Institutul Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel" critică Banca Națională a României pentru lansarea unei monede omagiale pe care apare chipul lui Mihail Manoilescu.
INSH "consideră că această omagiere a lui Mihail Manoilescu poate să contribuie la promovarea unui model antidemocratic al naționalismului xenofob și antisemit și, totodată, aduce atingere memoriei victimelor fascismului din România și Europa", se arată în comunicat.
În continuare, se afirmă că "Mihail Manoilescu a dezvoltat o pledoarie în favoarea dictaturilor fasciste din Germania și Italia, totalitarismului, partidului unic și ideii mussoliniene a corporatismului. De asemenea, acesta a militat explicit și sistematic împotriva parlamentarismului, pluripartidismului, votului universal și democrației. Revista
Lumea Nouă(1932-1942), pe care Mihail Manoilescu a condus-o, a reprezentat o tribună pentru propaganda fascistă și rasistă. Susținerea pe care Manoilescu a acordat-o Mișcării Legionare nu a constat doar în contribuții la dezvoltarea doctrinară a acestei organizații fasciste, ci a inclus și candidatura sa la alegerile parlamentare din 1937 pe listele Partidului Totul pentru Țară.
Mihail Manoilescu, ca membru în guvernul condus de Ion Gigurtu și în calitate de publicist adept al naționalismului integral, a fost un susținător activ al procesului de românizare care a constat în excluderea evreilor din viața politică, economică și culturală a României prin confiscări, exproprieri, disponibilizări și restrângerea drepturilor profesionale ale acestora.
În contextul recrudescenței naționalismului extremist în întreaga Europă, apreciem că valorile democrației pot fi protejate numai prin reconsiderarea critică a trecutului traumatic și nu prin glorificarea acestuia".
Mihail Manoilescu a fost un economist și un om politic român, ce a trăit între 1891 și 1950. Conform unei biografii publicate în Ziarul Lumina, Manoilescu "a rămas în istorie ca unul dintre marii economiști ai lumii prin teoriile lui privind schimburile comerciale internaționale, mai ales în America Latină personalitatea lui fiind una foarte populară".
Manoilescu a fost ministru de mai multe ori, militând întotdeauna pentru industrializarea României, astfel încât aceasta să devină o forță economică.
Lucrarea sa "Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional", publicată în 1932, a stat la baza dezvoltării economice a Braziliei, astăzi una dintre cele mai mari puteri emergente ale lumii.
Rolul lui Manoilescu a fost elogiat,chiar în anii trecuți de către ambasadorul Braziliei la București, Jeronimo Moscardo:
"În privința economică, se credea că suntem condamnați să rămânem o țară agrară, ca și România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al țării dumneavoastră și un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. L-am avut pe președintele Vargas, care a condus Brazilia timp de 15 ani, exact în perioada lui Manoilescu, marele său mentor. A urmat președintele Kubitschek, constructorul orașului Brasília, al cărui principal ministru, Furtado, a fost, de asemenea, un mare discipol al economistului român. În fine, chiar și președintele actual al Braziliei este, într-o oarecare măsură, unul dintre discipolii marelui român. Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni și-au clarificat originile inegalității, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie și agricultură, dintre exporturi (ieftine) și importuri (scumpe) etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne."
Mihail Manoilescu a fost și ministrul de externe însărcinat să semneze Diktatul de la Viena prin care Germania și Italia obligau România să cedeze Transilvania de Nord către Ungaria. Mihail Manoilescu a fost un creștin-ortodox practicant, acesta ținând deseori conferințe pe acest subiect. Despre relația Biserică și Stat, Manoilescu spunea: Biserica trebuie să rămână deasupra Statului, să aibă minimă legătură cu Statul, care trebuie s-o sprijine… Statul trebuie să respecte caracterul dominant al Bisericii noastre Ortodoxe. După cum nu suntem un Stat poli-național, ci un Stat românesc, cu minorități naționale, tot așa nu suntem un Stat poli-confesional, ci un Stat ortodox, cu minorități confesionale".
SURSA
Lecție de criză cu aplicație pe bancă falită românească
în 1931, Mihail Manoilescu era guvernatorul Băncii Naționale. Era într-o perioadă de criză economică cam ca-n zilele noastre, băncile dădeau faliment subit, în stilul Lehman Brothers. Și regele Carol al II-lea îi cere imperativ lui Manoilescu să dea repede un ajutor de două miliarde de lei băncii falimentare Marmorosch-Blank (ca să vezi coincidență, tot a unui evreu ca și frații de pe Wall Street), că de, acolo își avea camarila regală bancomatul care trebuia alimentat cumva. Să-l refuze pe rege însemna să-și ia adio de la funcție. Să accepte, însemna să spună adio respectului față de țară, fiindcă statul, deja sărăcit de criză, ar fi acoperit gaura acelei bănci private. (Cam cum au făcut de curînd americanii cu falitele de pe Wall Street.) Să vedeți aici cu ce tact de gentleman a acționat Manoilescu. A mers în Consiliul Băncii Naționale, i-a convins personal pe membrii acestuia să voteze ajutorul de stat către Marmorosch-Blank, pentru ca apoi să se ducă cu acceptul la rege și să-i declare răspicat că el, ca guvernator al BNR, nu va semna niciodată un asemenea acord. De ce acest joc? Pentru a-i proteja pe restul membrilor Consiliului Băncii de furia suveranului. Cel care a tras ponoasele destituirii a fost în exclusivitate Manoilescu. Frumos e și discursul cu care i-a refuzat regelui manevra financiară, care urma să se practice la scară internațională peste 90 de ani: "Trage-ți mîna, Maiestate, din această chestiune cît mai e vreme. A mai spus-o odată tot un moldovean lui Carol I: «Aiasta nu se poate!». Tot un moldovean îi spune astăzi lui Carol al II-lea: Maiestate, aiasta nu se poate!".
Vedeți, asta-i drama lumii contemporane, că n-a fost un moldovean și la Casa Albă, care să-i spună din timp lui Obama că "Mister, aiasta, cu ajutatul băncilor falite din banii statului american, nu se poate".
În ajutorul celor care și-ar dori să-l reînvie pe ilustrul Manoilescu
Aveți grijă cum îl căutați pe lumea ailaltă, în catastife, că s-au făcut voit niște încurcături. Rigurosul economist n-a avut parte, săracul, de o dată certă a morții și nici de un mormînt ca tot omul. A fost arestat în 1948 și ucis în pușcăria de la Sighet prin 1950 (nu înainte ca Gheorghiu-Dej să-i ceară o meditație la economie, adică ce ar face Manoilescu după război cu țara, succint, pe puncte). Deși știau prea bine că l-au aruncat într-o groapă comună, autoritățile comuniste i-au făcut un proces în 1951 și l-au condamnat, mort fiind, la 15 ani de temniță. Abia în 1958 au comunicat familiei că cel condamnat era răposat de vreo opt ani.
Alexandru Căutiș, SURSA
