La mulți ani, ELENA MÂNDRESCU! - VIDEO

La mulți ani, ELENA MÂNDRESCU! - VIDEO

ELENA MÂNDRESCU

Fiecare poveste are un drum al ei. A scrie despre un om e aidoma unei călătorii. Din când în când te opreşti şi însemni în ţărna memoriei o sclipire, un gest, o strălucire a voii pe care nu i-o bănuiai. Nu cobori privirea, nu poposeşti de unul singur, oricât de îmbietoare ar fi umbra sau cât te-ar ispiti odihna. A scrie despre un om e ca şi cum l-ai privi din spatele oglinzii. Nu îi vezi chipul, dar îi simţi bucuriile, spaimele, grijile, frumuseţile trăirii, tristeţile, chiar şi urcuşurile duhovniceşti.

 

Pe Elena Mândrescu am întâlnit-o mai întâi sub un soare tomnatic. Am rugat-o să vorbească despre o tânără interpretă care atunci îşi lansa primul album. M-a impresionat prin generozitate, prin risipa de vorbe frumoase şi bucuria împărtăşirii lor. În altă zi a venit să vorbim din nou. M-a lăsat să intru în toate cămările sufleteşti, să scotocesc, să întreb. Despre părinţii care au lăsat satul şi tot trecutul pentru ca fiica lor să poată construi un vis, despre muncă şi perseverenţă, despre familie, oameni, fapte, întâmplări.

Elena Mândrescu priveşte oamenii din înălţimea scenei. Nu par nici mai mici, nici mai neînsemnaţi decât îi vezi pe stradă, printre necazurile lor. În sala de spectacol o aplaudă pe ea, îi caută privirea, se sprijină pe cântecul ei. Numai că Elena Mândrescu nu rămâne acolo, în privirea înaltă a publicului ei. O găsim printre oameni, uneori printre nevoiaşii cei mai de jos.

A cântat "Rugăciunea" lui Mihai Eminescu într-un fel unic, tulburător. Dar Elena Mândrescu nu doar cântă, ea mărturiseşte şi ne îndeamnă pe toţi să facem asemenea. "Poporul acesta are o limită", îmi spune fără să iasă din blândeţe, dar însemnând pe masă, cu palma hotărâtă, muchiile dârzeniei creştine. (Material integral aici: ELENA MÂNDRESCU: "Avem nevoie de oameni puternici care să iasă în faţă. Generaţiile care vin vor întreba: Ce aţi făcut, oameni buni, de ce aţi tăcut?")

 

Elena Mandrescu s-a nascut pe 6 iunie 1962 la Ungureni, Botosani. Primii zece ani din viata i-a petrecut pe meleagurile natale, în localitatea Ungureni. Aici a descoperit dragostea pentru cântecul popular. „Simplitatea versurilor si a întelepciunii populare au la baza, în primul rând, credinta în Dumnezeu, care se regaseste în firea omului de la tara“.

La aniversare, îi urăm artistei Elena Mândrescu multă sănătate, inspirație și bucuria trăirii alături de semeni!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Rapsodul din Botoșani întors din pribegie și viața sub binecuvântată ascultare: ”Eu aici mă simt ca în Rai!”

Sunday, 4 October 2026

În vara anului 2014, Andrei V. Ciopec obținea Premiul pentru cel mai bun actor la Gala HOP. În preajma Crăciunului, când entuziasmul și gloriile actoricești se mai cumințiseră,...

Un nou premiu pentru regizorul care și-a creat scurtmetrajul de animație în orașul Botoșani! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Pasiunea pentru film și animație i-a adus o nouă recunoaștere! De data aceasta, scurtmetrajul de animație ”În seara de Moș Nicolae” (regia Emy-Mirel Ivașcă, producÄ...

530 de ani de la zidirea Mănăstirii Popăuți din Botoșani - „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei…” - FOTO

Wednesday, 30 September 2026

La finalul secolului XV, era zidită ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare pe „moșie domnească din hotarul târgului” Botoșanilor, în zona denumitÄ...