DOLIU în teatrul românesc, tristețe în satul din nordul Botoșanilor: Ne-a părăsit marea actriță Eugenia Bosânceanu!

Eugenia Bosânceanu face parte din istoria teatrului şi a filmului românesc. O forţă artistică greu de egalat, dublată de o generozitate rară. "Nu-ţi trebuie mai mult de o replică pentru ca să faci un rol mare", spunea actriţa născută în Rădăuţi-Prut.

"În Ajun de Crăciun ne-a părăsit marea actriță de teatru și film Eugenia Bosânceanu, la varsta de 93 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!", este anunțul făcut în urmă cu scurt timp de UNITER.

Eugenia Bosînceanu nu a triumfat în roluri principale, dar prezenţa ei pe scenă a fost de fiecare dată vizibilă, indiferent de ponderea sau de importanţa replicilor rostite. A fost de ajuns "să fie", a fost important să privească sala din adâncimea scenei, pentru ca rostul de artist să se împlinească. 

 

S-a născut pe 8 februarie 1925, la Rădăuţi Prut, în judeţul Botoşani, în familie numeroasă, de oameni buni și veseli. “Nu ştiau carte, erau oameni simpli, dar în casa noastră era o atmosferă foarte unită. Trăiam cu mămuca (bunica) laolaltă, eram o grămadă de copii şi făceam larmă, scoteam cenuşa din sobă, chirăiam. Şi biata mămucă răbda toată gălăgia noastră şi torcea în continuare lângă sobă fără să zică nimica. Şi tata, Moş Vasile, era un personaj! Târziu am realizat ce tată grozav aveam: era un fel de sfătuitor al satului, al locului, un înţelept, dar un înţelept hazos. El şi cu mama ne-au educat până la şapte ani cu proverbe. Eram şapte fete şi-un băiat, eram destul de săraci, dar ne-aveam unii pe alţii. Aşa ne-a învăţat mama: Mă, voi, dacă n-aveţi haine, spuneţi glume, să se uite omul în gura voastră, nu la ce-aveţi pe voi!", povestea actrița într-un interviu din Formula AS.

A absolvit, la 27 de ani, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, mentor fiindu-i marea actriţă Aura Buzescu. A jucat zeci de roluri, în tot atâtea filme, de la "Ciulinii Bărăganului", "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" sau "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" la "Binecuvântată fii, închisoare", "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", "Amintiri din Epoca de Aur". La aproape 90 de ani, Eugenia Bosînceanu interpreta personajul Bunica lui Angheliu, în pelicula de succes internațional "Poziţia copilului".

Primul contact cu scena a fost într-un ansamblu de muzică populară, iar mai târziu, când a ajuns în Bucureşti, a prins gustul şi farmecul poeziilor. Astfel s-a decis să urmeze cursurile de pregătire de la IATC, pentru cei care doreau să dea admitere la Institut. De aici până la teatrul profesionist nu a mai fost decât un pas!

Primul loc de muncă a fost la Teatrul Armatei, unde a fost angajată de Alexandru Finţi.

În anul 1950, când se împlineau 100 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, studenţilor de la IATC li s-a spus să înveţe câte o poezie a poetului botoşănean. Vlad Mugur, pe atunci asistentul Aurei Buzescu, i-a încredinţat Eugeniei Bosînceanu poezia "Freamăt de codru".

Însă un lucru extraordinar o ridică pe buna Eugenia Bosînceanu pe o treaptă umană greu de egalat! Dragostea pentru scenă nu a fost niciodată mai prejos decât iubirea pentru actori, pentru tineri în mod special. Este aproape proverbială dăruirea cu care a jucat, actriţă fiind, în spectacolele studenţilor de final. Nu de puţine ori se întâmpla să joace spectacolele unul după altul, personaje diferite, regii şi distribuţii asemenea. 

Autenticitatea interpretării, cuminţenia chipului, completate de o expresivitate tulburătoare, i-au deschis calea către o carieră artistică de excepţie. Va rămâne pururi în amintirea cinefililor, va dăinui veșnic în inima botoșănenilor! Dumnezeu să o odihnească în pace!
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

VIDEO - Miruna-Iustina Gireadă, copila cu codițe care colindă lumea cu cobza în brațe!

Thursday, 20 November 2025

Are 14 ani, este elevă la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, iubește cobza, studiază vioara, citește, cântă, se bucură de adolescență, dar mai presus de toate are M...

Povești la cafea: Lumină, Mișa! Rămâi în Lumină!

Thursday, 20 November 2025

Mihai Donțu (20 noiembrie 1973 – 10 martie 2020) Am revăzut astăzi imagini din ”Balerinul turbat”, de Denis Panfilov, spectacolul realizat de Mihai Donțu în 2016 și &ic...

Psihoterapeut Cristina Lupașcu: ”Relația este ca o a treia persoană în viața noastră” - VIDEO

Tuesday, 18 November 2025

Iubirea este fundația pe care se construiește relația dintre doi oameni, iar căsătoria un angajament profund între persoanele care aleg să împartă viața cu tot ce presupune ea: buc...