Țigări, alcool și materiale pirotehnice, găsite de polițiștii din Botoșani în două locuințe!

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, pentru probarea activității infracționale, au desfășurat verificări la locuința a două personae din orașul Ștefănești și comuna Durnești.

 

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate 600 de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, 76 de litri de alcool și articole pirotehnice, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Polițiștii continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contraband și deținerea, transmiterea sub orice forma, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1, P2, efectuate fără drept.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...