Grete Tartler, laureata Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” de la Botoșani! (Foto, Video)

Gala de Decernare a Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia are loc, în aceste momente, în sala Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani.

Juriul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” a decis ca, pentru anul 2024, laureata să fie poeta Grete Tartler.

Născută pe 23 noiembrie 1948, București, Grete Tartler este scriitoare, traducătoare, orientalistă, diplomată - a fost ataşat cultural şi secretar I la Viena, ambasador la Copenhaga şi Rejkjavik, ministru plenipotenţiar la Atena.

Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şiAdministrative SNSPA din Bucureşti şi cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelenţă "Paul Celan" al Universităţii din Bucureşti.

 

Cărţi publicate (selectiv): Apa Vie, 1970; Chorale, 1974; Astronomia ierbii, 1981; Scrisori de acreditare, 1982; Substituiri, 1983; Achene zburătoare, 1986; Cuvinte salvate, 2018, Versuri şi uscate, 2019. A mai publicat eseuri şi critică literară (recent, Voci feminine de redescoperit, 2023), proză şi memorialistică (recent, Povestiri din Orient, Polirom, 2024), precum şi literatură pentru copii. A tradus numeroşi autori din şi în germană, poezie, proză şi filozofie arabă clasică şi persană, precum şi poezie engleză, franceză, italiană, neogreacă, proză daneză A publicat antologii multilingve de poezie, între care Lucruri de ţinut minte şi alte poezii/ Things to remember and other poems, 2018. Propriile ei scrieri literare au apărut traduse în engleză, suedeză, italiană, turcă ş.a. e (mai recent, la editura Universităţii Ege, Izmir, 2016).

Poeții nominalizați la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIV-a au fost Marian Drăghici, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu.

Juriul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” este format din Grațiela Benga, Al. Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Irina Petraş, Vasile Spiridon.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

INTERVIU cu părintele protopop Partenie Apostoaie: DE CE postesc? CUM postesc?

Friday, 13 November 2026

De duminică, 15 noiembrie, creștinii intră în Postul Nașterii Domnului, o perioadă care amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în ...

Botoșăneanul care face cea mai bună pizza italiană din Marea Britanie! ”Acest premiu mă motivează să fiu și mai bun!” - FOTO

Wednesday, 11 November 2026

Are 23 de ani, s-a născut în Botoșani și de mai bine de trei ani muncește în Marea Britanie. Nu s-a mulțumit, însă, cu o muncă de supraviețuire, ci a vrut un singur lucru: sÄ...

LA MULȚI ANI! Alexandrina Halic - 85! ”Teatrul din Botoșani, o perioadă fericită din viața mea!” - FOTO

Monday, 9 November 2026

Născută pe 9 noiembrie 1941, a rămas până astăzi ”copilul etern al teatrului românesc”. Este actrița-poveste care pe scena de la Botoșani a fost Oana, din ”Apus de...