Sistemul românesc de învăţământ parcă nu-şi doreşte a descoperi minţi sclipitoare, nu doar conform programei şcolare care încorsetează, ci mă refer la acele spirite dăruite cu har, cu mulţă imaginaţie, cel mai adesea autodidacte, care nu fac faţă cerinţelor stricte din şcoală şi care nu tolerează niscaiva reguli aberante.

Azi am auzit care sunt regulile Concursului interdisciplinar "Plus minus poezie.", anume să ai media zece la română şi la matematică. E clar că Nichita sau Eminescu, dacă ar fi existat şi pe vremea lor un astfel de concurs, nu aveau ce căuta pe acolo.

Este inuman a-i evalua pe toţi elevii după aceleaşi criterii, în condiţiile în care suntem unici, nu vrem şi nu putem fi uniformizaţi în totalitate. Este inuman să-i cer celui de la profesională integrale, când el vrea să devină bucătar, elev care la examenul din clasa a opta a luat sub cinci, neştiind calcule uzuale.
 
Cu toate că iubesc a fi printre elevi, când am terminat facultatea nu m-am angajat ca profesoară, nu voiam a intra-n sistem. Căci ştiam în ce mă bag, ştiam că adesea voi fi pusă între ciocan şi nicovală, mai ales de voi întâlni copii deosebiţi. Ştiam că îi voi pune să înveţe o matematică cantitativă pentru un examen de-a opta sau de bac, zdrobindu-i şi sufocându-i însă, pe altă parte, fără a avea şi timpul necesar de-a le vorbi despre legăturile matematicii cu arta, muzica sau poezia, fără a putea să le arăt o imagine de ansamblu a sa, cât să nu mă mai întrebe constant şi pe bună dreptate: "la ce-mi foloseşte mie asta-n viaţă?".

Da, uităm de sufletele elevilor, ni i-am dori roboţi dacă se poate, copii fără copilărie, adolescenţi fără creativitate; preferabil ca profesorii să fie cât mai inculţi dacă se poate, tocmai ca să aibă drag de hârtii stupide şi să nu aibă timp de-o carte. Oricum, nici nu au bani pentru aşa ceva. Ce contează formarea lui profesională sau îmbogăţirea spiritului său? Ne formăm la cursuri anoste pline de limbaj de lemn, nicidecum citind acasă cărţi de specialitate sau efectiv de literatură.

Le cerem elevilor lectură suplimentară, în condiţiile în care numărăm pe degete profesorii care azi citesc. Şi nu vorbesc acum de ziare sau de reviste de doi lei. Căci, săracii, nu au timp de lucruri cu adevărat folositoare, nu au timp nici de sufletul lor, darămite de-al elevilor. Cu alte cuvinte, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Şi cu spiritul cum rămâne? Noi modelăm spirite, lucrăm cu suflete, nu cu nişte entităţi făr` de simţire sau făr` de grai.

Şi-atunci, ce le dăruim noi lor, dincolo de-o informaţie preluată din cărţi, pe care am învăţat-o şi noi la rându-ne?

Câţi dintre adultii de azi mai ştiu calcule cu logaritmi sau oarece comentarii de la română? Mai nimeni, nici chiar dintre foştii premianţi.

De ce se merge încă pe cantitate, pe exerciţii standard, fără ca elevul să le perceapă noima, pe memorare, în detrimentul înţelegerii fenomenului, în detrimentul descoperirii frumuseţii ştiinţelor exacte şi a creativitaţii?

De ce se doreşte îngrădirea omului şi lipsa sa de luciditate? Sunt întrebări la care încă meditez.

Sursa: facebook.com