Avea 16 ani și opt luni când a fost arestat, ca elev al Liceului Laurian. Cu eticheta de ”duşman al poporului”, a fost condamnat mai întâi la moarte, apoi la 18 ani de muncă silnică pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale.
Astăzi, Dorin Glăvan ar fi împlinit 83 de ani. S-a născut pe 14 februarie 1942, la Botoșani. A fost un reputat teatrolog, activând zeci de ani ca secretar literar al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani si, în ultimii ani ai vieții, consilier la Inspectoratul pentru Cultură.
"Jos cu jugul sovietic!"
Ce putea face un adolescent de 16 ani din Botoșani, în anul de grație 1958, pentru a fi condamnat la moarte?
Dorin Glăvan inițiase și organizase Asociația Eliberării Naționale. Sau Asociația Elevilor Naționaliști, pentru eliberarea României de ciuma sovietică comunistă care cuprinsese ţara. Securitatea, extrem de vigilentă, l-a descoperit foarte repede.
(Dorin Glăvan)
Într-o zi, pe când chiulea de la o oră de sport, a scris cu creta, la gazeta de perete, "Jos cu jugul sovietic", drept răspuns la înfierarea gestului unui coleg.
”Colegul meu Mihai Silion s-a făcut vinovat de a-și exprima nedumerirea, la o oră de geografie, față de apartenența Basarabiei la URSS. La gazeta de perete a UTM, aflată pe un coridor al liceului, au apărut imediat articole care condamnau fapta ”criminală” a lui Mihai. Mi s-a părut normal să le rup și, pe locul lor, să scriu cu cretă: ”Jos jugul sovietic!”, a povestit însuși Dorin Glăvan, într-un interviu acordat scriitorului Dumitru Ignat, în anii 90.
A urmat ancheta la Securitate. ”Nu m-a văzut nimeni. Dar intervenția mea se petrecuse în timpul unei ore de sport, la care chiulisem. Spre ghinionul meu, la ora respectivă cataloagele liceului nu înregistraseră decât încă doi chiulangii, amândoi locuind la internat. Așadar, cercul suspecților era cu totul restrâns”, continua Dorin Glăvan.
”Dădeam probe de scris pentru expertiza grafologică!”
Timp de două săptămâni a fost anchetat de Securitate, în stare de libertate. ”Mă prezentam la Securitate în ziua și ora stabilite, dădeam probe de scris pentru expertiza grafologică, răspundeam la felurite întrebări, dar totul s-a petrecut în condiții rezonabile. Când am semnat dosarul, ofițerul de securitate s-a și scuzat că m-a deranjat de la ore”, povestea Dorin Glăvan, care chiar în timpul anchetei, alături de Eugen Hilote, a continuat să tipărească și să răspândească manifeste. ”Foloseam niște ștampile de cauciuc. Textele: ”Jos comunismul!” și alte lozinci… mobilizatoare”.
Securitatea i-a descoperit de la primele acțiuni. Securiștii de la regiune au dispus o percheziție la domiciliu, în seara zilei de 23 octombrie 1958, condusă de chiar directorul Securității regionale Suceava.
Ștampile ascunse în pianină
După miezul nopții au descoperit, ascunse într-o pianină, ștampilele de cauciuc pe care le folosea la tipărirea manifestelor. ”În aceeași noapte ne-au arestat”, spune Dorin Glăvan.
A doua zi au fost transportați la Suceava. În biroul anchetatorului-șef al Securității, celebrul căpitan Feller. Ancheta a durat aproape cinci luni și a fost… ca toate anchetele Securității din anii 50.
”Urma să petrec în pușcărie mai mulți ani decât trăisem până atunci”
Deși au fost mai întâi condamnat la moarte, sentința finală una așa: 18 ani de muncă silnică pentru ”crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”.
”Sentința ne-a fost comunicată la penitenciar. Am fost tunși zero și îmbrăcați în haine vărgate. Urma să petrec în pușcărie mai mulți ani decât trăisem până atunci”.
Un an mai târziu a fost anchetat și tatăl său, pentru că în urma unei percheziții la domiciliu a fost găsită o decorație ce-i fusese conferită în timpul războiului antibolșevic. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare, considerându-se că era implicat și în acțiunile fiului său.
”Ne-au furat copilăria!”
Cei 18 ani de închisoare au fost, până la urmă, cinci ani, Dorin Glăvan fiind eliberat odată cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a deținuțlor politici, ce avea să vină în 1964.
”Se pune întrebarea dacă, la vârsta aceea, puteam fi creditați cu atitudini și concepții politice. Eu cred că da. Atmosfera anilor 50, sufocantă, era percepută ca atare și de copii. Și nu e vorba de precocitate. Cred că mai degrabă trebuie să admitem o prea timpurie maturizare. N-a fost însă meritul nostru; vinovate au fost greutățile vieții din anii 50, care ne-au scurtat, de fapt ne-au furat copilăria”, mărturisea Dorin Glăvan.
Au urmat Jilava, Aiud, Mărgineni. ”În timpul detenției, nimic nu m-a impresionat mai mult decât soarta oamenilor cu totul nevinovați, dar condamnați politic, doar pentru ca Securitatea să-și demonstreze astfel utilitatea și eficacitatea. Un muncitor sondor era închis în Penitenciarul din Botoșani, condamnat la 9 ani de muncă silnică pentru că, în cârciumă, în ziua de salariu, a cântat ”Deșteaptă-te, române!”, își amintea Dorin Glăvan.
La Jilava, un învățător era condamnat la moarte pentru că elaborase un ”proiect de eliberare a României”. Alături de el, patru preoți condamnați la ani grei pentru că împărtășeau ideile învățătorului.
La Mărgineni, Dorin Glăvan a stat șase luni, singur într-o celulă. Asta după ce, în pușcărie fiind, încercase să înființeze o organizație subversivă, plus un plan de evadare.
”Mai bine mă duc la Botoşani!”
Cu dosar politic, după eliberare a lucrat o vreme la cooperativa meșteșugărească din Botoșani. Apoi contabil la IAS Todireni. Un an actor la Teatrul Vasilache. În 1965 a terminat, la fără frecvență, liceul, apoi a intrat la Facultatea de Filosofie din București. ”Fusesem șef de promoție, dar nu am putut să ocup o catedră nici măcar în învățământul preuniversitar. Am fost nevoit să mă recalific în domeniul teatrologiei”.
După facultate, Ion Cristoiu a vrut să îl ia la Bucureşti, la Scânteia Tineretului, dar Dorin Glăvan a refuzat. "Nu, mai bine mă duc la Botoşani. O să găsesc eu ceva de făcut".
In final s-a recalificat, alegand domeniul teatrologiei, care se pare că i-a adus si cele mai mari satisfacții. A petrecut cei mai mulţi ani în Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, unde a activat ca secretar literar.
O viaţă, două vieţi, mai multe destine...
Când a ieșit din pușcărie și-a cunoscut viitoarea soție, pe atunci o copilă de doar 14 ani, cea care avea să îi fie alături până în ultima clipă.
"Ne-am cunoscut când a ieşit din închisoare. Avea 21 de ani, eu aveam 14. Locuiam în aceeaşi curte. După ce a venit şi-a continuat studiile, pentru a termina liceul, apoi a dat la Facultate. Ne-am căsătorit după primul an de facultate şi am rămas împreună până la sfârşitul vieţii lui, care a venit mult prea devreme”, ne povestea în urmă cu ceva ani doamna Glăvan.
”Pușcăria” de după pușcărie și o scenă demnă de Oscar!
Chiar dacă a fost eliberat în 1953, Dorin Glăvan a fost mereu sub supraveghere. În 1986, la teatrul din Botoșani au venit nişte tovarăşi de la Bucureşti. Se făcea un spectacol după un text scris de unul din garda lui Ceauşescu. Au venit puhoi şi securiştii. În timpul unor discuţîi, Dorin Glăvan, încurajat niţel de o gură de vin, le-a ţinut o scurtă lecţie celor care, voalat sau nu, voiau să îl determine să îşi facă autocritica în legătură cu trecutul lui. Nu numai că nu a făcut-o, dar le-a spus tovarăşilor că va veni timpul în care vor trebui să dea socoteală pentru tot ce au făcut comuniştii şi Ceauşescu.
În 1987, la un an după discuţia din teatru, un an în care a fost şi mai atent monitorizat, s-a trezit cu o percheziţie acasă.
"Eram foarte speriaţi. Dorin avea doi dolari de la nişte bătrâne nemţoaice ce locuiau pe strada Iorga, care se rugaseră de el să îi cumpere pentru că nu aveau ce mânca. Dolarul era ieftin, dar Dorin le dăduse pe ei, de milă, cât nu făceau. Dolarii erau ascunşi în Biblie. Nu era mare lucru, dar dacă îi găseau aveau motiv să îl ridice din nou", își amintește Doamna Glăvan.
Scena pare desprinsă dintr-un film de Oscar! În apartament locuiau acum cu fiica lor (băiatul era plecat la facultate) şi cu tatăl lui Dorin Glăvan, aflat pe patul de moarte, foarte bolnav, el însuşi fost deţinut politic. La uşă, securiştii îşi dezbracă tacticos hainele, pregătiţi să devasteze vieţile celor care credeau că nu mai era nimic de devastat. Dorin Glăvan le iese înainte şi îi roagă şoptit: "Vă rog frumos, tata e pe moarte! Aş vrea să nu ştie cine sunteţi, o să le spun că au venit nişte scriitori!". Cei doi sunt de acord, parcă încep să creadă ei înşişi că sunt ceea ce li se spusese. Numai că, neașteptat, bătrânul tată îi strecoară printre uşi fiului său, destul de tare cât să audă şi musafirii: "Vezi, dacă tot sunt scriitori, spune-le şi despre cum am pătimit noi în puşcărie!".
"Nu am văzut niciodată o casă mai devastată că a noastră atunci! Ne-au scormonit tot. Priveam cu groază spre bibliotecă, unde nu ajunseseră, şi unde aveam Biblia cu cei doi dolari. Şi atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Pe uşă a intrat fiica noastră, venea de la şcoală. Imediat ce a văzut casa, s-a dus întins la Dorin şi a început să facă o scenă: Tată, ce e în casa asta! Ce e cu dezordinea asta, când ştii cât se chinuieşte mama, chiar nu ai un pic de respect pentru ea! Striga, şi noi stăteam înmărmuriţi. Securiştii au privit unul spre altul şi, mai de voie, mai de nevoie, au spus: Apăi, noi plecăm, vedem că domnişoara e foarte supărată, o să venim noi altădată. Imediat ce au ieşit, Dorin a luat-o pe fiica noastră în bucătărie. Tremurau amândoi. Tu ştii cine erau ăştia?! Da, tată, ştiu. Sunt securişti. De unde ştii?! Am văzut, de cum am intrat, hainele de piele atârnate în curier".
Fata, atunci de 17 ani, avea aceeaşi vârstă la care tatăl ei, tot elev, fusese arestat. Peste doi ani, avea să plece înflăcărată Bucureşti, la Revoluţie, sperând că regimul care i-a măcinat familia va fi distrus. Şi tatăl ei a avut aceleaşi sfinte aşteptări. A crezut foarte mult în momentul Revoluţiei, dar a coborât repede cu picioarele pe pământ.
"Nu se schimbă nimic. A venit eşalonul doi", spunea Dorin Glăvan la câţiva ani de la mirificul şi tragicul an 1989.
Au fost convinşi că, la percheziţie, securiştii le-au montat şi microfoanele de urmărire. "De atunci aveam mereu grijă ce vorbim în casă, iar Dorin a început să facă ordine în scrisori, să distrugă orice le-ar fi dat comuniştilor motiv să îl aresteze".
Asta nu l-a făcut, însă, să lase garda jos, să cadă în extrema umilinţă în care trăiau cei mai mulţi dintre români. Accepta realitatea fără că prezentul să îi impună o poziţie nedemnă a umerilor. Dimpotrivă! Salvarea lui venea, însă, din talentul excepţional de a-şi dezarma urmăritorii.
A murit la nici 58 de ani - după ce a suferit un atac cerebral - pe 2 ianuarie 2000.
Eroii-elevi
După instaurarea regimului comunist, învățământul din România a fost puternic ideologizat. Școlile erau atent monitorizate de Partidul Comunist, iar elevii erau învățați să-și manifeste loialitatea față de regimul totalitar. Cu toate acestea, influențele din afara țării, au început să îi inspire tinerii români să conteste autoritatea. Așa au început să apară grupuri clandestine, în cadrul cărora elevii discutau despre libertate, democrație și drepturile omului.
Se tipăreau și se distribuiau, în aceeași clandestinitate, manifeste împotriva regimului. Elevii anticomuniști, chiar dacă cei mai mulți dintre ei au fost descoperiți, arestați și duși în pușcării, au avut un impact semnificativ asupra societății românești. Curajul și determinarea lor au inspirat o întreagă generație să conteste autoritatea și să caute schimbarea. După căderea regimului comunist în 1989, mulți dintre acești tineri au devenit lideri în societatea civilă, în politică sau în domeniul cultural, continuând să promoveze valorile democrației și ale libertății.
În Botoșani, ca și în alte orașe, tinerii au fost influențați de contextul social și politic al vremii, dar și de evenimentele internaționale care promovau ideea de libertate și democrație.