Sarbatoarea Soborul Maicii Domnului este praznuita pe 26 decembrie. Sfântul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David şi a lui Solomon, nepot al lui Matat şi strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moşul lui, născând pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David şi a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie şi a murit fără fii. După dânsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu şi dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea aşa: de va muri cineva neavând feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămânţa fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său şi a născut pe Sfântul Iosif logodnicul.
Astfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amândorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfântul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos aşa: Care este, precum se pare, fiul lui Iosif, al lui Ili şi al lui Matat. Pe Ili zice în loc de Iacov. Şi este neunire la înţelegere despre acest Iosif, între apuseni şi între cei din răsărit. Apusenii zic că a fost feciorelnic până la sfârşitul vieţii sale, necunoscând nicidecum însoţire, iar răsăritenii zic că a avut o femeie şi a avut fii. Nichifor, istoricul cel vechi, grec luând acestea de la Sfântul Ipolit, povesteşte că a luat femeie cu numele de Salomi. Însă să nu înţelegeţi că este acea Salomi, care era în Betleem şi care s-a numit moaşă Domnului, ci alta. Aceea era rudenie cu Elisabeta şi cu Născătoarea de Dumnezeu, iar aceasta era faţa lui Agheu, fratele lui Zaharia, tatăl înainte-Mergătorului. Agheu şi Zaharia au fost feciorii preotului Varahie.
Sfântul Iosif, cu această Salomi, fiica lui Agheu, vieţuind întru însoţire cinstită, a născut patru fii: pe Iacob, pe Simon, pe Iuda şi pe Iosie şi două fete: pe Estir şi pe Tamar, sau, precum zic alţii, pe Marta. Sinaxarul din Duminica sfintelor mironosiţe adaugă şi a treia fată, cu numele Salomi, care a fost dată după Zevedei. Gheorghe Chedrin, pomenind două fete ale lui Iosif, pe una dintr-însele, cu numele de Maria, zice că ar fi fost dată după Cleopa, fratele lui Iosif, după întoarcerea acestuia din Egipt. Însă Maria aceasta se pare că este Marta sau Tamar. Dar oricare şi oricâte ar fi fost fetele, aceasta este adevărat că Sfântul Iosif a fost însurat şi a născut fii şi fete.
După răposarea femeii sale, Salomi, Sfântul Iosif a văduvit, petrecându-şi zilele sale întru curăţie; căci se mărturiseşte de viaţa lui cea sfântă şi fără de prihană în Sfânta Evanghelie, deşi în scurte cuvinte, însă foarte lăudătoare: iar Iosif bărbat, drept fiind. Ce poate fi mai mare decât această mărturie? Atât a fost de drept, încât a covârşit cu sfinţenia sa pe ceilalţi drepţi strămoşi şi patriarhi. Căci cine s-a aflat vrednic a fi logodnic şi cu părerea soţ al Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu? Cui i s-a dat o cinste ca aceasta, să fie numit tatăl lui Hristos? Cu adevărat pe acest bărbat l-a aflat Domnul după voia Sa, căruia cele ascunse şi cele tăinuite ale înţelepciunii Sale i-a arătat, făcându-l slujitor Tainei mântuirii noastre. Cu adevărat era vrednic de cinste şi de o slujbă ca aceasta, pentru desăvârşită să viaţă plină de fapte bune.
Deci, fiind el bătrân de optzeci de ani, a fost logodită cu dânsul Preacurata Fecioară Maria şi dată lui pentru păzirea fecioriei ei, iar nu spre însoţire trupească, căci îi slujea ei ca Maicii Domnului şi că Doamnei şi Stăpânei Sale şi a toată lumea, încredinţându-se de la îngerul care i se arătase lui în somn. Asemenea slujea şi lui Dumnezeu, Pruncului celui întâi născut dintr-însa, cu toată buna cucernicie şi cu frică, fugind în Egipt şi de acolo întorcându-se şi petrecând în Nazaret. Apoi le câştigă hrană din osteneala mâinilor lui, căci era lucrător de lemn şi sărac, deşi era de neam împărătesc, pentru că Domnul a voit a se naşte în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu şi slava împărătească, bogăţie şi stăpânire. Deci săracă a voit a fi Maică Să, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea şi pe cel cu părere de tată, dând chip de smerenie.
Vieţuind Sfântul Iosif toţi anii vieţii sale, o sută zece ani, s-a sfârşit în pace şi s-a dus la părinţii săi, care erau în iad, ducându-le veste de bucurie şi de încredinţare, că a venit Mesia cel dorit, Cel ce are să elibereze şi să mântuiască neamul omenesc, Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.