Memoria zilei: Se năștea, la Botoșani, o personalitate de seamă a biologiei românești!

Se naşte în comuna Rachiţi, judeţul Botoşani la 6 noiembrie 1909, într-o modestă familie de intelectuali. Prin activitatea sa valoroasă în domeniul zoologiei şi ecologiei, aduce în ţara noastră contribuţii de seamă la dezvoltarea acestor ştiinţe. 

Una dintre personalităţile de seamă ale biologiei româneşti din secolul al XX-lea este prof. A. Murgoci. Se naşte în comuna Rachiţi, judeţul Botoşani la 6 noiembrie 1909, într-o modestă familie de intelectuali. Studiile primare (cu excepţia clasei I) şi liceale le urmează în oraşul Botoşani, iar facultatea de biologie la Iaşi.
 
Cunoştinţele acumulate în toţi anii de studiu, perseverenţa şi comportarea sa determină conducerea facultăţii să-i ofere în anul 1933 postul de preparator la laboratorul de zoologie condus de eminentul profesor Ion Borcea. În anul 1940, după susţinerea tezei de doctorat, se
transferă la Facultatea de Biologie din Bucureşti, unde urcă toate treptele ierarehiei universitare (1942 - asistent definitiv, 1946 - şef de lucrări, 1951- conferenţiar, 1965 - profesor universitar).

 

Se specializează în probleme de Ecologie, Entomologie (Trichoptera, Isoptera, Hymenoptera) şi Ihtiologie (Acipenseridae, Mugilidae, Gobidae, Callionymidae). 

Prof. A. Murgoci îşi dedică primele studii peştilor marini. Aduce, de asemenea, valoroase contribuţii în problemele de sistematică şi de ontogenie a flagelatelor Hypermastiginae, în sistematica, dezvoltarea postembrionară, răspândirea, biologia şi ecologia unor specii de insecte
din ordinele Trichoptera, Isoptera si Hymenoptera.

Întrega sa activitate ştiinţifică se remarcă prin claritatea şi originalitatea interpretării.

Rezultatele activităţii sale se concretizează în peste 70 de lucrări ştiinţifice originale. Participă personal cu comunicări la diverse sesiuni ştiinţifice, consfătuiri, colocvii şi simpozioane care au loc în ţară şi în străinătate: prima sesiune naţională de ecologie animală
(Bucureşti, 1960), a zecea sesiune jubiliară pentru studiul Dunării (Sofia, 1966), colocviul naţional de speologie (Cluj, 1975), al cincilea simpozion internaţional pentru entomofauna Europei Centrale (Budapesta, 1973).
 
În paralel cu activitatea ştiinţifică, desfăşoară o intensă muncă didactică, predând în perioada anilor 1951 -1972 diverse cursuri: zoologie generală (capitole alese de biologie) zoologia nevertebratelor, tehnica preparării şi conservării materialului biologic, creşterea animalelor, entomologie generală, entomologie aplicată, zoogeografie, capitole de entomologie şi creşterea insectelor utile, ecologia animalelor, ecologie generală şi ocrotirea naturii.

În lunga carieră didactică de aproape 40 de ani, prof. Murgoci desfăşoară o activitate rodnică şi responsabilă pentru asigurarea pregătirii temeinice a studenţilor, pe care îi îndrumă cu mult tact, răbdare şi înţelegere. Este apropiată de studenţi, colegi şi de tot personalul facultăţii,
bucurându-se sincer de toate succesele lor, îmbărbătându-i cu aleasă iubire părintească în caz de necaz şi suferinţă. Ştie să îmbine în mod fericit exigenţa şi respectul faţă de adevărul ştiinţific cu stima şi iubirea de oameni.
 
A fost conducătorul ştiinţific al numeroşi candidaţi pentru obţinerea titlului de doctor în ecologie. Contribuie de asemenea prin articole, broşuri şi filme la popularizarea ştiinţei.

Prin activitatea sa valoroasă în domeniul zoologiei şi ecologiei, prof. Murgoci aduce în ţara noastră contribuţii de seamă la dezvoltarea acestor ştiinţe. 

Se stinge din viaţă în ziua de 27 august 1986. Toţi cei ce au cunoscut-o îi poartă o amintire plină de stimă şi respect.
 

 

Prof. Univ. Dr. Petre NEACSU, ecos-magazine.com

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Apărării anunță ce achiziții face România cu cele 17 miliarde de euro din programul SAFE: Se fac și drumuri, poduri, căi ferate!

astăzi, 20:48

România va construi infrastructură cu bani de la UE. E vorba despre sisteme de apărare. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat marţi, despre cei 16,7 miliarde de euro primiţi de ...

Botoșănean reținut pentru tâlhărie, după ce a agresat un bărbat și i-a furat telefonul!

astăzi, 19:51

La data de 8 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Dorohoi, cer...

Două zile de spectacol în această săptămână - „Prinţul fermecat” la Teatrul „Vasilache”! (Foto)

astăzi, 19:03

Botoșănenii sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” pentru a viziona spectacolul  „Prinţul fermecat”, după următorul program: ...