș, Mitru Zisu, Ion Trușcă, Lina lu’ Dabă, Lucreția Purcărea, Constantin Stanciu, Speranța Popescu, Constantin Pană, Administrația comunei Almăj - Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, Biblioteca Universității din Craiova, Biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea din Craiova.

Afișul evenimentului a fost realizat de Iulia Triţoiu, de la Facultatea de Inginerie Electrică – Universitatea din Craiova.

(Comunicat de presa)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

astăzi, 21:05

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

astăzi, 20:20

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

astăzi, 20:17

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...