Ce s-a întâmplat tocmai când s-au sărbătorit o sută de ani de la nașterea sa? Pe scurt, primăria orașului Segarcea, unde s-a născut Vintilă Horia, i-a acordat acestuia titlul de cetățean de onoare cu ocazia împlinirii unui secol de la nașterea scriitorului. Institutul Elie Wiesel a reacționat printr-o scrisoare adresată primarului de Segarcea, Nicolae Popa, în care îi solicită acestuia să retragă titlul acordat lui Vintilă Horia, scrie Răzvan Mateo Mateescu, în Puterea.
Noii acuzatori se bazează pe "dosarul" făcut de comuniști
Institutul Elie Wiesel invocă, în solicitare, faptul că marele scriitor "a fost condamnat pentru crime de război de către Tribunalul Poporului București, Completul II de judecată, prin hotărârea nr. 11 din 21 februarie 1946". Pentru institut, se pare, deciziile tribunalelor politice organizate de comuniști, care au condus la întemnițarea și exterminarea nu numai a elitelor românești, dar și a sute de mii de oameni simpli, sunt referințe istorice, în ciuda dovezilor copleșitoare ce le demonstrează ca înscenări politice. Vintilă Horia a avut "norocul" să nu se afle în țară când a fost condamnat la 25 de ani de închisoare și a luptat până la moarte, prin scrierile sale, împotriva regimului dicatorial din România.
În plus, în solicitare, institutul invocă patru-cinci fraze considerate anti-semite din articolele publicate de acesta în tinerețe, scoase din context pentru a folosi scopului. Se pare că au fost reluate aceleași fragmente de fraze pe care le-au folosit și comuniștii în dosarul fabricat în 1960, prin care au pus presiune pe Academia Franceză să îi retragă prestigiosul Premiu Goncourt acordat în acel an. Dar chiar scriitorul spunea despre înscenarea comunistă că puteau să citeze mult mai multe fraze în care îl critica pe Hitler și pe Mussolini.
De același dezechilibru dă dovadă și Institutul Elie Wiesel în selectarea "citatelor" și, în general, în modul în care se grăbește să îl declare pe Vintilă Horia criminal de război și nedemn de a fi onorat de români. Un simbol pentru lupta anti-comunistă este atacat. Din nou.
Încă nu am obținut o poziție a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, dar ne așteptăm să fie una folositoare reabilitării întru adevăr a marelui scriitor atât de defăimat de Securitate și, acum, cu aceleași "arme", de Institutul Elie Wiesel.
Securitatea l-a privat de Premiul Goncourt
Câte ceva, prea-puțin, despre scriitorul exilului românesc: S-a născut în 1915 la Segarcea, județul Dolj. A studiat la București, în paralel, Dreptul și Litere-Filozofie. A fost colaborator la reviste conduse de Nichifor Crainic, în principal la Gândirea.
De la 25 de ani a intrat în diplomație, fiind atașat de presă la Roma, apoi la Viena. Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial îl găsește în lagăr, unde, împreună cu soția sa, fuseseră internați de germani când România a întors armele împotriva lor. După eliberare, Horia și soția au plecat în Italia unde scrie pentru mai multe publicații.
În peninsulă se afla și când a fost condamnat de un Tribunal al Poporului pentru "crime de război" închipuite.
Sărăcia din Italia îl face să emigreze în Argentina, în 1948, dar abia reîntors în Spania, în 1953, devine cunoscut datorită activității sale literare. Între 1960 și 1964 a locuit la Paris. Acolo a scris în franceză celebrul volum "Dumnezeu s-a născut în exil" ("Dieu est né en exil"), pentru care, în noiembrie 1960, a primit prestigiosul Premiu Goncourt. Dar conducerea comunistă nu putea să accepte un asemenea afront și a pornit o campanie susținută cu ajutorul Partidului Comunist din Franța, puternic la acea dată, prin publicațiile acestuia. Dictatura de la București i-a fabricat un dosar conform căruia Horia ar fi fost membru al Gărzii de Fier în anii 30, o susținere neadevărată. Academia Franceză l-a informat pe autor de controversele iscate, dar și că nu poate să îi retragă premiul, odată acordat. Atunci, Vintilă Horia a renunțat la premiu și a plecat din Franța. Premiul a rămas atribuit lui, dar nu i-a fost niciodată decernat.
"«Dumnezeu s-a născut în exil» a fost destinat de la început să atragă ura Calomniatorilor. N-a fost însă atacat decât atunci când un premiu literar îl propunea unui vast public de cititori. (...) Mă ridicam împotriva tuturor totalitarismelor de oriunde ar fi venit, împotriva oricărei idei de constrângere şi de umilire, împotriva oricărei forme de opresiune individuală sau colectivă. (…) Acestui antitotalitarism prezent în fiecare pagină a cărţii şi în toate paginile cărţilor mele scrise de la 1936 încoace, au încercat să-i opună câteva fraze alese şi izolate în mod deliberat din unele scrieri ale mele din tinereţe. S-au prezentat ca probe ale fascismului meu fragmente de articole, omiţându-se, tot deliberat, să se citeze alte articole scrise de mine, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi jurnale, împotriva lui Hitler şi a lui Mussolini", avea să scrie peste ani, Vintilă Horia, citat de Marilena Rotaru într-un text dedicat "Dosarului Premiului Goncourt 1960".
S-a întors în Spania în 1964, unde a continuat să scrie atât în română, cât și în spaniolă și franceză. A murit în 1992.
Fiica sa, Cristina, a pornit demersurile în justiție pentru reabilitarea tatălului său și anularea condamnării.
Sorin Lavric: "Vintilă Horia a fost un intelectual simbol al exilului"
Filozoful Sorin Lavric, autor al volumului "Noica și Mișcarea legionară" (publicat la Humanitas), premiat de Academia Română în 2007 a avut amabilitatea să comenteze pentru Puterea situația creată de Institutul Elie Wiesel: "Vintilă Horia a fost colaborator la Revista Gândirea și un discipol al lui Nichifor Crainic între 1934-1939. Era un creștin ortodox, om de dreapta, se mișca în cercurile intelectuale de dreapta din perioada interbelică și împărtășea multe dintre ideile lor. A avut norocul să intre în diplomație de tânăr și fost atașat de presă la Roma. Ca urmare nu a avut o implicare politică și nu s-a înscris în nicio formațiune politică. Nu are pete care să îi poată fi reproșate în acest sens. De curând i s-au publicat Memoriile la editura Vremea. Nu sunt complete, dar acoperă foarte bine perioada interbelică. Vintilă Horia a fost un intelectual simbol al exilului românesc si nu a fost niciodată păcălit de propaganda comunistă, știind foarte bine situția din țară. Din acest motiv nu a put să-și mai revadă țara până la moarte. Consider că și prin această acțiune (solicitarea de a i se retrage titlul de cetățean de onoare - n.r.), care produce stupoare, Institutul Elie Wiesel se dovedește a fi o instituție de represiune".
