De Ziua Limbii Române, Klaus Iohannis a decorat o… instituție din Botoșani

Responsabilitatea de a păstra şi de a îmbogăţi limba ne aparţine, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Limbii Române.

Președintele României a afirmat, cu acest prilej, că "trebuie să apreciem diversitatea şi creativitatea limbii noastre, dar şi să conştientizăm importanţa de a o menţine nealterată şi respectată. Să o folosim, aşadar, cu grijă şi atenţie, pentru ca urmaşii noştri să se bucure de aceeaşi comoară pe care o preţuim noi astăzi".

"Astăzi sărbătorim atât simbolistica profundă a limbii române, cât şi puterea sa de a aduce oameni şi destine împreună. Prin intermediul limbii, creăm punţi între generaţii, regiuni şi comunităţi, depăşind barierele geografice, ca parte a unei tradiţii culturale milenare remarcabile", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit, în semn de "apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea generaţiilor de specialişti care, prin organizarea de programe şi manifestări cultural-educative şi ştiinţifice, au contribuit la promovarea valorilor limbii şi literaturii române în rândul publicului larg": Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, Categoria A - "Literatura", Muzeului Naţional al Literaturii Român şi Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, Categoria F - "Promovarea culturii", Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" Botoşani.

De asemenea, în semn de apreciere pentru excelenţa de o viaţă de care a dat dovadă în cercetarea şi predarea istoriei limbii române, în editarea de texte vechi, precum şi în realizarea unor instrumente lexicografice, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei profesor dr. Dimitrescu-Niculescu Florica, profesor emerit al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române.

Totodată, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea puse în slujba strângerii relaţiilor culturale dintre România şi Republica Moldova, contribuind la promovarea valorilor limbii şi literaturii române, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria F – „Promovarea culturii”, dr. conferenţiar Igor Şarov, rector al Universităţii de Stat a Moldovei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...