Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" îşi exprimă dezacordul faţă de editarea unui timbru în care este ilustrat Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Într-un comunicat transmis luni AGERPRES, directorul general al Institutului, Alexandru Florian, solicită Romfilatelia "să revizuiască emisiunea de mărci poştale 'Făuritori ai Marii Uniri (I)', în conformitate cu valorile civice ale societăţii democrate".
"Comunicatul de presă al Romfilatelia despre emisiunea de mărci portale "Făuritori ai Marii Uniri (I)" face menţiunea despre un timbru cu valoarea nominală de 2,50 lei ilustrat Miron Cristea. Institutul apreciază că Centenarul României Mari trebuie să fie anul promovării valorilor de înţelegere, dialog şi colaborare între majoritatea românească şi minorităţile etnice. În acest context, nu avem cum să ne explicăm faptul că Romfilatelia a recurs la editarea acestui timbru", se arată în comunicatul Institutului "Elie Wiesel".
Potrivit lui Alexandru Florian, "există două momente grave în activitatea publică a lui Miron Cristea, care au adus atingere atât României cât şi populaţiei evreieşti": "Circulara nr. 2602/21.09.1916 împotriva României, "Noul duşman care râvneşte în chip atât de păcătos la ştirbirea şi stricarea hotarelor patriei noastre (Ungaria, n.n.)". Menţionăm că în această perioadă a Primului Război Mondial, Miron Cristea era Episcopul Caransebeşului. În 1938, Guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea a elaborat metodologia de aplicare a Decretului-Lege nr. 169/21.01.1938 privind revizuirea cetăţeniei. În urma aplicării acestui Decret-Lege, 225.222 de evrei şi-au pierdut cetăţenia română, respectiv 36% din totalul populaţiei evreieşti", precizează sursa citată.
De asemenea, directorul Institutului menţionează că un alt timbru îl reprezintă pe Vaida Voievod, "cel care în 1935 a militat să impună principiul "numerus valachicus" (numerus clausus) în administraţie". "Acest demers a atras excluderea sa din PNŢ, iar în martie 1935 înfiinţează alături de alte grupuri de extremă dreapta "Frontul românesc"", se arată în comunicat. AGERPRES