Părintele Stelian Ciurciun, la finalul celor 22 de ani de slujire ca protoiereu al Protopopiatului Dorohoi: ”Sunt mari emoții într-un asemenea moment!”

Ziua de luni, 11 decembrie 2023, a fost una emoționantă și de neuitat în viața părintelui Stelian Ciurciun.

Părintele a anunțat că după 22 de ani de carieră va ieși la pensie din funcția de protopop, începând cu data de 8 ianuarie 2024.

„Sunt mari emoții într-un asemenea moment (...). Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să slujesc până în acest moment într-o asemenea poziție (...). Mulțumesc tuturor părinților pentru că, dacă lucrarea mea a fost ușoară sau grea, s-a datorat sfințiilor voastre. Am făcut lucruri foarte frumoase împreună și pentru acest lucru vă mulțumesc”, a transmis părintele Stelian Ciurciun.

 

Comunitatea preoțească a rămas profund recunoscătoare pentru munca și angajamentul părintelui Stelian Ciurciun în slujba bisericii. Drept mulțumire și apreciere pentru activitatea misionară și administrativă deosebită pe care a avut-o, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a dăruit părintelui Ciurciun distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” și o icoană de la Mănăstirea Cozancea care să îi fie ocrotitoare.

Părintele Stelian Ciurciun, licențiat în Teologie, este absolvent emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. A fost hirotonit întru preot în anul 1982 și a început slujirea în parohia Ibănești, unde a fost iubit de credincioși. Din 1999 este preot paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” Domnesc din Dorohoi, unde, timp de 20 de ani, a depus eforturi necontenite pentru salvarea acestui monumentului istoric de interes național. Prin proiectul său de restaurare, părintele Ciurciun a readus la viață acest lăcaș de cult, transformându-l într-un punct de atracție turistică pentru oraș și județul Botoșani.

De-a lungul slujirii sale, acesta a primit numeroase distincții de vrednicie ale Arhiepiscopiei Iașului și nu numai, printre care „Iconom Stavrofor și „Crucea Moldavă”. Merituos, cu dragoste și smerenie, părintele Ciurciun a înfrumusețat protopopiatul prin coordonarea a numeroase construcții de edificii bisericești. Prin atitudinea sa pozitivă și puterea exemplului, acesta a inspirat comunitatea și a înfrumusețat viața spirituală a credincioșilor. Nu a trădat vrednicia înaltă cu care l-a uns Dumnezeu și a slujit cu devotament și demnitate în calitatea sa de protopop.

Cu smerenie și dragoste față de Dumnezeu și față de credincioșii săi, părintele Stelian Ciurciun își dorește să ducă mai departe proiectele pornite în parohia domniei sale.

„Rog pe bunul Dumnezeu să-mi dea putere mai departe să fiu de acum mai mult alături de credincioșii încredințați mie acolo la Sfântul Nicolae (...) Sunt încă multe lucruri de făcut, iar eu o să încerc să le îndeplinesc pe cât voi putea de mult cu ajutorul Bunului Dumnezeu”, a spus părintele Stelian Ciurciun. 

În lumina acestor realizări, IPS Mitropolit Teofan și comunitatea preoțească îi adresează sincere felicitări și îi mulțumesc pentru slujirea sa în calitate de protopop. Lucrarea sa va fi continuată de preotul Ionuț Apetrei, slujitor al parohiei „Dealu Mare”.

Sursa: Ziarul de Iași

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompier botoșănean în echipa reprezentativă a IGSU la „Reeve n’ Rescue”, în Irlanda! – FOTO

astăzi, 16:57

În perioada 17–20 septembrie 2026, lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a participat, pentru prima dată, la cea de-a șaptea ediție a &bdqu...

„Din Liveni spre eternitate” – prima ediție a simpozionului cultural-artistic dedicat memoriei marilor personalități culturale ale Dorohoiului! (Foto)

astăzi, 15:37

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate&rdquo...

Codul Galben de vânt puternic a fost prelungit, sunt vizate mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 15:12

Meteorologii au au emis o nouă atenționare Cod Galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 18:00. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la raf...