La mulți ani, Aristide Zub! 88 de ani pe tărâmul învățământului și al culturii! (Foto, Video)

O figură aparte, ce pare coborâtă dintr-un tablou de familie interbelic. Trăsăturile fine se furişează într-o blândeţe de ţăran pe care niciodată nu a abandonat-o, chiar dacă destinul l-a purtat mai mult în lumea intelectuală a satului.

La mulți ani, Aristide Zub! 88 de ani pe tărâmul învățământului și al culturii! (Foto, Video)

 Prof. Aristide Zub  

Zece copii - şase băieţi şi patru fete - au adus pe lume Constantin şi Saveta Zub. Familie de ţărani vrednici din satul Maghera, comuna Vârfu Câmpului. Saveta, fiica lui Costache Iţco - tâmplar la curtea boierului Moruzi - şi a Elenei - moaşa satului Vârfu Câmpului, vestită mai ales pentru că ştia să prepare leacuri pentru diferite boli - era o femeie înţeleaptă, viguroasă şi harnică. Se spune despre Saveta Zub că îi încânta pe copiii satului cu poveşti şi, lucru extraordinar, vorbea adeseori în proverbe.

Constantin Zub era fiul tâmplarului Dumitru şi al Haretei. A ştiut să ducă "povara" demnităţii fiului său Alexandru, arestat de comunişti pentru "crima" de a-l fi cinstit la Putna pe domnitorul Ştefan cel Mare: i s-a desfăcut contractul de muncă, a fost bănuit că unelteşte împotriva noii orânduiri, dar nu s-a încovoiat niciodată în faţa celor care i-au prigonit fiul. A trăit 79 de ani (d. 17 august 1979), fără să mai apuce zorii libertăţii. 

Din familia Zub, numele Alexandru a făcut istorie. Serbarea de la Putna, ameninţările Securităţii, zvonurile care mai de care mai înfricoşătoare, culminând cu arestatea în tren, la miez de noapte, şi cei şase ani de puşcărie grea, nu sunt pagini de literatură, ci componente ale unui destin exemplar.

Aristide Zub, un intelectual în lumea satului!

Mai puțin se știe că, într-un sat din Botoșani, trăiește discret și demn fratele mai mic al academicianului Alexandru Zub.



Născut pe 14 mai 1936, în satul Maghera, comuna Vârfu Câmpului, Aristide Zub
este al cincilea copil al familiei Zub, după fratele Alexandru.

Doar doi dintre cei zece fraţi – Aristide şi Alexandru – au mers la facultate, încă patru au fost purtaţi la liceu, iar ceilalţi fraţi au urmat studii elementare şi şcoala profesională. Însă toţi au "absolvit" şcoala bunei-cuviinţe, a respectului şi a muncii asumate şi responsabile.

Aristide Zub și-a purtat cu aceeași demnitate numele și valorile moștenite de la părinți.

A fost dintotdeauna ceea ce astăzi numim un intelectual în lumea satului. Discret și totodată dispunând de o forță a cuvântului îndelung probată la catedră sau în scrieri documentare, purtând pe chip o blândețe țărănească împletită cu o alură de aristocrat, Aristide Zub nu și-a abandonat niciodată rolul pe care și l-a asumat în comunitate. 

A urmat primii ani de școală în vremuri dificile, de război.

”Eu nu am avut un învățător în învățământul primar, abia spre sfârșit, când s-au întors învățătorii din refugiu... Am început la Șendriceni un an, apoi, după reforma din 1948, am revenit la școala din Maghera, unde am absolvit șapte clase. Apoi am absolvit Liceul ”Anastasie Bașotă” din Pomârla, profil agricultură, întrucât tata s-a orientat spre o ramură care să îmi asigure loc de muncă. Plus că școala asigura gratuitatea învățământului. Spre deosebire de Școala Normală, unde trebuia să plătești, să asiguri alimente, să plătești taxa. Fratele meu, Alexandru Zub, a mers la Școala Normală”, mărturisește Aristide Zub.

La îndemnul unui fost agronom încadrat la școala din Maghera, mai mulți absolvenți de șapte clase au mers către Pomârla. Așa se face că Aristide Zub a absolvit liceul în 1954, apoi a lucrat aproape 9 ani în agricultură.

Avea 27 de ani când a hotărât să urmeze cursurile învățământului universitar, la Facultatea de Biologie - Științe Agricole.

”Și a început activitatea mea pe tărâmul învățământului și al culturii. Spun al culturii pentru că în 1968 am îndeplinit funcția de director al căminului cultural, în patru ani am reușit să pun Vârfu Câmpului în fruntea tuturor comunelor din fostul raion Dorohoi prin anvergura formațiilor pe care le-am constituit”.

”Societatea tot timpul va avea nevoie de oameni!”

La 88 de ani pe care îi împlinește astăzi, Aristide Zub privește cu luciditate către lumea din ce în ce mai șubredă și mai vulnerabilă.

”Parcă cei care conduc învățământul și-au pierdut busola. Dacă privim către trecutul școlii, vedem că după apariția Legii Instrucțiunii Publice din 1864 se stabilea ca scop pentru școală formarea oamenilor iubitori de patrie, disciplinați, cu credință, morali d.p.d.v. social. Deci era un scop nobil: să ai un om cu credință, un om instruit și moral, cu comportament adecvat în societate. Pentru început, învățământul a beneficiat de niște conducători cu totul excepționali, printre care Spiru Haret, cel care fundamentează învățământul rural. În vremea lui s-au înființat peste 2000 de școli. Pe vremea lui, învățătorul a căpătat statut de dascăl. Dacă la început învățătorul avea un statut nedefinit, în vremea lui Spiru Haret a căpătat o importanță socială. Era respectat de cei din jur și era angajat totalmente pe linia învățământului”.

Inversarea valorilor sau, mai grav, nimicirea lor, validarea unor false principii pe care societatea le preia fără discernământ, lipsa de ”autoritate a autorităților”, toate au făcut ca vremurile să se amestece într-o neînțeleasă paradigmă. Cu toate acestea, Aristide Zub nu a încetat niciodată să creadă în Oameni.

”Societatea tot timpul va avea nevoie de oameni. Dar oameni serioși, oameni care să aibă răspundere față de ceea ce fac, față de țara lor. Din nefericire, absolvenții de liceu nu se mai îndreaptă către universitățile pedagogice. Pentru că salariile sunt în primul rând neatractive, dar și mediul din școli s-a viciat într-o oarecare măsură. Ajung în străinătate. Cine să înlocuiască actualul corp didactic? Astfel că învățământul se realizează cu cadre necalificate, cu oameni care nu au de a face cu știința pedagogică, cu metodologia predării. Pas cu pas, școala nu își mai îndeplinește scopul stabilit de la bun început”, spune profesorul din Vârfu Câmpului într-un dialog cu fostul său elev, avocatul Florentin Țuca.



Un om al Cetății, un spirit luminos, un continuator al marilor dascăli. Aristide Zub ne înțelepțește, privind cu detașare către un viitor pe care noi, cei de astăzi, aproape că nu îl mai zărim.

”Trebuie ca în fruntea învățământului să vină din nou un Spiru Haret, cu calitățile lui Spiru Haret. Să vină un președinte de țară care să nu ne servească numai cu sloganuri cu România educată, ci să facă ceva concret pentru a face o Românie educată. Șanse sunt. Istoria a prezentat mereu momente de dificultate și momente de vârf aproape providențiale...”.

La ceas aniversar, îi urăm distinsului profesor LA MULȚI ANI, sănătate sufletească și trupească, pace și bucurii alături de cei dragi!

Citește și ARISTIDE ZUB: "Nu toţi posesorii unui carnet de partid sunt destul de responsabili pentru a conduce învăţământul!"

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Diana Simona Alupoaie, artista din Botoșani care experimentează ”Portalul între lumi” (Foto, Video)

Luni, 17 Iunie 2024
1391

Vernisajul expoziției ”Portal între lumi” a avut loc duminică, 16 iunie 2024, la Colecția de Artă din Botoșani.Absolventă a Universității Naționale de Artă "George...

Lucian Vasiliu, laureatul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia: ”Nu mă gândeam să mă duc spre literatură, dar moartea tatălui meu m-a marcat”

Sâmbătă, 15 Iunie 2024
931

Un premiu de excelență poetică, primit de-a lungul timpului de Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu,...

Caragiale a fost primul care a scris despre moartea lui Eminescu. ”A plâns efectiv!”

Vineri, 14 Iunie 2024
969

În primăvara anului 1887, Eminescu vine la Botoşani. Epuizat, slăbit după un tratament la ”bolnița” din Neamț. La Botoșani îl aștepta Harieta, sora cea beteagă &i...