,,Mărțișorul Dorohoian” și-a desemnat cea mai bună voce a Festivalului. Vezi cine a câștigat Marele Trofeu! (Foto,Video)

Cele mai bune voci participante la Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească ”Mărțișor Dorohoian” și-au aflat locul în clasamentul final după prestația avută în prima seară.

Sâmbătă, 1 martie, la Sala Teatrului din municipiul Dorohoi, a avut loc Gala Laureaților, unde cele mai bune voci participante la Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească ”Mărțișor Dorohoian” și-au aflat locul în clasament după prestația avută în prima seară.

Misiunea juriului, aceea de a desemna cea mai bună interpretare, a luat sfârșit târziu în noapte.

Pentru fericita câștigătoare din acest an, melodia ”Când s-o-mpărțit norocu” (melodie de Ducu Bertzi - 2004) pare că i-a fost predestinată. Pentru prima oară participantă la Festivalul ”Mărțișor Dorohoian”, concurenta în vârstă de 12 ani, din Vaslui, a reușit să convingă membrii juriului, prin calitățile vocale, că merită Marele Trofeu.

 

Astfel, aflat la cea de-a XLI-a ediție, “Mărțișorul Dorohoian” și-a desemnat marea câștigătoare, Fecioru Miruna Ioana, 12 ani din Vaslui. Marele Trofeu i-a fost înmânat de primarul municipiului Dorohoi, ing Dorin Alexandrescu.



”Vă mulțumesc, chiar vă mulțumesc foarte mult! Mulțumesc foarte mult și juraților!”, a declarat Miruna.

De asemenea, printre câștigătorii din acest an s-au numărat și următorii participanți:

Categoria 10-14

Premiul I - Tîrnoveanu Sara- Maria

Premiul al II lea - Dancă Ana Giulia

Premiul al III lea - Iftime Ștefania

Mențiune - Timofte Patricia-Elena, Grumeza Ilinca Lăcrămioara

Categoria 15-19

Premiul I - Pascal Ștefania Daniela

Premiul al II lea - Pop Alesia Valeria

Premiul al III lea - Spânache Ștefania-Eliza

Mențiune - Bacoșcă Maria Angela, Rusu Ana-Maria Teodora

Spectacolul din finală i-a avut ca invitați pe 𝐆𝐢𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐇𝐚𝐢𝐝𝐚̆𝐮 din Iași - câștigătoare Trofeu “Mărțișor Dorohoian” ediția 2024 și soliștii vocali 𝐒𝐨𝐟𝐢𝐚 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜, 𝐀𝐝𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐚𝐜 și 𝐒𝐞𝐫𝐠𝐢𝐮 𝐆𝐡𝐢𝐮𝐳𝐚𝐧 alături de 𝐎𝐫𝐜𝐡𝐞𝐬𝐭𝐫𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐞 “𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐄𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮” 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 - “𝐅𝐈𝐂𝐒 𝐏𝐎𝐏 𝐎𝐫𝐜𝐡𝐞𝐬𝐭𝐫𝐚”, 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐟. 𝐮𝐧𝐢𝐯. 𝐝𝐫. 𝐃𝐚𝐧 𝐒𝐩𝐚̂𝐧𝐮.

 

 



 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Marina Halit

Incident la Primăria Dorohoi analizat în Comisia de Disciplină, a fost sesizată și Poliția. „Comportament jignitor, lipsit total de profesionalism!”

Thursday, 2 October 2025

Un incident petrecut în sediul Primăriei municipiului Dorohoi, județul Botoșani, va fi tranșat în instanță după ce un funcționar public este acuzat de purtare abuzivă și abu...

Leon Dănăilă, geniul neurochirurgiei, în vizită la Dorohoi: „Pentru mine viața înseamnă ceilalți.” / „Am muncit mult că nimeni nu îți dă așa de pomană!” (Foto, Video)

Tuesday, 9 September 2025

Moment de o însemnătate deosebită a avut loc în municipiul Dorohoi, în dimineața zilei de marți, 9 septembrie. În jurul orei 9.00, medicul Leon Dănăilă a ajuns la Spital...