Sfântul Mare Mucenic Teodor (†304) a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Mitropolia Amasiei, din cetatea Homialon. El a fost ostaş în ceata Tironilor (a Recruţilor) din legiunea condusă de generalul Vringa. Atunci când a venit poruncă ca toţi soldaţii să jertfească idolilor, Teodor nu a intrat în templul păgânesc. Judecat şi îndemnat să jertfească, Teodor le-a răspuns: „fiecare ştie cui ostăşeşte, iar eu ostăşesc Stăpânului meu Iisus Hristos!” Şi mărturisea că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeul Cel adevărat, iar zeii păgânilor sunt idoli fără de suflet şi cioplituri de mâini omeneşti fără nici o putere. Pentru multa dragoste pe care ostaşii o aveau faţă de Teodor, Vringa l-a lăsat câteva zile să se hotărască. În acest timp, Teodor s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare, iar ca să arate neputinţa zeilor, a dat foc noaptea templului păgân. Pentru aceasta, din porunca dregătorului Puplie a fost supus la chinuri cumplite. L-au bătut cu vergi, l-au întins pe roată şi i-au strujit tot trupul cu unghii de fier. Însă, de fiecare dată el rămânea nevătămat, mărturisind cu bucurie: „cu Hristos al meu am fost, sunt şi voi fi!” Atunci, dregătorul plin de mânie a poruncit ca Sfântul Teodor să fie aruncat într-un cuptor cu foc. Şi, intrând în mijlocul văpăii, Sfântul Teodor Tiron şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
