In august 1958, la varsta de 73 de ani, scriitorul Vasile Voiculescu traia retras in lumea cartilor. A fost medic, a ingrijit bolnavi saraci, carora adesea le cumpara me­d­i­camente din proprii bani. Ramasese vaduv si avea cinci copii, toti la casele lor. Pe langa citit, isi petre­ce vaduvia scriind poeme de inspiratie crestina.

Dar in au­gust 1958, Vasile Voiculescu se trezeste parte a unei far­se judiciare care il va duce nu doar catre moarte, ci si catre o patimire de-a dreptul cristica.

La 5 august 1958, ora 1 noaptea, Secu­ri­ta­tea da buzna in casa lui Vasile Voiculescu si o perche­zitioneaza pentru a gasi materiale "dusmanoase" regimului. Sunt gasite o carte in limba germana, a lui Em. Swedengorg, adnotata cu versuri in limba romana, si mai multe manuscrise - poezii, proza si teatru. Vasile Voi­culescu e arestat. Fara sa stie, el face deja parte dintr-un plan de proces care trebuia sa intimideze orice po­sibila reactie de impotrivire, din partea clerului, la o noua Lege a cultelor, care dorea suprimarea tuturor ma­nastirilor, vazute de Partidul Comunist ca lacase de refugiu pentru legionari sau alti "dusmani ai poporului".

Poeziile "mistice" ale lui Vasile Voiculescu erau, in­sa, insuficiente pentru a-l intemnita, asa ca anchetatorii s-au intors in timp, la vremea in care fostul medic par­ticipase la niste intalniri ecumenice, la manastirea An­tim, la sfarsitul anilor ’40. Acolo se infiripase Rugul A­prins, un cerc de rugaciune si reflectie religioasa, da­torita unui calugar rus, numit Ioan Strainul, care adu­sese cu el, din pribegie, o icoana a Sf. Fecioare stand deasupra unui rug aprins. Figura calugarului rus a fost inspiratoare pentru alti preoti romani ortodocsi, calugari sau intelectuali credinciosi, precum Vasile Voiculescu.

Rugul Aprins este interzis in 1948 pentru ca este perceput, de atunci, ca periculos: libertatea acelor oameni era foarte mare si risca sa devina si mai mare si sa isi inmulteasca adeptii. Ioan Strainul, arestat, reia drumul pribegiei, Andrei Scri­ma pleaca cu o bursa in India, figuri de frunte ca Sandu Tudor, fost "parinte Daniil", parintele Adrian Fageteanu sau Sofian Boghiu, arhimandritul Benedict Ghius iau ca­lea unor schituri din tara. Vasile Voiculescu se retrage in lectura si scris.

Pana in luna august 1958, cand Securitatea le in­­sceneaza tuturor (16 persoane) un proces de "uneltire im­­­potriva ordinii sociale". Batuti si torturati, sunt adusi in sta­rea de a recunoaste ca discutiile lor erau "dus­manoase". Parintele Roman Braga isi aminteste: "A fost o parodie de proces cu usile incuiate, deoarece au fost rostite ca martori numele unor oameni din gu­vern, cum era Atanase Joja… Procurorul a inceput prin a ne acuza ca am vrut sa-i ardem pe rug, fa­cand aluzie la denumirea asociatiei Rugul Aprins… Apoi am fost invinuiti ca ne adunam si comentam texte dusmanoase la adresa regimului, din Sfintii Va­sile cel Mare, Ioan Scararul si Grigorie de Nyssa. Nu spun ca era o ignoranta a procurorului, ci mai de­graba un cinism diabolic, specific comunistilor". Se dau sentinte grele: Sandu Tudor primeste 25 de ani si va muri in teminta de la Aiud. Vasile Voiculescu va fi eliberat dupa 4 ani, in 1962, in baza unui decret, alaturi de alti detinuti aflati intr-o stare de sanatate foarte pre­cara. Aflati, de fapt, in stare de agonie.

Poetul iese din in­­chisoare pe targa, bolnav de TBC, si moare cateva luni mai tarziu, cu durerea de a afla ca biblioteca sa de 6.000 de volume i-a fost confiscata si nu mai poate fi recuperata.

Un alt lucru important e lipsa de reactie a scriitorilor ro­mani "colaborationisti" deja, in epoca, la care ape­leaza, in ajunul procesului, unul dintre fiii lui Vasile Voi­culescu, pentru a depune marturie. Tudor Arghezi se ascunde, Zaharia Stancu, cel care fusese ajutat, in cela­lalt regim, de Voiculescu, intr-o situatie asemanatoare, nu misca un deget, iar Mihai Beniuc refuza categoric, pe motiv ca Voiculescu nu dorise sa "colaboreze" cu regimul! In fine, cel care declara poeziile lui Vasile Voi­culescu drept "dusmanoase" este nu altul decat scriitorul Radu Boureanu, luat drept expert literar de catre Securitate! (Serenela Ghiteanu)


În coliba întunecată
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Ci El însuşi, trup şi sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Pe bolta de mărgărit,
Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc Tron luminos
Şi pe el, Domnul Hristos,
Care mult se bucura,
Duhul Sfânt s-alătura
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi, Doamne, ne-am sculat,
Colibele am ***ăţat,
Uşi, ferestre, toate-s noi,
Doamne, intră şi la noi!
Trup, tu dormi?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal` şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
În peştera inimii.
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Îngerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
(Vasile Voiculescu)