R. Radulescu: Parinte profesor, o alta pilda despre relatia omului cu ceea ce poseda el, Pilda bogatului nemilostiv, asa este numita in Scriptura. O auzim astazi la Evanghelia din cadrul Sfintei Liturghii. Ogoarele unui om au rodit mai mult decat in alti ani, incat a trebuit sa-si mareasca hambarele sale, si chiar sa-si construiasca altele noi. Mantuitorul Hristos spune ca a apelat la o solutie nebuneasca. Va intreb de ce o apreciaza in felul acesta Mantuitorul Hristos, de ce-i spune: „nebune”?
Pr. Coman: Pilda aceasta mai este numita si Pilda bogatului neintelept, sau Pilda bogatului nebun. Sfarsitul parabolei confirma faptul ca solutia, care parea cel putin rationala, nu a fost deloc fericita. Nebunia este antonimul intelepciunii. Am fi tentati sa credem ca bogatul a procedat corect. Pana la un punct gandirea lui a fost logica. I-a scapat un amanunt: eventualitatea mortii. Bogatul nu luase in calcul moartea, care putea interveni oricand. Isi elaborase solutia, fara sa tina seama de aceasta eventualitate. Ori, o solutie care nu ia in calcul toti factorii implicati, nu este o solutie inteleapta.
Va intrebati, probabil, la ce solutie ar fi recurs daca lua in calcul eventualitatea mortii. Cred ca lucrurile se schimbau, poate chiar radical. Mai ales daca intra in discutie si posibilitatea ca moartea sa survina foarte repede. Se gandea probabil sa nu tina totul pentru el, ci sa investeasca o parte din avutie in „viata de dupa moarte”, indiferent cum o concepea el. A gandit ca un „nemuritor”, fara sa fie! Acesta este un nivel de intelegere. Un alt nivel s-ar putea referi la faptul ca, intr-adevar, a limita viata numai la a manca si la a bea, si a face din aceasta prilej de veselie, este prea putin. Pana si bunul simt ar contrazice aceasta perspectiva. Cuvantul Mantuitorului este foarte ferm: „…viata cuiva nu sta in prisosul avutiilor sale!”
Dar mesajul central al parabolei merge mai departe, fiind consecvent cu intreaga Evanghelie. Faptul insusi de a se ingriji sa aiba ce manca si ce bea este o nebunie din perspectiva Evangheliei, adica o absurditate, un lucru neintelept. O sa va mire, dar tocmai aceasta este lipsa de intelepciune, prostia! Cu atat mai mare este nebunia, cu cat cineva se ingrijeste nu numai pentru prezent, ci vrea sa-si asigure si viitorul din acest punct de vedere, daca se poate pentru cat mai mult timp. Mantuitorul aduce aminte, si cu acest prilej, ca de cele necesare vietii omului se ingrijeste Dumnezeu, el, omul, fiind chemat sa se preocupe de lucruri mult superioare. Aceasta este perspectiva teologica.
Intorcandu-ne, insa, la perspectiva lumeasca, nici aceasta nu justifica atitudinea bogatului. Chiar daca omul s-ar limita la aceasta viata si la aceasta lume, solutia de a depozita numai pentru sine este una neinteleapta. Chiar si din perspectiva logicii, a filozofiei imanente, solutia bogatului era una neinteleapta, pentru ca, cel putin, si-ar fi creat relatii frumoase cu cei din jurul sau, daruind din surplusul recoltei sale.
De altfel, este foarte interesant cum introduce Sfantul Evanghelist Luca aceasta parabola. Mantuitorul Hristos rosteste parabola provocat fiind de cineva din multime, care Ii cere sa intervina intr-o disputa cu fratele sau. Il ruga pe Mantuitorul sa-l determine pe fratele sau sa imparta corect cu el mostenirea. Mantuitorul il apostrofeaza spunandu-i: „Cine M-a pus pe Mine judecatorul si impartitorul averii voastre?” Contextul ii ofera prilejul Mantuitorului sa spuna ca nu in prisosul averilor consta viata noastra, ci viata este mult mai mult decat atat.
Sugereaza celui care-i adresase rugamintea ca relatia buna cu fratele poate insemna mai mult decat a avea parte din mostenire. Lucrul acesta este de inteles la nivelul logicii elementare si comune. Dar nimeni nu este dispus sa sacrifice partea sa de avere pentru a pastra relatia buna cu fratele sau. In continuare, Mantuitorul rosteste aceasta parabola ca sa demonstreze ca este neintelept sa investesti numai in propria ta existenta, pentru ca singuratatea, oricat de imbelsugata ar fi ea, este un nonsens si o nebunie, chiar daca ramanem numai la nivelul lumii acesteia, al istoriei si al creatiei. Daca, insa, mergem mai departe, la existenta vesnica, pe care ne-o propune Mantuitorul Hristos, atunci lipsa de intelepciune sau nebunia sau prostia este cu atat mai mare.
R. Radulescu: Parinte profesor, sa aplicam putin aceasta pilda la situatia noastra de astazi, cand se vorbeste pretutindeni despre criza economica in care suntem sau in care vom fi. Nu mai sunt bani pentru ca s-a consumat mult, au existat bani artificiali, s-a oprit robinetul, consumul s-a oprit, sunt probleme economice, sunt probleme sociale. Se spune ca cel mai bine in astfel de situatii este sa economisesti. Asa a vrut sa faca si bogatul nemilostiv, sa economiseasca pentru vremuri negre. Este si tendinta noastra sa ne asiguram viitorul, din punct de vedere material. Acesta este sistemul in care traim si suntem provocati sa actionam asa. Mai totul in jurul nostru ne impinge sa avem acest comportament. Mantuitorul Hristos ne propune altceva. Este greu sa iesi din valul economic al sistemului, in care ne aflam, si sa urmam mesajul Mantuitorului Hristos. Cum sa iesim din sistem, va intreb acum?
Pr. Coman: Bogatul neintelept din Evanghelia de astazi nu-si economiseste pentru vremuri grele, ci, spune Evanghelia, isi economiseste pentru a-si oferi un confort existential: „… suflete al meu, ai multe bunatati, de acum incolo poti sa stai, sa te odihnesti, sa mananci, sa bei si sa te veselesti!”
In ceea ce priveste sfatul pe care ni-l dam noi sau analistii, in confruntarea cu iminenta criza financiara, de a economisi, sigur ca acesta are, pana la un punct, o logica. Este firesc. Daca afli ca este posibil sa fie seceta in vara care vine, consumi mai putin din hambar. Asadar, nimeni nu este impotriva unei elementare gospodariri a resurselor, ca sa faca fata unei situatii extreme. Dar nu despre aceasta este vorba aici, ci despre o anumita ideologie, mentalitate, care exercita atata presiune asupra noastra, incat ne transforma viata intr-o preocupare, intr-o angoasa, intr-o neliniste permanenta de a ne asigura noi propria existenta.
R. Radulescu: Si pentru consum!
Pr. Coman: Pentru consum, nu mai vorbim! Alta ispita majora, consumul. Romanii sunt in plin consumism, sa spun asa. Dupa o perioada de cateva decenii, cand nu au avut ce consuma, iata, acum consuma din plin, iar de cele mai multe ori au si cu ce plati. Ne luptam apoi, cu slabitul, cu neputintele care vin din consumul fara masura. Dar foarte importanta este angoasa, nelinistea, cum sa se asigure?
Acesta este discursul esential al Mantuitorului Hristos. Omul nu se poate asigura pe sine, oricat de inteligent ar fi, oricat de echilibrat, de econom. Dumnezeu ne da foarte multe semne. Criza insasi este un astfel de semn. Cine isi putea inchipui ca un sistem financiar atat de evoluat, asa cum se propunea el insusi, poate sa aiba o sincopa de asemenea proportii? Cel mai scump lucru acum sunt banii, am inteles. Eu nu ma pricep, dar asa ni se spune. Cel mai scump lucru la ora actuala sunt banii, desi bancile sunt in jurul nostru, mai multe decat bisericile. Si totusi nu mai sunt bani. Se demonstreaza, asadar, esecul unei ideologii, care era centrata tocmai pe economisire: banca egal economie; banca egal investitie rentabila; banca, egal asigurare.
Pe langa banci exista si sistemele de asigurari, care sunt tot un fel de banci, care ne fagaduiesc asigurari, in curand si pentru vesnicie! Am inteles ca sunt unii foarte bogati, care cauta banci sa-si asigure vesnicia, daca cumva intre timp se descopera secretul nemuririi sau al invierii din morti. Aceasta asezare la nivelul mentalitatii fata de lucruri este combatuta de Hristos, de Biserica si de credinta noastra. Sa nu te alipesti de aceasta lume si de oferta ei ca de ultimul scop, ca de ultima ratiune, ca de ultimul sens al vietii tale, lucru care poate fi patruns chiar si cu cea mai simpla minte.
R. Radulescu: Concluzia pildei, o spune Mantuitorul Hristos, este recomandarea ca omul sa se imbogateasca in Dumnezeu. Ce inseamna sa te imbogatesti in Dumnezeu?
Pr. Coman: Este o exprimare un pic greoaie, dar o putem intelege prin extrapolare. Ce inseamna sa ma imbogatesc in cineva? Inseamna sa investesc timp, osteneala, dragoste pentru a-l pastra pe cel drag aproape. Noi stim ce inseamna sa investesti in relatiile cu oamenii. Aceasta inseamna sa te imbogatesti in oameni, in prieteni. Investitia se va dovedi profitabila, pentru ca de la cei dragi vor veni multa bucurie, mult folos, multa bunatate, multa dragoste. Sunt bogat ca am o sotie extraordinara, sunt bogat ca am niste copii care ma umplu cu ascultarea lor, cu stradania lor, cu rezultatele lor si asa mai departe.
Sa vorbim in termenii pe care ni-i propune situatia actuala: a se imbogati cineva in Dumnezeu inseamna a investi in Dumnezeu. „Investiti in Dumnezeu” ne propune Mantuitorul Hristos. Este cea mai rentabila si cea mai neriscanta investitie. De altfel, spune Mantuitorul Hristos, nu investiti in lumea aceasta, in bogatiile acestei lumi, pentru ca bogatiile acestei lumi ba sunt furate de hoti, ba le rod moliile, ba vine o criza si se alege praful de tot; ci investiti in averea cereasca, in Dumnezeu, unde nici hoti, nici molii nu sunt.
Cum poate cineva investi practic in Dumnezeu, spune Hristos, putin mai jos, in continuarea parabolei: „Vindeti averile voastre si dati milostenie; faceti-va pungi care nu se invechesc, comoara neimputinata in ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strica!” (Luca 12, 33). Milostenia este alternativa „adunarii in hambare“, a economisirii pentru tine, a investitiei in tine. A face milostenie inseamna a investi in Dumnezeu. In limba romana se mai pastreaza cuvantul de multumire cand primesti milostenie: „Bogdaproste!“, care se traduce prin „Dumnezeu primeste!“ Va reamintesc scena judecatii finale a lumii, cand criteriul ultim va fi masura in care am fost solidari cu cei in nevoi.
Justificarea acestui criteriu este relevanta pentru discutia noastra: „Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.” (Matei 25, 40). Aceasta este marea investitie. Aceasta este oferta, aceasta este provocarea ultima, pe care Evanghelia si Mantuitorul Hristos o aduce lumii, iar Biserica prin predica ei si prin chemarea ei o repeta la nesfarsit. Nu va alipiti de aceasta lume, oricat de frumoasa ar fi ea, pentru ca nu este sensul ultim al existentei voastre. Sensul ultim este mult mai mare, oferta este mult mai generoasa si se cheama Dumnezeu.
Cine a gustat, un pic, din ceea ce inseamna dragostea, bunatatea cuiva, cine se bucura sa vada fata omeneasca mai mult decat propria bogatie, cui ii este draga sotia sau sotul, cine a facut experienta acestei iubiri, sa incerce si experienta iubirii de Dumnezeu. Va avea de castigat!
Parintele Constantin Coman,
Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor,Editura Bizantina