La scurt timp după ce publicația noastră trăgea un semnal de alarmă cu privire la soarta celei mai vechi case de locuit din Botoșani, prima clădire ”cu cat” a orașului, informații noi aveau să arunce o altă lumină către clădirea masivă din centrul urbei.

Rana sângerândă din centrul Botoșaniului, o clădire de o frumusețe aparte, ar putea fi salvată și redată orașului căruia i se datorează, de fapt, în mare parte supraviețuirea. Și nu doar prin restaurări și consolidări menite să o întărească în fața vitregiilor timpului, ci și prin valoarea culturală ce i-a fost atribuită vreme de zeci de ani, prin efortul susținut al administrațiilor municipale și județene și prin strădania zecilor de angajați și cercetători botoșăneni.

Vorbim despre Casa Manolache-Iorga, clădire ce a aparținut bunicilor marelui istoric botoșănean.

Detalii despre istoricul casei, Știri Botoșani v-a oferit în materialul ”Rana” deschisă care nu strigă, dar moare încet sub ochii noștri. O casă a cărei salvare trebuie să continue!        

Important de precizat că imobilul a fost ”la propriu salvat” prin realizarea unei ample restaurări în perioada 1978-1987, restaurare pe care Eugenia Greceanu o caratcerizează drept ”științifică, prin păstrarea tuturor elementelor autentice ale casei, inclusiv sistemul de construcție și intervențiile succesive asupra nucleului inițial”. Lucrările de restaurare au fost efectuate pe baza unui proiect întocmit de Secția de Proiectare a Consiliului Popular Județean Botoșani, șef-proiect fiind la acea vreme arhitectul Octavian Botez.  

O propunere ”perfect justificată”!

Informațiile ce schimbă total paradigma în care vom privi acest important edificiu vin de data aceasta din Arhive, acolo unde un dosar consistent face referire la o situație din anul 1946, la aproape șase ani de la moartea dramatică a istoricului Nicolae Iorga.

Mai exact, în februarie 1946, pictorul Paul Verona, la acea vreme inspector al artelor pentru Bucovina și Moldova, atrage atenția ”asupra posibilităței de a se transforma vechea casă din orașul Botoșani, actualmente proprietatea familiei Saint-Georges, în muzeu municipal”.

La acea vreme – aflăm din dosarul amintit – casa ”impunătoare ca masă, de o arhitectură simplă și reprezentativă, este bine cunoscută și imaginea ei a fost răspândită prin ilustrații”.

Arhitectul Horia Teodoru, cel care formulează la propriu adresa către autorități, argumentează astfel: ”După cum în București nu se putea da o mai bună utilizare vechii case Cantacuzino – Moruzi decât folosind-o ca muzeu al orașului, de asemenea și la Botoșani, propunerea domnului Paul Verona ne apare ca perfect justificată”.

”Sunt deci de părere să se dea curs, întrebând Primăria Botoșani dacă este vreo piedică împotriva acestei realizări. În orice caz, Primăria ar putea fi rugată ca prin serviciul ei tehnic să ne trimită una sau mai multe fotografii ale casei, un plan de situație al proprietății, un plan de detaliu al diferitelor etaje pentru ca în baza lor Comisiunea să poată declara monument istoric această casă”, mai scrie arhitectul Horia Teodoru. 

Dosarul Casei Manolache-Iorga ajunge în anul 1947 la Ministerul Culturii și al Cultelor, Subsecretariatul de Stat al Cultelor și Artelor, cu mențiunea că documentația se referă la ”Restaurarea Casei St. Georges Fosta Casa N. Iorga pentru a fi transformată în Muzeu”.

Un ”testament” pitit în Arhive!

Prin Adresa nr. 1497/1946, oficialii din Ministerul Culturii și Cultelor - președinte Al. Lapedatu, secretar director V. Brătulescu – se adresează la rândul lor profesorului Tiberiu Crudu, președintele Ateneului ”N. Iorga” din Botoșani:

”Ca răspuns la cererea Dvs. relativă la transformarea în Muzeu Municipal a vechei case din Botoșani – actualmente proprietatea familiei St. Georges, mulțumindu-vă pentru prețioasele informații ce ați dat, avem onoarea a vă ruga să binevoiți a complecta datele privitoare la această chestiune comunicându-ne următoarele lămuriri suplimentare.

1.Dacă Doamna Maria Saint Georges intenționează a dona imobilul împreună cu terenul înconjurător Primăriei Orașului Botoșani cu scopul de a se face un muzeu municipal.

2.Dacă Primăria orașului Botoșani, în cazul când nu se face donația de mai sus, are posibilitatea să achiziționeze acest imobil cu tot terenul înconjurător pentru scopul arătat mai sus.

3.Dacă în cazul donației, primăria are posibilitatea de a suporta cheltuielile necesare pentru a restaura monumentul, a instala muzeul și a sistematiza grădina pentru a răspunde scopului urmărit.

4.Care este adresa exactă (strada și nr.) a acestui imobil

5.Care este suprafața aproximativă a terenului înconjurător și a imobilului (anexându-se, dacă se poate, un plan de situație, ridicat de Serviciul Tehnic al Primăriei)”.

De menționat că, la data de 23 octombrie 1946, Tiberiu Crudu ne oferă informații esențiale cu privire la casa bunicilor lui Nicolae Iorga: ”Casa este foarte potrivită pentru un muzeu, având parter și etaj, fiind solid lucrată, în mijlocul orașului și într-un loc foarte frumos și curat”.

Mai important decât acest lucru este, însă, informația care cuprinde DORINȚA proprietarei de atunci, Maria St Georges, cu privire la soarta casei, aceea de a transforma imobilul într-un muzeu cu numele lui Nicolae Iorga. O dorință ce poate căpăta astăzi valoare de TESTAMENT:

”În prezent casa este locuită numai cu doamna Maria St. Georges, bătrână de peste 84 de ani, care dorește și ea ca această casă să fie transformată în muzeu, cu numele lui N. Iorga, dar după moartea sa, după cum scrie pe reversul fotografiei pe care o alăturez, înfățișând o latură a clădirei”.

Tiberiu Crudu mai adaugă și faptul că această casă, fiind ”atinsă de bombardament”, are nevoie ”de serioase reparațiuni pe care dna. Saint Georges nu le poate face, trăind singură și foarte greu”.

Adresa semnată de Tiberiu Crudu primește o rezoluție așteptată la Botoșani: ”Se aprobă clasarea ca monument istoric a Casei Saint Georges”.

Hățișul ministerial și un verdict rușinos!

Ministerul Artelor, prin Direcțiunea Artelor, formulează un Referat către Comisiunea Monumentelor Istorice, prin care se aduce la cunoștință că ”în orașul Botoșani este casa domnului Profesor N. Iorga (Casa Saint Georges). Ar fi cazul să se ceară Primăriei să evacueze casa de actualii ei chiriași care nu o întrețin bine și să se facă în această casă un muzeu al orașului privind și amintirea profesorului N. Iorga, fiu al orașului Botoșani”.

Comisiunea Monumentelor Istorice este de acord ”ca această casă impunătoare (…) să fie transformată în muzeu municipal”, solicitând în acest sens ”mai multe fotografii ale casei, un plan de situație al proprietății, un plan de detaliu al diferitelor etaje, pentru ca în baza acestor documente, Comisiunea noastră să poată declara monument istoric această casă”.

Ca urmare a acestor adrese, în Ședința din 23 octombrie 1946 se solicită Ministerului Artelor ca, ”în conformitate cu art.3 din Legea de conservare și restaurare a monumentelor istorice, să binevoiți a întocmi formele de clasare ca monument istoric a Casei Saint Georges, fostă Casa Iorga din orașul Botoșani, astăzi proprietatea doamnei Maria Saint Georges”.

Dosarul conține ”3 file și o fotografie”. Rezoluția Ministerului Artelor avea să vină în data de 7 noiembrie 1946, cu un verdict rușinos: ”Nu se va întocmi dosarul de clasare, imobilul neprezentând valoare istorică suficientă”. 

Adresa din 8 noiembrie 1946 suna astfel: ”…în conformitate cu rezoluția dlui ministru secretar de stat Octav Livezeanu, nu se poate întocmi decret de clasare ca monument istoric a imobilului ”Saint Georges” din Botoșani, deoarece nu reprezintă valoare istorică suficientă”. Semnează Nicolae Russo Crutzescu, din partea Ministerului Cultelor și Artelor din România.  

”Un argument extraordinar în favoarea redevenirii acestei case drept casă-muzeu!”

Încă din anii 1970, etnograful Angela Paveliuc Olariu a făcut demersuri la Ministerul Culturii pentru preluarea Casei Manolache-Iorga în vederea înființării aici a unui muzeu etnografic, demers reușit cu succes. Din păcate, muzeul a funcționat până în august 2007, când muzeul a fost evacuat și clădirea retrocedată moștenitorilor familiei Saint-Georges.

De atunci, casa-monument este abandonată în mijlocul orașului, transformându-se într-o adevărată ”rană vie”.

Astăzi, etnograful Angela Paveliuc-Olaru speră ca acest simbol al Botoșaniului să redevină la strălucirea de odinioară. Informația cu privire la dorința Mariei Saint-Georges ca această casă să fie redată orașului pentru ca aici să funcționeze un muzeu pare să îi reaprindă speranțele.

”Eu nu am găsit această informație până acum, dar astăzi ea poate fi folosită astfei încât casa să redevină muzeu. Dacă aveam aceste informații m-ar fi ajutat foarte mult. Eu am luptat atunci ca acest edificiu să devină muzeu etnografic. Dorința Mariei Sant-Georges este astăzi un argument extraordinar în favoarea redevenirii acestei case drept casă-muzeu. Proprietarul de azi, care nu s-a putut mulțumi cu o chirie astfel încât să fi lăsat muzeul acolo, ar putea ține cont de aceste informații. În acest timp casa se distruge. Mă doare sufletul când știu că de acolo a fost scos muzeul. Îmi pare rău, eu m-aș fi folosit grozav de aceste informații”, spune astăzi etnograful Angela Paveliuc-Olariu.

Etnograful își amintește de eforturile uriașe depuse pentru ca această casă să fie introdusă într-un circuit cultural.

”Prima dată când am mers acolo m-am luptat cu familiile care erau cazate acolo, până la urmă toți erau convinși că trebuie să devină muzeu etnografic. Din punctul meu de vedere, ca etnograf, este casa cea mai potrivită pentru a redeveni muzeu etnografic”, spune Angela Paveliuc-Olariu.

Iar argumentele sunt numeroase, de la prin proveniența casei – proprietate a familiei Manolache-Iorga, până la perioada în care aceasta a fost construită, plus acela că ”este vorba despre o arhitectură moldovenească tradițională, reprezentativă pentru regiunea noastră, nu e o găselniță adusă din alte părți. Un lucru care contează foarte mult”. Etnograful mai adaugă și o serie de avantaje care pleacă de la faptul că ”deja s-a creat acolo un circuit muzeistic, circuitul era asigurat în bune condiții”.

Un alt avantaj vine și din faptul că este o ”casă tradițională întreținută și păstrată în condiții foarte bune, nu e una care mâine-poimâine se dărâmă și trebuie investit. Nu necesită investiții serioase pentru amenajarea ei ca muzeu”, spune etnograful Angela Paveliuc-Olariu.

În anul 2025, la aproape 80 de ani de când Maria Saint-Georges își exprima dorința ca edificiul din centrul orașului să devină ”un muzeu cu numele lui Nicolae Iorga”, poate că este timpul ca această casă să redevină în patrimoniul orașului Botoșani. Un demers nu doar cultural, ci și unul cu valoare arhitecturală.