O profesoară din Botoșani expune ”Chipuri de lumină”, lucrări cu accent pe relația dintre lumină și umbră!

Expoziția va putea fi vizitată de luni până joi între orele 8:00-16:30, iar vinerea în intervalul orar  8:00-14:00.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliul Județean Botoșani, invită cetățenii interesați,  miercuri, 20 noiembrie 2024, ora 13:00, la vernisajul expoziției de pictură „Chipuri în Lumină”, realizată de artista Talida–Elena Grunzac, profesor de Arte plastice la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani.

Expoziția „Chipuri în Lumină” aduce în prim-plan o serie de lucrări care explorează prin tehnica picturii portrete sensibile și pline de profunzime ale unor oameni care emană o lumină interioară aparte.

 

 Prin intermediul acestor imagini, artista Talida–Elena Grunzac, surprinde esența umană într-o viziune inedită, punând accent pe relația dintre lumină și umbră, dar și pe impactul emoțional pe care fiecare chip îl poate transmite.

,,Invităm toți iubitorii de artă și cultură să participe la vernisajul expoziției care va avea loc  în holul Casei Văsescu din Botoșani, str. Unirii, Nr. 10.

Expoziția va putea fi vizitată de luni până joi între orele 8:00-16:30, iar vinerea în intervalul orar  8:00-14:00. Vă așteptăm cu drag”!  au transmis organizatorii.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

astăzi, 16:51

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

VIDEO - Fermierii români care, noaptea trecută, ”au dat foc la 40.000 de euro”!

astăzi, 15:01

E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero. Iar fermierii clujeni au decis să își salveze livada de cireși, aflată la un pas de a fi distrusă de...

Matei, elevul din Botoșani care a fost premiat la Olimpiada Națională de Limba Engleză!

astăzi, 14:36

„Rezultatele elevilor botoșăneni la olimpiadele naționale de limbi moderne confirmă încă o dată că în școlile noastre se construiește excelența prin muncă, perseverență ...

-->