Salonul de toamnă: ”Botoșanii se duc, dar Botoșanii ne rămân grație operelor artiștilor plastici!” (Foto)

Treisprezece artiști botoșăneni și un invitat harghitean au expus pe simezele Colecției de Artă cele mai recente lucrări, în cadrul expoziției „Salonul de toamnă”.

Salonul de toamnă reunește pe simeze treizeci de lucrări, cele mai recente, în general peisaje, dar și lucrări figurative, compoziții abstracte, chiar și un studiu, realizate în mare parte prin tehnici mixte.

Fiecare artist expozant a beneficiat de prezentarea muzeografului Ana Elisabeta Coșereanu care a reliefat, pentru publicul numeros, specificitatea lucrărilor.

„Pomul vieții”, lucrarea artistului Dănuț Aconstantinesei, ne prilejuiește întâlnirea cu „mirabila lume naturală”, cu arborele speranței cea pe care o invocăm în momentele critice ale existenței. Îngerii căzuți la pământ „din pricina dorinței prea mari de cunoaștere sau a necredinței” sunt reprezentați în „Căderea îngerilor”, o lucrare care face trecerea de la figurativ la abstract.

 

Compoziția „Curcanii”, a lui Ciprian Andrușcă, o lucrare realistă arată „înclinația artistului spre studiu”.

Marinela Asăvoaie, profesor de arte vizuale dar și artist, aduce pe simeze „o compoziție figurativă, cu un desen ușor cubist, integrată unei tematici erotice” care amintește de pictorul austriac expresionist Egon Schiele.

Fost absolvent al Școlii Populare de Arte „George Enescu”, discipol al profesorului Victor Hreniuc, Aurel Azamfirei, un artist sensibil, iubitor de natură, culoare, atașat de Botoșani propune vizitatorilor lucrările „Flori” și „Centrul Vechi”.

Un alt artist, crescut sub îndrumarea aceluiași renumit Victor Hreniuc, Silviu Babii, care „pictează cu boala pe umeri”, un maestru al pastelului, expune pe simeze trei peisaje „de o sensibilitate deosebită care dovedesc știința stăpânirii acestei tehnici”.

Expoziția găzduiește și lucrările lui Cristian Bîrzoieș, un iubitor de natură și flori, dovadă tabloul „Flori”, dar și „Crucea”, lucrare prin care artistul realizează „trecerea de la trecut către prezent și spre viitor sub semnul crucii, al simbolisticii sacre”; Florin Grosu, un artist format de maestrul Victor Hreniuc, expune două peisaje „lucrate în maniere diferite, cu nuanțe diferite”, stăpânind foarte bine tehnica astfel încât privitorul crede că e vorba de doi artiști diferiți; Lila Lungulescu, o obișnuită a simezelor botoșănene vine cu două lucrări abstracte , dintr-o serie dedicată Cosmosului, denumite „Big Bang”, „o explozie de culoare” amintind imaginea unei aurori boreale.

Printre lucrările expoziției, două atrag atenția, cei avizați recunoscând picturile lui Jan van Eyck, în realitate fiind două studii, după „Portretul soției” și „Bărbatul cu turban roșu. Autoportret”, realizate de Ioana-Gina Poleac, o artistă care a mai fost prezentă în Galerii, dar cu lucrări realizate în tehnica mozaicului.

Talentatul pictor Florin Prodan, cel pentru care natura a devenit un mod de exprimare ilustrându-i splendoarea, expune două peisaje, „lucrări care induc senzațiile de calm și căldură”.

Într-o lume care se confruntă cu războaie, pandemii, cu tot ce este definit ca rău, lucrarea „Cosmos”, reprezentând un porumbel, semnifică dorința artistei Carmen-Ștefania Suceveanu „de reinstaurare a ordinii pacifiste în lume”.

Liviu Șoptelea, artistul vizual cunoscut pentru lucrările de pictură și grafică reprezentând îngerii într-o viziune modernă, este prezent în „Salonul de toamnă” cu trei lucrări; două fiind „inspirate din versurile poetei Cristina Șoptelea” în care au poposit și îngerii, una de mari dimensiuni în care a folosit tehnica mixtă și cea a colajului, cu titlul provizoriu „Sculptură pe retină”, propus de Ana Elisabeta Coșereanu.

Artistul care „ne îmbogățește sufletește prin culoare”, George Șpaiuc, vine cu o lucrare inspirată din peisajul Sighișoarei și o alta, denumită „Flori”, artistul fiind impresionat de frumusețea și farmecul acestora.

Vladimir Kato, invitatul special în expoziție are pe simeze cinci lucrări în culori deosebite „cum numai lumina spațiului transilvan poate da”.

„Grație operelor artiștilor, colecționari de istorie pe care ne-o lasă în timp Botoșanii se duc, dar Botoșanii ne rămân”, conchide Ana Elisabeta Coșereanu.

Salonul de toamnă, deschis publicului până pe 29 noiembrie, oferă colecționarilor, dar și amatorilor de frumos, posibilitatea achiziționării lucrărilor, investiția în artă fiind cea mai sigură.

În perioada 2-6 decembrie, în spațiul Colecției de Artă, va avea loc un atelier de lucru finalizat cu o „expoziție inedită marca Liviu Șoptelea”, menționează Ana Elisabeta Coșereanu.

Activitatea expozițională în cele două spații ale Galeriei de Artă „Ștefan Luchian” va continua și în 2025, muzeograful Ana Elisabeta Coșereanu anunțând pentru luna ianuarie „Anuala Artiștilor Botoșăneni” și o „personală” Ioana-Gina Poleac în spațiul Colecției de Artă.

Artiștii Lila Lungulescu, Vladimir Kato, Marinela Asăvoaie, sunt doar câțiva dintre cei care și-au exprimat dorința de a reveni cu alte lucrări pe simezele Galeriilor, pentru că la Botoșani „arta merge înainte”, încheie Ana Elisabeta Coșereanu.

(Carmen Mandache)
























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vasile Miriuță, ultimul meci la Poli Iași? Ce spune Cornel Șfaițer despre o eventuală demisie!

Saturday, 17 May 2025

Echipele Poli Iași și Petrolul Ploiești sunt la egalitate în clasament, însă pot retrograda în ultima etapă. Ambele au 28 de puncte, nu mai pot retrograda direct, dar au nevo...

Femeie dispărută: Polițiștii botoșăneni solicită sprijinul comunității!

Saturday, 17 May 2025

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 54 de ani, din comuna  Șendriceni, care în anul 1992 a părăsit domiciliul, iar până în pr...

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora: Prezența la urne la ora 15:00!

Saturday, 17 May 2025

Mobilizare enormă la vot în străinătate în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025, cu o prezență la urne în diaspora aproape dublă față de primul tur de acum două...