Șerban Petru Cionoff, om de cultură, jurnalist care a activat cu profesionalism zeci de ani, a trecut la cele veșnice.
”Un condei inconfundabil!
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) îşi exprimă profunda tristeţe la moartea jurnalistului Şerban Cionoff (1946 - 2025):
"Gazetar de cursă lungă şi cu un condei inconfundabil, Şerban Cionoff a fost o personalitate a presei româneşti, cu colaborări prestigioase la publicaţii de ţinută, a fost un om ardent şi implicat în viaţa cetăţii. Vasta sa experienţă şi personalitatea sa au făcut ca Şerban Cionoff să fie unul dintre membrii de vază ai Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al UZPR. Şerban Cionoff a iubit România, poporul român şi oraşul natal, Caracal, şi-a slujit cu credinţă profesia până în ultima zi a vieţii şi lasă un mare gol în presa din România. Dumnezeu să-l odihnească în pace!".
Născut pe 13 octombrie 1946, Șerban Petru Cionoff a absolvit Facultătea de Filosofie din Universitatea București. Era pasionat de gândirea filosofică și politică, dar și de jurnalism, iar debutul său în presă, în anul 1966, a marcat începutul unei cariere impresionante. A debutat în trei publicații importante: „Contemporanul”, „Viața Studențească” și „Amfiteatru”, demonstrând încă de atunci o puternică înclinație pentru analiza profundă și dezbaterea ideilor.
Coleg de studenție cu botoșăneanul Dorin Glăvan!
Șerban Cionoff a fost coleg cu teatrologul Dorin Glăvan, fost deținut politic, de care l-a legat nu doar un destin comun legat de pușcăriile comuniste, ci și pasiunea pentru cultură. După facultate a păstrat legătura cu fostul său coleg, iar la moartea botoșăneanului i-a dedicat un articol emoționant.
”Am fost coleg de an cu Dorin Glăvan pănă în 1967 când, pentru că mama a fost arestată și condamnată în urma unei înscenări a Securității, am fost lăsat repetent. După ce am terminat facultatea, ca ziarist, am fost în câteva rânduri la Botoșani și l-am revăzut pe Dorin. La moartea sa am scris un text care a apărut in ziarul Ultima Oră (condus de regretatul Ion Marin)”, ne mărturisea Șerban Cionoff în anii din urmă, adăugând că ”de istorica dumneavoastră urbe mă leagă amintiri de neuitat”.
Două viori celebre și cronica unor întâlniri memorabile... la Botoșani
Datorită lui Șerban Cionoff aflăm și povestea celor doi violoniști celebri care s-au întâlnit la Botoșani, la începutul anilor 80: Ion Voicu și Ștefan Ruha, primul însoțit și de fiul său, Mădălin Voicu.
Jurnalistul Șerban Cionoff se afla la Botoșani și, mai târziu, avea să lase lase o mărturie despre cei doi mari artiști:
”Mă aflam, pe la începutul anilor ‘80, ca gazetar la Scânteia Tineretului, la Botoșani. Am mers și la profesorul Lazăr Băciucu, un om cultivat și un iubitor de cultură. I-am povestit, pe scurt, ce vânt mă aduce pe aceste meleaguri și nu mică mi-a fost mirarea când gazda m-a invitat să mai rămân în birou fiindcă s-ar putea să am un subiect de articol foarte interesant. Ceea ce am și făcut...”, povestea Șerban Cionoff
Nu a durat mult și…
”...a intrat în birou Ion Voicu, împreună cu fiul său Mădălin și cu violonistul Ștefan Ruha. Vă puteți lesne închipui ce emoționat eram aflându-mă în preajma neîntrecutului interpret al „Baladei” lui Ciprian Porumbescu și, desigur, nu numai al ei, despre care circulau frumoase povești, cele mai multe dintre ele fiind cele despre vioara sa Stradivarius, o adevărată comoară. Despre Ștefan Ruha, însă, nu prea știam istorisiri, ci numai că între acești doi mari artiști exista o anumită rivalitate în ideea lui care este primul în materie…”.
Cei doi artiști urmau să susțină la Botoșani un recital, acompaniați de orchestra Filarmonicii, cu un program care cuprindea și celebrul Concert în re minor pentru două viori și orchestră de Bach.
O dată terminată partea oficială a discuției, Ștefan Ruha s-a scuzat și a plecat la hotel sub cuvânt că mai avea ceva chestiuni personale de pus la punct. A rămas, însă, ”bătut în cuie” să se revadă cu Ion Voicu și cu Mădălin la ora 13 pe terasa hotelului „Rapsodia”, unde erau invitații lui Lazăr Băciucu.
”Văzând că dau semne de plecare, gazda m-a invitat să rămân și să mergem împreună la masă. Când am ajuns pe terasă, Lazăr Băciucu a cerut voie să facă o surpriză, adică să ne ofere un meniu specific botoșănean. Doar că, atunci când au sosit platourile, de la masă lipsea unul dintre marii invitați și anume Ștefan Ruha. Situație în care, și Lazăr Băciucu și subsemnatul, am așteptat să vedem ce va face Ion Voicu. Ei bine, acesta a stat cu tacâmul în față și nu s-a atins de mâncare. După cam cinci minute, i-a spus fiului său: Urcă te rog la Ștefan în cameră și invită-l să coboare. Ceea ce s-a și întâmplat, iar domnul Ion Voicu nu s-a atins de bucate decât atunci când la masă s-a așezat și domnul Ștefan Ruha”.
”Mai este nevoie și de alte argumente pentru a vă convinge că acest simplu gest spune mai mult decât o mie de cuvinte despre ceea ce însemnă respectul și prețuirea reciprocă dintre doi mari oameni de artă? Eu sunt sigur că nu!”, povesea Șerban Cionoff.
Și o întâmplare din vremea comunismului
Tot Șerban Cionoff ne-a lăsat și o întâmplare din studenția lui Dorin Glăvan.
Noiembrie 1968, București. Povestea îl are în centrul atenției pe poetul George Țărnea (1945-2003), care devenise un poet cunoscut. Însă mai devenise George Țărnea și altceva: o țintă a milițienilor care îl urmăreau pentru pletele de poet boem.
”…proaspăt coborâți din tramvaiul 13 sau 14, care ne adusese de la căminul Grozăvești direct până la traversarea către cafeneaua Tosca, am văzut că un asemenea grup de vigilenți îl ochise pe George Țărnea. Cel care, poet de-acum recunoscut și publicat în prestigioase reviste literare, își lăsase o mândrețe de plete. Și tocmai când brigada în acțiune se apropia cu pași hotărâți de George al nostru, iar acesta o cam băgase pe mânecă, am intervenit,prompt și hotărât noi, opinia publică!”, povestea Șerban Cionoff.
Iar ”opinia publică”, potrivit scriiturii jurnalistului, era formată din: ”Sandu Monciu (încă nu și Sudinski), Dorin Glăvan, Morel Zelțer, Olimpiu Naicu și subsemnatul”.
Și povestea Șerban Cionoff:
”L-am luat pe sus pe George și-am strigat:
-Unde mergi tu așa, măi malagambistule? Ce e ținuta asta descompusă și decadentă la tine? Ia hai tu cu noi, să mergem să te tunzi și să arăți civilizat, așa cum trebuie să arate un student de tip nou!
Nu aș putea nici acum să spun ce o fi fost în mintea lui George, dar cu siguranță că asta a plăcut echipajului respectiv, fiindcă unul dintre membrii săi ne-a lăudat în gura mare:
-Ei da! asta atitudine din partea voastră, măi tovarăși studenți!
Bineînțeles, ceilalți l-au aprobat:
-Bravo, măi băieți, uite de așa ajutor avem noi nevoie!”.
Dumnezeu să îl ierte!
Condoleanțe familiei!