Calendar ortodox, 15 ianuarie: Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul

Sfântul Pavel Tebeul a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor. El era din Egipt, din Tebaida de Sus, iar părinţii săi aveau multe averi. În acea vreme s-a pornit prigoană împotriva mărturisitorilor lui Hristos, iar bărbatul surorii sale, avar fiind şi dorind să ia din averea ce se cuvenea sfântului, s-a gândit să-l dea pe mâna dregătorului spre chinuire. Deci, aflând Sfântul Pavel despre aceasta, a fugit în cele mai pustii locuri. Astfel petrecând multă vreme şi povăţuit fiind de Duhul Sfânt, nu s-a mai întors în lume, ci a cunoscut că Domnul i-a dat lui o astfel de vieţuire, având ca locuinţă o peşteră cu apă înăuntru, hrană, finice şi haină de frunze. Ostenelile sale au fost până la 113 ani. A fost hrănit o perioadă, la fel ca Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, de un corb, care-i aducea zilnic o jumătate de pâine. Chiar şi leii îi slujeau sfântului, care după moartea sa l-au îngropat. Pe acesta aflându-l marele Antonie, s-a minunat de locul lui cel aspru de nevoinţă şi că el, mai înainte decât alţii, a îndrăznit cel dintâi a merge în pustie pentru a se nevoi.

 

Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul. Acest sfânt a trăit în Constantinopol, pe vremea lui Leon cel Mare (457-474), fiind fiul senatorului Eutropie, mare dregător la curtea împăratului, iar mama sa se numea Teodora. Pentru că din fragedă vârstă s-a aprins de focul slujirii lui Hristos, părinţii săi i-au dăruit o Evanghelie mică ferecată cu aur, ca s-o poarte cu el. Într-o zi, văzând pe un călugăr din mănăstirea numită a achimiţilor, adică a celor neadormiţi, a primit sfat de la el şi a părăsit şcoala unde învăţa. Ieşind din lume fără ştirea părinţilor, Ioan s-a făcut monah în mănăstirea neadormiţilor de lângă Constantinopol. După o vreme i s-a făcut dor de părinţii lui şi, primind îngăduinţa egumenului, şi-a făcut o colibă lângă casa părintească, îndurând multe umilinţe din partea slugilor şi a străinilor.

Părinţii săi nu l-au recunoscut decât atunci când era aproape să moară. Arătându-le acea Evanghelie, Sfântul Ioan le-a descoperit că este fiul lor, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...