Există oameni care au puterea de a se situa în fața propriului destin și de a-și trăi mai departe faptele cu detașare și firească înțelegere a lumescului. Extraordinarul se întâmplă atunci când, într-o zi, un om decide că lumea îi aparține, că nimic nu îi este imposibil și că, mai ales, nimic din ce este omenesc nu îi este străin.
Elena Cardaș "s-a ivit" în lumea literară a Botoșanilor în anul 2005, când a debutat cu romanul "Înainte de cuvinte" (Editura Eminescu, București). De atunci a mai scris încă două cărți, "Bărbații altor femei" (Editura Cronica, Iași, 2006) și "Eu, străbunica mea" (Editura Timpul, Iași, 2007). Colaborează cu proză la reviste literare de prestigiu (Hyperion, Luceafărul) și este o prezență constantă în spațiul online.
Din anul 2011 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Născută pe 15 noiembrie 1959, la Botoșani, a absolvit primele clase la Suceava, iar gimnaziul la Botoșani. Continuă studiile la Liceul "Mihai Eminescu" și, după susținerea bacalaureatului, optează pentru Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași, specialitatea medicină generală. De 33 de ani este medic la Spitalul Județean Botoșani. A urmat vârtejul vieții, cu bucurii, tragedii, împliniri și, în final, CĂRȚILE.
"M-am născut în 1959. Scorpion. Era deja iarnă de-a binelea în nordul Moldovei, încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească mai bine și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie. Nu erau nici taxiuri și nici autobuze, iar o Dacie nu cred că se fabricase încă. Așa am început, cu prima respirație, primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. E adevărat ce se spune despre mine în târg: am fost întotdeauna o eminentă din clasa întâi și până la terminarea facultății. Doar că adesea fetele cele cuminți și silitoare sunt corigente de obicei la școala vieții. Eu sunt cel mai grăitor exemplu", mărturisea despre sine însăși, într-o biografie neoficială, Elena Cardaș.
A prins a scrie târziu. Proza ei a uimit de la început, caracterul instrospectiv al scriiturii, autenticitatea verbului și curajul cu care și-a expus personajele au făcut ca romanul de debut să îmbrace în ochii cititorilor accente biografice. Desigur, orice scriitor apelează la propriile experiențe de viață atunci când își conturează acțiunea unui roman. La Bukowski, de pildă, găsim elemente biografice și exemplelele nu sunt deloc puține în lumea literară. Cu toate acestea, Elena Cardaș a transmis mereu că este o carte care se bazează pe povestea dramatică a unei prietene. Însă, dincolo de motivațiile care stau la baza unui astfel de subiect, cititorul devine părtaș la viața din poveste tocmai pentru că aerul cărții îi este familiar: eroina trăiește și îndrăznește, caută și află, iubește și suferă. Te afli în toate aceste sentimente, nimic nu ți-e străin.
"Nu există facultate de făcut scriitori", spunea Elena Cardaș. "Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit? Nu știu să răspund. Cred că am vrut să-mi fac minții mele și sufletului meu un dar și am scris o carte așa cum mi-ar fi plăcut mie să citesc una: să mă cutremure!".
Avea 45 de ani când a început să scrie. Așa cum, într-o fractură de cer, o pasăre decide că e timpul să meargă pe pământ și să dea mărturie că zborul există, că plutirea istovește și că, pentru a merge mai departe, uneori e nevoie să strigi. Iar strigătul se face Cuvânt.
Citeste ELENA CARDAȘ: "Am scris o carte așa cum mi-ar fi plăcut mie să citesc una: să mă cutremure!"