Revelionul nu este altceva decat un ceremonial funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul, si a timpului calendaristic cu care se confunda, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.
Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar si fara intoarcere, este oprit, dupa 365 de zile, si intors, precum ceasornicul, de la inceput. Intoarcerea simbolica a timpului in noaptea de Revelion a fost asimilata cu moartea divinitatii adorate, iar reluarea numarului zilelor cu nasterea acesteia.

Impreuna cu divinitatea, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ideea innoiri timpului supravietuieste in Calendarul popular unde sfintii sunt tineri, maturi si batrani, dupa sansa sau nesansa avuta la impartirea sarbatorilor. Cei sarbatoriti la inceputul anului sunt tineri (Sanvasai, Dragobete, Sangiorz), la mijlocul anului maturi (Santilie, Santamaria), iar cei sarbatoriti la finele anului sunt, fara exceptie, batrani (Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun). Exceptiile intaresc regula: Mos Alexa si Baba Dochia, celebrati primavara, si-au pastrat locul avut intr-un stravechi calendar, cu inceput de an in perioada echinoctiului de primavara.

Ciclul sarbatorilor de Anul Nou, care incepe cu Ajunul Craciunului si se incheie cu Ajunul Bobotezei si Boboteaza este un timp ritual impartit simetric de Revelion: perioada dintre Craciun si miezul noptii de Revelion si perioada cuprinsa intre miezul noptii de Revelion si Boboteaza.

In prima parte a ciclului timpul se degradeaza neincetat: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, o data cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Soseste insa fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului.

Prin infinite obiceiuri si credinte care exprima, la inceput, teama, dezordinea si haosul iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibru, oamenii culturalizeaza fenomenele naturale care se desfasoara independent de dorinta si vointa lor: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfa a spiritului graului; prepararea alimentelor rituale din grau (colaci, turte), si din carne de porc (piftie, carnati); credinta ca se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor printre cei vii; abundenta ospetelor si petrecerilor unde apar excese de mancare, baufura, distra fie, gesturi, cuvinte si expresii licentioase, Perinita, supravietuiri ale unor practici orgiastice; strigatul peste sat, bilant nocturn, in auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rau in anul care se incheie; activitatea cetelor de feciori care redau, printre altele, prin colinde si numeroase acte rituale, drama nasterii si mortii anuale a divinitatii adorate; stingerea luminilor in noaptea de Revelion infatisand intunericul si haosul desavarsit provocat de moartea divinitatii; aprinderea luminilor care simbolizeaza nasterea divinitatii si, o data cu aceasta, a timpului lumii inconjuratoare; credinta deschiderii cerului, arderea comorilor si vorbitul animalelor; alungarea spiritelor malefice prin zgomote si incuratul cailor; Sorcova; Chiraleisa; incercarea norocului, aflarea ursitei, intocmirea calendarului, efectuarea observatiilor astronomice si meteorologice; impacarea pricinilor si savarsirea actelor de toleranta si ingaduinta; inceperea simbolica a lucrului si altele.

(Ion Ghinoiu)