Drum. Diana Rotaru, actriță. De unde vine Diana și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?
Vin din Botoșani. În liceu am intrat în trupa de teatru, iar în clasa a XI-a am realizat că asta îmi doresc să fac. Am dat la facultate și mi-am dat seama de câtă muncă este nevoie pentru a reuși, dar nu mă las bătută; sunt perseverentă. Drumul meu a fost și este în continuare dificil, pentru că știm cu toții că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, trebuie să lupți.
Spectacole. Să mergem și mai departe. Ce spectacole ați făcut în stagiunea trecută și ce urmează în această toamnă-iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Diana, apetitul odată deschis după citirea interviului?
Joc acum în spectacolul de licență, „Clasa Noastră” de Tadeusz Słobodzianek. Un spectacol pentru care eu împreună cu colegii mei și profesorii noștri am muncit foarte mult. Jucăm în Sala Atelier, la UNATC. Este un spectacol cu și despre oameni, despre iubire, ură, trădare, dar mai ales prietenie. Ionuț Toader, căruia îi mulțumesc prin acest interviu că și-a rupt două ore din timpul lui pentru a asculta povestea noastră, vă poate confirma spusele mele. În momentul acesta, nu am proiecte „în lumea video”, dar lucrând cu colegii mei de la Facultatea de Film, plăcerea față de această parte a actoriei a crescut și chiar m-aș bucura dacă aș avea ocazia să evoluez și în acest sens.
Țara. Ce relație are Diana cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Țara… România este o țară frumoasă, mă simt bine aici, dar ca orice tânăr de 21 de ani, îmi doresc să călătoresc și să descopăr și alte locuri. Încerc să nu mă grăbesc și să trag concluzii pripite. În altă ordine de idei, România noastră evoluează, cu pași mici, dar siguri, ceea ce nu îmi dă decât un motiv de bucurie.
Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Diana? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Da, votez. Și o fac pentru că sunt de părere că aceștia sunt pașii mici pe care un tânăr, și nu numai, este obligat să-i facă. Mi-e frică de proteste, dar vorba aia „de ce ți-e frică, nu scapi”, așa că o să înfrâng și această temere.
Idoli. Are Diana idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Încă din adolescență am rămas impresionată de gândirea și scrierile lui Mircea Eliade. Când eram mică voiam să fiu scriitoare. Mai scriu din când în când, încerc să pun pe hârtie tot ce mi se întâmplă; poate la un moment dat voi avea curajul să scriu o carte. Până atunci însă, regret că nu am avut ocazia de a mă afla într-o sală de spectacol, pe scena căreia Olga Tudorache, cu farmecul, forța, privirea și limpezimea ei în gândire, mi-ar fi dat o lecție de actorie.
Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Sunt încă la început de drum, totuși, de aceea nu pot decât să îi recomand cu încredere publicului întreg, pe colegii mei. Am crescut alături de ei și sunt obiectivă când spun că sunt foarte talentați. Cuvânt de încheiere… e nevoie de multă deschidere sufletească pentru reușită, e nevoie de muncă, e nevoie de mult timp pe care ți-l oferi ție, în final. Iar apoi, aștepți trenul acela care oprește o singură dată în stație și în care trebuie neapărat să te urci. Vă mulțumesc!