Sfântul Cuvios Martinian era din Cezareea Palestinei ÅŸi s-a născut pe vremea împăratului ConstanÅ£iu (337-361), fiul marelui Constantin. La 18 ani, Sfântul Martinian, părăsind casa părintească, s-a retras într-o peÅŸteră, unde a trăit 25 de ani, primind darul facerii de minuni. Åži mulÅ£i veneau ÅŸi se foloseau de cuvintele, rugăciunile ÅŸi de sfaturile lui cele înÅ£elepte.
În acea vreme, o femeie desfrânată, pe care o chema Zoe, le-a zis oamenilor care-l lăudau pe Cuviosul Martinian: „Pentru ce găsiÅ£i vrednică de laudă viaÅ£a lui? Că neputând înfrânge patimile trupului ÅŸi ispitele vieÅ£uirii cu oamenii, de aceea a fugit el în pustie, unde nu are lupta cu ispitele. Că unde nu-i foc, nu arde fânul. Deci, de voi merge eu la dânsul ÅŸi fiind eu cu dânsul, de nu se va clătina, atunci se va adeveri că este cu adevărat om fără prihană”.
Astfel, îmbrăcată în haine sărăcăcioase (ÅŸi cu cele frumoase în traistă), dorind să-l ducă în ispită, Zoe a venit la Martinian. Din milă, cuviosul a primit-o, dar dimineaţă, când s-a trezit, femeia era schimbată ÅŸi împodobită. Zoe l-a ispitit pe acesta, însă fiind ceasul când credincioÅŸii veneau la el, a ieÅŸit afară să-i întâmpine. AÅŸa, harul lui Dumnezeu i-a schimbat gândul, ÅŸi făcând el un foc s-a aruncat în el, spunându-ÅŸi că focul iadului este mult mai greu de suportat.
Atunci, Zoe s-a pocăit, iar sfântul a trimis-o la Mănăstirea Sfintei Paula din Betleem. Următorii 10 ani Martinian i-a trăit pe o insulă, dar ÅŸi aici a venit o femeie, Fotini, singura supravieÅ£uitoare a unei furtuni. I-a lăsat hrana ÅŸi adăpostul său, iar el s-a aruncat în mare, ducându-l la uscat doi delfini.
A trăit în pribegie restul vieÅ£ii, dându-ÅŸi sufletul în mâinile Domnului, în biserica din Atena, în faÅ£a episcopului. Åži Zoe, ÅŸi Fotini au dobândit de la Duhul Sfânt semnele sfinÅ£eniei.