Eugenia Bosînceanu nu a triumfat în roluri principale, dar prezenţa ei pe scenă a fost de fiecare dată vizibilă, indiferent de ponderea sau de importanţa replicilor rostite. A fost de ajuns "să fie", a fost important să privească sala din adâncimea scenei, pentru ca rostul de artist să se împlinească.
S-a născut pe 8 februarie 1925, la Rădăuţi Prut, în judeţul Botoşani, în familie numeroasă, de oameni buni și veseli. “Nu ştiau carte, erau oameni simpli, dar în casa noastră era o atmosferă foarte unită. Trăiam cu mămuca (bunica) laolaltă, eram o grămadă de copii şi făceam larmă, scoteam cenuşa din sobă, chirăiam. Şi biata mămucă răbda toată gălăgia noastră şi torcea în continuare lângă sobă fără să zică nimica. Şi tata, Moş Vasile, era un personaj! Târziu am realizat ce tată grozav aveam: era un fel de sfătuitor al satului, al locului, un înţelept, dar un înţelept hazos. El şi cu mama ne-au educat până la şapte ani cu proverbe. Eram şapte fete şi-un băiat, eram destul de săraci, dar ne-aveam unii pe alţii. Aşa ne-a învăţat mama: Mă, voi, dacă n-aveţi haine, spuneţi glume, să se uite omul în gura voastră, nu la ce-aveţi pe voi!", povestește actrița într-un interviu din Formula AS.
A absolvit, la 27 de ani, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, mentor fiindu-i marea actriţă Aura Buzescu. A jucat zeci de roluri, în tot atâtea filme, de la "Ciulinii Bărăganului", "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" sau "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" la "Binecuvântată fii, închisoare", "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", "Amintiri din Epoca de Aur". La aproape 90 de ani, Eugenia Bosînceanu interpreta personajul Bunica lui Angheliu, în pelicula de succes internațional "Poziţia copilului".
Primul contact cu scena a fost într-un ansamblu de muzică populară, iar mai târziu, când a ajuns în Bucureşti, a prins gustul şi farmecul poeziilor. Astfel s-a decis să urmeze cursurile de pregătire de la IATC, pentru cei care doreau să dea admitere la Institut. De aici până la teatrul profesionist nu a mai fost decât un pas!
Primul loc de muncă a fost la Teatrul Armatei, unde a fost angajată de Alexandru Finţi.
În anul 1950, când se împlineau 100 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, studenţilor de la IATC li s-a spus să înveţe câte o poezie a poetului botoşănean. Vlad Mugur, pe atunci asistentul Aurei Buzescu, i-a încredinţat Eugeniei Bosînceanu poezia "Freamăt de codru".
Momentul este rememorat de marea actriţă în interviul acordat Loretei Popa, în anul 2013: "Am urcat pe scenă, am deschis cartea, am citit titlul, am spus prima strofă, am pus cartea pe o măsuţă şi nu m-am mai uitat la ea. Cum am spus-o toată nu ştiu. Vai, ce le-a plăcut…. M-au aplaudat… Vlad i-a dat telefon doamnei şi i-a spus că mi-a dat 10… "Jeniţa a spus Freamăt de codru şi i-am dat 10". Când a venit Doamna după două zile, avea o pelerină lungă, a dat-o pe spate şi a spus când a intrat în clasă: Vreau să aud Freamăt de codru!".
Însă un lucru extraordinar o ridică pe buna Eugenia Bosînceanu pe o treaptă umană greu de egalat! Dragostea pentru scenă nu a fost niciodată mai prejos decât iubirea pentru actori, pentru tineri în mod special. Este aproape proverbială dăruirea cu care a jucat, actriţă fiind, în spectacolele studenţilor de final. Nu de puţine ori se întâmpla să joace spectacolele unul după altul, personaje diferite, regii şi distribuţii asemenea. "Păstram haine ca să am garderobă pentru ei. Să nu fiu la fel îmbrăcată. Aveam o fustă poloneză, cu două feţe. Aşa că jucam pentru unul, apoi o întorceam pe dos, ca să pară altfel. Ca să pot să-i ajut", mărturiseşte actriţa în acelaşi interviu din 2013. Mai mult...