”Casa noastră, așezată în fundul ogrăjei, pe strada Belvedere, trebuie să aibă peste 100 de ani, căci Manolache Iorga avusese trei feciori dintre care unul Costache zis Buzatul și o fată… Costache avu mai mulți feciori, dintre care unul Nicu, care e tatăl dumneavoastră”. Așa îi scria Ioan Al. Saint-Georges, în urmă cu exact 115 ani, lui Nicolae Iorga. Și continua: ”Deci dacă casa e făcută de Manolache Iorga, de bună seamă dacă nu e cea mai veche din Botoșani, e una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului!”.
Socotind simplu, clădirea datează de la anii 1800, sfârșit de secol XVIII.
Potrivit specialiștilor (vezi Paul Petrescu – ”Arhitectura civilă a Botoșanilor”), un târg medieval presupune amplificarea viziunii țărănești de habitat, în acord cu ”mondenitatea” urbanului. O astfel de construcție este Casa Manolache Iorga, din municipiul Botoșani, astăzi ”cantonată singular între dense și inexpresive, paralelipipedice blocuri de locuințe”, după cum scria în urmă cu mai bine de 20 de ani, în Forum cultural, Dumitru Agachi (””Un monument istoric a cărui salvare trebuie să continue”)..
Casa-conac și istoria de secole
Știm astăzi că avem ”în picioare” una dintre primele case cu etaj din Botoșani. Iar povestea începe cu Manolache Iorga, străbunicul istoricului Nicolae Iorga. Fiu al Ecaterinei și al lui Iorga Galeongiul, Manolache s-a stabilit dintru început în mahalaua Vrăbieni, aproape de Biserica ”Cuvioasa Parascheva”, astăzi zona Pietonalului Unirii. O casă care impresiona și atunci, ca și acum, prin zidurile impunătoare, trainice. Se văd și astăzi, la parter, zidurile groase de aproape un metru, iar la etaj structura de lemn și cărămidă care s-a dovedit nu mai puțin izbăvitoare în fața timpului. Apoi pivnițele, care și astăzi sunt intacte și la fel de uscate ca în vremea de demult.
Om bogat și cinstit negustor, Manolache Iorga se căsătorește cu Zoița, născută Costea, și au avut patru copii: Costache, Elena, Alecu și Iancu. Se stinge din viață în anul 1829, fiind înmormântat sub zidurile Bisericii ”Cuvioasa Parascheva”, unde a fost înhumat, în 1876, și Nicu, tatăl istoricului Nicolae Iorga.
Zoița, soția lui Manolache Iorga, nu era nici ea săracă. Dinainte de căsătorie era proprietară de case și dughene în apropierea Bisericii ”Sf. Gheorghe”, case pe care le dădea cu chirie. După moartea lui Manolache Iorga se retrage în casele din mahalaua Sf. Gheorghe, iar casa cea mare despre care vorbim astăzi o lasă fiicei sale, Elena, care se va căsători apoi cu Dimitrie Beldiman, împreună cu care pleacă la Iași.
Casa mare, albă, cea construită de Manolache Iorga, se vinde boierului Ioniță Codrescu. Acesta i-o va dărui fiicei sale Maria (de precizat că Maria era vară bună a bunicii lui Nicolae Iorga). Maria Codrescu se va căsători cu Manole Stroici, proprietar de moșii în Manoleasa, unde se va naște (în 1860) fiica lor, Maria.
Soții Stroici și fiica lor vin din Manoleasa și se stabilesc în casa de la Botoșani în anul 1864. La 27 de ani, fiica Maria se căsătorește cu Alexandru (Alecu) Saint-Georges (în vârstă de 33 de ani la data căsătoriei), un inginer arhitect născut la Vârfu Câmpului, cu studii la Cernăuți și la Praga.
Cine era inginerul Alecu Saint-Georges? Activase și la Primăria Botoșani, încă era și un compozitor talentat, cel care a înființat Societatea ”Armonia”. Cu contribuții importante la refacerea ulițelor din orașul Botoșani și la construirea Palatului Calimachi de la Stâncești (din păcate distrus de comuniști mai târziu) și la ridicarea Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din Cimitirul Pacea.
Maria și Alexandru Alecu Saint-Georges au avut șapte copii: Maria-Alexandrina, Gheorghe, Constanța, Ioan-Mihail, Nicolae, Aglae, Manole. Alecu Saint-Georges moare în aprilie 1904, din cauza unui carcinom în zona gâtului. Maria mai trăiește încă 43 de ani și se stinge din viață în februarie 1947.
Etnograful Steliana Băltuță povestește cum, la Cimitirul Eternitatea, a dat peste medalionul-fotografie cu chipul inginerului Alecu Saint-Georges. ”L-am găsit prin pământ și m-am gândit că este o farfurie de la vreo pomenire. Când l-am întors, era medalionul lui Alecu Saint-Georges”.
După decesul mamei sale (din1947), în casă rămâne fiica cea mare, Maria-Alexandrina (Didia) Saint-Georges, pianistă și compozitoare recunoscută. ”Aici, în această casă, a avut și pianul, să nu uităm că tată ei înființase Societatea Muzicală Armonia”, spune Steliana Băltuță.
Maria-Alexandrina va părăsi casa pentru a pleca la fiica ei, Monica, licențiată în filosofie. Monica era căsătorită din 1943 cu Ion Mihalcea, magistrat la Buzău, cu care avea doi copii, un băiat Ion-Adrian Mihalcea, născut în 1943, și o fată Ioana-Maria-Monica Mihalcea, născută în în 1945.
Ion-Adrian Mihalcea este cel care a obținut, mulți ani mai târziu, retrocedarea casei Manolache-Iorga, împreună cu pământul ”de sub cele două blocuri” din vecinătate.
Primul abandon. Salvată de autoritățile comuniste
Din 1947, casa este abandonată. Timpul pune presiune pe ziduri, care se deteriorează văzând cu ochii. Autoritățile din Botoșani se alarmează, însă totul pare să fie în zadar. Un singur lucru reușesc oficialii vremii: Întreprinderea de Gospodărire a Orașului (I.G.O) preia casa în administrare. În 1952, după o serie de reparații, casa este dată spre folosință Școlii Profesionale Textile, ca internat pentru fete, situație care va dura până în anul 1965. Vreme de alți 15 ani, până în 1980, casa este ocupată de chiriași.
Drumul până la muzeu
Încă din anii 1970, etnograful Angela Paveliuc Olariu face demersuri la Ministerul Culturii pentru preluarea Casei Manolache-Iorga pentru înființarea aici a unui muzeu etnografic.
După lucrări de restaurare îndelungate, începute în 1980, dar și cu o tematică expozițională bine întocmită, casa va fi deschisă ca Muzeu Etnografic în 7 octombrie 1989. Este pusă în valoare structura arhitectonică de secol XVIII în cea mai veche clădire a orașului, ”reînviind parcă viața patriarhală a străbunicului lui Nicolae Iorga, Manolache Iorga”, spune Steliana Băltuță.
Aproape duă decenii (octombrie 1989 - august 2007), vizitatori din țară și din străinătate au intrat în Muzeul Etnografic din Botoșani. Până în august 2007, când casa este retrocedată și expoziția desființată.
La scurt timp după Revoluția din 1989, nepotul pianistei Maria-Alexandrina (Dida) Saint – Georges, ajunge la Botoșani. Ion-Adrian Mihalcea, pe atunci în vârstă de 49 de ani, este încântat de starea casei, la aproape jumătate de secol de când clădirea fusese abandonată de urmașii lui Manolache-Iorga. În 1992, Ion-Adrian Mihalcea scrie în Cartea de Impresii: ”Mă bucur că această casă care a aparținut străbunicilor mei Alexandru și Maria Saint-Georges a fost astăzi restaurată în condiții foarte bune și utilizată în interesul general ca muzeu al municipiului. Astfel s-a reușit a se salva un bun de patrimoniu peste care altfel ar fi trecut tăvălugul demolator”.
Peste șapte ani, același Ion-Adrian Mihalcea își face cunoscută intenția de a recupera Casa Manolache-Iorga.
”Ion-Adrian Mihalcea a venit înainte de 2007 la Botoșani, când a primit peste un miliard de lei pe suprafețele de teren de sub cele două blocuri. Aici au mai rămas două mii de metri pătrați și clădirea de patrimoniu, care acum se află în proprietarea familiei sale, Casa a fost scoasă chiar și la vânzare, însă nimeni nu o cumpără, întrucât fiind clădire de patrimoniu ea nu poate fi dărâmată”, explică etnograful Steliana Băltuță.
Al doilea abandon. Casa rezistă, dar moarte încet!
În august 2007, Muzeul de Etnografie pierde clădirea. Casa devine din nou un loc fără viață, trist. ”Ion Adrian Mihalcea, moștenitorul familiei Saint-Georges, care a câștigat casa în instanță, a încercat s-o protejeze de vandalizare închizând cu plase de sârmă cele trei intrări în casă, două în față, una în spate, și intrarea la beciul exterior, dar vremea continuă să muște nemilos din casa ”Manolachi Iorga – Saint Georges”, fostă și Muzeu de Etnografie 17 ani”, spune cu amar în glas etnograful Steliana Băltuță.
Cea mai veche casă de locuit din Botoșani. Prima clădire ”cu cat” din oraș. A devenit o rană deschisă, sângerândă. ”Este destinul dureros al casei Manolache Iorga, care se prăbușește treptat sub ochii noștri, ruinând și istoria casei celor două familii înrudite la propriu, familia Iorga și familia Stroici Saint-Georges”, spune Steliana Băltuță.
În centrul orașului. Într-o zonă de o frumusețe aparte. O clădire care ar putea deveni, dacă s-ar dori, un important centru cultural. Dacă s-ar dori…
