La Congresul Mondial al Eminescologilor de la Chișinău a fost lansată o altă carte-bijuterie – cum am numit eu odinioară acest pattern (model) al cărților realizate de editoarea Lili Bobu – cu hârtie de mătase, coperte de catifea cu titluri aurite, purtând o efigie din metal prețios cu chipul autorului omagiat astfel.
Lumea cititoare și prețuitoare de comori bibliofile își amintește câteva astfel de efigii realizate de Asociația Culturală ,„Regal d’Art”, dedicate lui Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Eugen Doga, Ana Blandiana și altor asemenea ce-și meritau neuitarea marcată în acest fel.
Acum, gândul creatoarei – dar și ticăitul timpului – a adus în prim plan rândul unui alt personaj demn de asemenea efigie: academicianul, cărturarul, eminescologul – și alte numeroase merite – Mihai Cimpoi. Prilejul e cât se poate de nimerit, dat fiind că ultima zi a verii și prima zi a toamnei își sună de ani buni clopoțelul unui eveniment prestigios și întemeiat tot de domnia sa – Congresul Mondial al Eminescologilor, numit astfel și pentru că la lucrările sale au participat în vremuri necovidnice eminescologi din alte zări, dar cu sinceră și doctă prețuire a Luceafărului, însă și pentru a marca elocvent anvergura universală a ipoteșteanului genial.
Acum, însă, acest considerent a coincis și cu un alt motiv – acela că această dată se suprapune cu aniversarea a optzeci de ani ai întemeietorului Congresului, care însă nu este nici acum supus doar cuvenitelor omagii și elogii în această carte, ci obișnuitei munci a tuturor zilelor vieții sale, adică trebuinței de a răspunde aici unor întrebări ale autoarei Lili Bobu, nici acestea convenționale, ci încifrat eseistice, foarte potrivite a suscita răspunsurile tânărului savant octogenar.
Tocmai de aceea, titlul acestei cărți, îmbrăcate în catifea bleumarin, este cât se poate de adecvat – Pretextul Eminescu. Confesiuni în dialog… răspunzând astfel subtitlului – Un interviu inedit cu academicianul Mihai Cimpoi.
Zborul elevat al ideilor profunde
Astfel, după lucrarea impresionantă a pictorului Iurie Platon, urmează un impunător op corezonant de portretizare ideatică a personajului intervievat, realizat de un alt autor de prestigiu al literelor românești – Adrian Dinu Rachieru, text intitulat în chip adecvat Mihai Cimpoi sau ,,Filozofia cumpenei”, care se încheie astfel -,,Convins că omul eminescian, abordat categorial, caută principiile fundamentale, Mihai Cimpoi, explorând filonul, ne propune, titlu după titlu, cărți «adâncitoare»”.
Apoi începe zborul elevat al ideilor profunde, pentru început autoarea identificându-și considerentele realizării acelui op elegant al dedicării a 100 de creații-identitare poetice românești lui Eminescu, cărora reputatul eminescolog le răspunde co-rezonant și antologic, dar fără că acest prim etaj al conversației să constituie un simplu interviu, ci doar o elevată conversație în registru înalt intelectual care continuă la fel până la sfârșit, rostuindu-se într-un portofoliu de idei demne de reținut și notat în colecția de gânduri înalte…
Cred că cel mai incitant și insolit fragment al acestei cărți este acela în care interlocutorul se lasă ispitit de îndemnul autoarei de a–și imagina o conversație cu Eminescu și, ca atare, îi adresează poetului câteva întrebări, imaginându-și fără zăbavă că acesta ar fi acceptat prietenia sa, răspunzându-i pătrunzătoarelor întrebări.
Câteva pagini de manuscris adăugate în încheierea acestui dialog eseistic consacră încă și mai mult unicitatea acestui op atipic care reînvie arta cărților bibliofile ale altor vremi, pe care încearcă să le reamintească și prin nelipsitele pagini de grafică adecvată ce contribuie la animarea conținutului său, monotonia fiind alungată cu totul.
Dar și consistentele pagini pline de citate și extrase din texte semnate de diferiți autori de prestigiu care se referă la personalitatea și opera academicianului (la care ne imaginăm cât a avut de trudit!) concură la întregirea unui prețios portret aniversar cu caracter antologic ce se izvodește a fi un original și apreciabil dar întru acest început de toamnă aurită la propriu și la figurat.
Text de Lucia Olaru Nenati pe Gândul.ro