În Sfânta ÅŸi Marea Sâmbătă „prăznuim îngroparea dumnezeiască È™i trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos È™i pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veÈ™nică”. Astăzi se încheie Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Sâmbăta Mare este cea mai importantă zi din Săptămâna Mare, lucru mărturisit ÅŸi de Sinaxarul zilei din Triod: „Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; ÅŸi iarăşi mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă ÅŸi Mare Sâmbătă. Se numeÅŸte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s‑au săvârÅŸit, ÅŸi mai cu seamă azi, minunile mari ÅŸi mai presus de fire ÅŸi faptele neobiÅŸnuite ale Mântuitorului nostru”.
În Sâmbăta Mare, Domnul nostru Iisus Hristos este cu Trupul în mormânt, după ce, vineri seara, a fost îngropat de „Iosif cel cu bun chip”, care, „de pe lemn luând preacurat Trupul” Mântuitorului, „cu giulgiu curat” l‑a înfăşurat ÅŸi, „cu miresme, în mormânt nou îngropându‑L l‑au pus”, iar cu sufletul S‑a pogorât la iad.
Domnul Iisus Hristos „a fost împreună cu tâlharul în Rai; a fost È™i în iad, după cum s‑a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într‑un chip mai presus de fire, Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n‑a suferit nimic în mormânt, după cum n‑a suferit nimic pe Cruce” (Sinaxar Sâmbăta Mare).
Domnul nostru Iisus Hristos trece prin toate etapele omului căzut din pricina păcatului lui Adam, dar fără păcat ÅŸi stricăciune, pentru a mântui neamul omenesc, iar prin Învierea Sa să ne dăruiască viaÅ£a veÅŸnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.
Hristos coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteÅŸte izbânda asupra morÅ£ii ÅŸi a diavolului ÅŸi îi eliberează de acolo pe cei drepÅ£i: „Dar deodată iadul se strânge È™i se cutremur când simte puterea mai tare a Domnului; È™i, după puÈ›ină vreme, S‑a sculat Hristos, piatra cea tare È™i din capul unghiului, È™i a scos pe cei È›inuÈ›i din veac din iad” (Sinaxar Sâmbăta Mare).
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (†1868), este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în ziua de 11 aprilie. Anul acesta slujba lui se va săvârÅŸi luni, a doua zi de PaÅŸti, pentru că astăzi suntem în Sfânta ÅŸi Marea Sâmbătă din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul VIII - Luna Aprilie, ne spune că Sfântul Calinic „s‑a născut la BucureÅŸti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinÅ£i români, temători de Dumnezeu, ÅŸi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, ÅŸi‑a îndreptat paÅŸii către Mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareÅ£ul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica ÅŸi care l‑a învăţat Rugăciunea lui Iisus ÅŸi ascultarea. După un an de osteneli ÅŸi de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându‑i‑se numele în Calinic, în anul 1808. Apoi, peste o lună, s‑a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon.
Sfântul Calinic a vieÅ£uit în Mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu‑se zi ÅŸi noapte, în post ÅŸi în rugăciune, în muncă ÅŸi smerenie, în răbdare ÅŸi în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit ÅŸi sfinÅ£itorul har al preoÅ£iei, iar după alÅ£i cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareÅ£ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit‑o, cu multă iscusinţă, timp de 32 de ani (1818‑1850), săvârÅŸind multe fapte vrednice de laudă. A ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe, stăreÅ£ia ÅŸi bolniÅ£a din Mănăstirea Cernica, Biserica Sfânta Treime ÅŸi biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina, unde a înfiinÅ£at o ÅŸcoală, precum ÅŸi câteva biserici în parohii de sat.
În ziua de 26 octombrie a anului 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales ÅŸi sfinÅ£it Episcop al Râmnicului Vâlcii, unde a săvârÅŸit fapte mari ÅŸi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă ÅŸi osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind‑o cu zugrăveală ÅŸi odoare scumpe, ÅŸi a dat viață nouă tiparniÅ£ei bisericeÅŸti, scoÅ£ând la lumină multe cărÅ£i de slujbă ÅŸi de zidire sufletească. Dorul de viaţă pustnicească l‑a îndemnat să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinÅ£ilor dornici să ducă o viaţă sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athos, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, în perioada 1850‑1866, după care, simÅ£indu‑se slăbit de bătrâneÅ£e ÅŸi fiind bolnav, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându‑se la Domnul în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorinÅ£a sa, în tinda Bisericii Sfântul Gheorghe.
Cât timp a vieÅ£uit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s‑a supus, întru toate, rânduielilor vieÅ£ii monahale, trăind în sărăcie ÅŸi în aspră înfrânare. Cei ce l‑au cunoscut spun că avea trup firav ÅŸi era senin la faţă. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol ÅŸi liniÅŸtit, iar la fire era nespus de bun, milostiv ÅŸi darnic cu toÅ£i. Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, fiind împodobit ÅŸi cu darul facerii de minuni, precum se arată în ViaÅ£a sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârÅŸitul lor ÅŸi chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci ÅŸi văduve, iar tot ce a agonisit a împărÅ£it, cu milostivire, în faceri de bine. Mult ajutor ÅŸi mare folos sufletesc dobândesc ÅŸi astăzi cei ce cu credinţă aleargă la acest vas ales al Domnului, cinstind moaÅŸtele sale care se află aÅŸezate în Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Cernica”.
Ziarul Lumina