În 2025 se împlinesc cinci ani de la plecarea unuia dintre cei mai respectați și mai iubiți preoți pe care i-a avut Botoșaniul. Smerenia, blândețea, cumințenia firii, deopotrivă cu o credință adâncă în Hristos, dar și zâmbetul cald pe care nimic nu îl poate șterge din inimile copiilor, vocea de o sonoritate aparte, probată decenii la rând și în altar, și în grija discretă față de elevii seminariști, toate sub semnul unei uriașe iubiri pentru semeni. Părintele Constantin Muha a fost, probabil, unul dintre cei mai îndrăgiți directori de școală. A știut să fie blând și riguros, hâtru și la nevoie aspru. Dar a înțeles părintele, ca nimeni altul, sufletul sensibil al viitorilor preoți…
Frații Muha, uniți în veșnicie
Născut pe 29 august 1968 în Botoșani, Părintele Constantin Muha a absolvit studiile generale la Școala generală nr. 5 Botoșani și a învățat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Și-a continuat studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și la Facultatea de Teologie Ortodoxă București. A fost hirotonit preot la finalul anului 1994 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. A fost pentru o scurtă perioadă preot II la Biserica „Sfântul Nicolae” Dorohoi, iar din 1995 a fost preot II la Parohia „Sfântul Dumitru” Dorohoi. Din 1995, părintele Constantin Muha a fost directorul Seminarului Teologic din Dorohoi. S-a stins din viață la doar 52 de ani, în ziua de 15 octombrie 2020.
(Corneliu Muha și Părintele Constantin Muha)
Durerea familiei părea să fie fără sfârșit. La șase luni distanță, pe 18 aprilie 2021 se stigea și Corneliu Muha, în vârstă de 58 de ani (născut pe 21 septembrie 1963), fratele mai mare al preotului Constantin Muha. Mai puțin cunoscut de către botoșăneni, Corneliu Muha a fost coordonatorul Editurii „Sfântul Mina” din Iași. Absolvent, ca și fratele său, al Facultății de Teologie, a activat o perioadă ca profesor de religie. Își dedicase ultimii ani ai vieții susținerii educației religioase, în cadrul editurii pe care o coordona - Editura ”Sf. Mina” - fiind tipărite manuale de religie, auxiliare și planșe, care erau distribuite în școlile din întreaga țară, fiind, din această pricină, ca ”părintele manualelor de religie”.
”Stareța de aur a Dragomirnei”
Cea cunoscută în creștinătate drept ”stareța de aur a Dragomirnei”, Maica Iulia, a trăit 83 de ani, fiind născută pe meleagurile care l-au plămădit pe marele duhovnic român, trecut în rândul sfinților, Ilie Clepa.
Stavrofora Iulia Aramă s-a născut pe 24 februarie 1920 în satul Dracșani, comuna Sulița, județul Botoșani. Cu numele de botez Elena, copila era prima născută dintre cei 15 prunci pe care i-a avut familia Ioan și Ecaterina Aramă.
Avea doar 7 anișori când a mers, pentru prima dată, într-o vizită la Mănăstirea Agafton, unde viețuia mătușa ei, monahia Fevronia. Se întâmpla tot mai des ca vizitele fetiței să se prelungească uneori și până la două sau trei luni. În 1931, când a împlinit 11 ani, Elena a intrat ca ucenică ascultătoare la Mănăstirea Agafton. Aici, destul de repede, a învățat să scrie și să citească. La 18 ani îmbracă rasa și devine rasofora Teofana. Maicile Agaftonnului o îndrăgesc pentru strădania ei la strana bisericii, pentru ascultare, dar și pentru hărnicia ieșită din comun.
(Maici la Mănăstirea Agafton)
La 28 de ani, sora Teofana depune voturile monahale și primește numele de Iulia. Erau vremuri grele, în anul 1948.
În anul 1965, Mitropolitul Iustin, viitorul patriarh al României, o numește pe monahia Iulia Aramă în postul de stareță a Mănăstirii Dragomirna. Conduce mănăstirea vreme de 27 de ani, până la 1 decembrie 1992, când maica Iulia Aramă se retrage din stăreție.
Mai are parte de 11 ani pământești, până în 5 martie 2003, când Maica Stareță Iulia a trecut la Domnul.
”Maica Iulia purta cu ea virtuțile filocalice ale Mănăstirii Agafton”
Potrivit celor mărturisite de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Maica Iulia Aramă a ajuns la Dragomirna după ce mănăstirea, ”trecută prin umilințele înstrăinării austro-ungare, fusese transformată în obște de monahi pentru o vreme. Erau multe de făcut”.
Maica Iulia era ”evlavioasă, atentă, chibzuită și deosebit de râvnitoare” și ”aducea cu sine tradiția Agaftonului”, care, până la decretul din 1959, fusese una dintre marile mănăstiri ale Moldovei, alături de Agapia și Văratec. ”Obștea de la Agafton constituia o adevărată academie, unde viețuitoarele învățau, în școala monahală, rânduiala slujbelor, ținută cu punctualitate și râvnă multă, astfel încât, în acele mănăstiri care aveau nevoie de personal monahal tânăr, Agapia, Văratecul și Agaftonul ajutau, îndrumând, cu dărnicie, dintre ostenitoarele lor către acele locuri văduvite de obști”, mai spune PS Timotei Prahoveanul.
Monahia Iulia Aramă nu a ajuns singură la Dragomirna, ci cu câteva maici de la Agafton.
”Maica Iulia purta cu ea virtuțile filocalice ale Mănăstirii Agafton, care-l uimise și pe cunoscutul pelerin Mihai Eminescu. (…) Numărul celor care doreau să îmbrățișeze viața monahală a cunoscut o anumită creștere. Mănăstirea Dragomirna, deși nu mai avea soborul sau faima altor vetre monahale cu obște impresionantă, a fost, în vremea respectivă, o mănăstire vie și luptătoare”, scrie PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care ne asigură că ”putem afirma fără tăgadă că stareța Iulia Aramă s-a numărat printre marile starețe ale Moldovei”.
Mai ales că, în vremea stăreției Maicii Iulia Aramă, a fost restaurată Mănăstirea Dragomirna.
Nepoții stareței Iulia Aramă
Părintele Constantin Muha mergea deseori la Dragomirna, pentru a se bucura de sfaturile bunei Maici. În multe rânduri, PS Timotei Prahoveanul, aflat ca pelerin la mănăstire, mărturisește că legătura strânsă dintre cei doi era cunoscută de credincioși.
”Am fost și eu pelerin la Mănăstirea Dragomirna în vremea stareței Iulia Aramă. Am avut un coleg de seminar, ajuns mai târziu profesor și director al Seminarului din Dorohoi, preotul Constantin Muha, timpuriu plecat către cer, nepotul maicii Iulia. Nu doar simplul fapt de a fi coleg cu nepotul stareței Iulia Aramă, ci atenția pe care o arăta față de pelerinii și puținii elevi ai singurei Școli de Teologie din Moldova de atunci, Seminarul de la Mănăstirea Neamț, m-a făcut să am la inimă Mănăstirea Dragomirna”, spune PS Timotei Prahoveanul.
(Părintele Constantin Muha)
Fără îndoială, statornicia întru credință a Maicii Iulia le-a fost celor doi frați Muha exemplu în anii de slujire. Constantin și Corneliu Muha, aproape-împreună plecați pe drumul veșniciei, au rămas până astăzi ca un punct luminos în inimile tuturor celor care i-au cunoscut.
La fel cum, după cum dă mărturie PS Timotei Prahoveanul, ”istoria Mănăstirii Dragomirna amintește de maica Iulia cu recunoștință, apreciind îndelunga ei viețuire monahală”.