Lecţie de viaţă: "Acum zâmbesc tot timpul!"

M-am născut într-o frumoasă zi de toamnă. Din păcate, am fost un copil nedorit. Tata nu m-a recunoscut, iar mama nu m-a iubit pentru că semănam cu el. După câteva săptămâni mama a plecat È™i nu s-a mai intors, lăsându-mă la bunica. Ea m-a crescut È™i de aceea eu o consider mama mea.

Pentru că avea serviciu, bunica m-a dat la creșă. Acolo mă simÈ›eam abandonat È™i am devenit din ce în ce mai retras, mai timid. La 3 ani am mers la grădiniță unde datorită timidității nu am reuÈ™it să-mi fac prieteni.

Deoarece am avut multe probleme de sănătate, am stat de multe ori internat prin spitale. După ce am avut È™i meningită, bunica a observat că nu mă mai pot concentra, uitam poeziile, la grădiniță nu prea înÈ›elegeam ce ne explica doamna educatoare. M-a dus la psiholog, care i-a spus că am rămas cu sechele din cauza acestei boli.

Am mers în clasa întâi. Doamna era foarte bună, dar eu nu puteam tine pasul cu colegii mei. Și bunica iar m-a dus la psiholog. În urma testelor date mi s-a spus că am nevoie de profesor de sprijin. Cu ajutorul profesorilor de sprijin am reuÈ™it să termin 8 clase. Am fost repartizat la Liceul "Elie Radu".

Atunci a început calvarul meu. Colegii din clasă îÈ™i băteau joc de mine, mă scriau cu cretă pe haine, mă scuipau. Și, deÈ™i unii profesori È™tiau acest lucru, chiar au văzut, nu au făcut mare lucru ca să îi facă pe elevi să nu se mai comporte urât cu mine. Nu mai aveam profesor de sprijin È™i au început să apară notele proaste, din 2.3 È™i 4 nu mai scăpam. La sfârÈ™itul primului semestru aveam medii de 2,3,4 È™i câte o medie de 5 È™i 6.

Văzând situaÈ›ia mea È™colară, bunica iar a mers cu mine pe la comisii, alte evaluări, alte teste. Și au hotărât să mă dea la È™coala specială. Când am venit prima oară aici eram foarte speriat, crezând că o să fie È™i mai rău, pentru că mă gândeam că aici copiii sunt cu probleme È™i mă temeam È™i de profesori, nu îndrăzneam să-i privesc, eram foarte trist È™i mă simÈ›eam străin. Dar tocmai aici am întâlnit ce îmi lipsea mie. Copiii m-au înconjurat cu dragoste, profesorii cu înÈ›elegere È™i totuÈ™i eu nu reuÈ™eam să comunic prea mult cu ei.

Până într-o zi când o doamnă profesoară m-a întrebat: "-Alexandru, tu È™tii să zâmbeÈ™ti?". Eu abia am îndrăznit să o privesc È™i am răspuns: "- Nu". Și atunci doamna a venit lângă mine È™i a spus să mă uit la ea. Eu nu îndrăzneam, dar până la urmă, fiindcă È™i colegii tot insistau, am ridicat ochii. Nu-mi venea să cred că lângă mine stătea un profesor care îmi zâmbeÈ™te È™i mă priveÈ™te cu drag. Am zâmbit mai mult forÈ›at, dar am zâmbit. Și doamna mi-a spus că nu-i plac elevii care nu zâmbesc. Atunci mi-am dat seama că aici este locul meu, printre oameni cărora le pasă de mine.

Am prins curaj È™i am început să comunic, mi-am făcut mulÈ›i prieteni, am participat cu doamna profesoară la multe activități frumoase È™i am simÈ›it că sunt fericit. Am început să citesc mai bine, să înÈ›eleg mai bine lecÈ›iile, am luat note din ce în ce mai bune. 

Asta pentru că am început să am încredere în mine. Profesorii de aici au multă răbdare, nu sunt indiferenÈ›i, ei nu permit să-È™i bată joc cineva de copii, întotdeauna vorbesc cu noi, ne ascultă, ne sfătuiesc, pe cei mai obraznici îi iau deoparte È™i stau de vorbă cu ei. Și mulÈ›i îÈ™i schimbă comportamentul dacă în fiecare zi sunt sfătuiÈ›i de profesori. Și eu dacă observ că vreun copil este supărat încerc să-l înveselesc, iar dacă este jignit sau bătut, îi iau apărarea, pentru că È™tiu ce înseamnă să fii în această situaÈ›ie.

Eu am terminat È™coala de câteva zile È™i mai am examenul final în luna mai. Am învățat croitorie aici la È™coală È™i am făcut È™i cursuri de ospătar în paralel. Sper să-mi găsesc un loc de muncă.

Dar mai vin pe la È™coală, pentru că parcă nu pot să mă despart de profesori, de colegi. Doamna mă primeÈ™te în continuare să pictez. Acum zâmbesc tot timpul, aÈ™a că sigur îi place de mine.

Eu le mulÈ›umesc tuturor profesorilor pentru tot ce au făcut pentru mine È™i nu îi voi uita niciodată.

Aceasta e povestea mea È™i cred că ar trebui să mulÈ›umesc lui Dumnezeu că mi-a luminat mintea ca să pot termina È™coala È™i să pornesc cu curaj în viață, scoÈ›ându-mi în cale oamenii potriviÈ›i care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.

Mihai Alexandru Agavriloae
Liceul Tehnologic Special "Sf. Stelian" BotoÈ™ani – absolvent 2014


SURSA observgandescpovestesc.wordpress.com

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii de frontieră dezlănțuie ofensiva împotriva pescuitului ilegal!

astăzi, 14:19

În data de 05 iunie a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice în cooperare cu reprezentanÈ›i AJVPS BotoÈ™ani, poliÅ£iÅŸtii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Terito...

Aproape 30 de sancțiuni în câteva ore, amenzile au depășit 45.000 de lei!

astăzi, 13:10

AcÈ›iunea poliÈ›iÈ™tilor rutieri a vizat prevenirea accidentelor rutiere grave cauzate de viteză excesivă. PoliÈ›iÈ™tii Serviciului Rutier au desfășurat, în cursul zilei de 7 iunie, o acÈ...

Jandarmii din Botoșani au găsit un pistol și 90 de cartușe într-un portbagaj! (Foto)

astăzi, 11:40

Noaptea trecută, în jurul orei 3.40, un echipaj de jandarmerie a găsit în portbagajul unui autoturism un pistol cu aer comprimat marca Walther È™i 90 de cartuÈ™e de 9 milimetri. Propr...