Acest fericit sihastru era mare dascăl al liniştii şi rugăciunii, încât nimeni dintre ucenici nu ajunsese la măsura lui. Era, totodată, iscusit duhovnic al sihaştrilor şi mirenilor şi izgonitor de duhuri necurate, jertfindu-se pentru mântuirea tuturor.
Ieromonahul Agaton (popular Agafton) era cu metania din Mănăstirea Doamnei, ctitorită de Elena Rareş în anul 1552. După mai mulţi ani de nevoinţă, a fost chemat de Dumnezeu la viaţa pustnicească. Deci, luând cu sine doi ucenici, s-a retras în pădurile din apropiere, unde se nevoiau câţiva călugări, şi acolo a sihăstrit zece ani în post şi în neîncetată rugăciune, ajungând sihastru şi duhovnic vestit în ţinutul Botoşanilor.
În anul 1729, Cuviosul Agafton Sihastrul, văzând că se adună fraţii în jurul lui, „au mers în codrul ce este pe locul domnesc la ocolul Botoşanilor şi au curăţat pădurea şi au făcut mânăstioară şi şi-au pus pomeţi pe lângă chilii”. Această mică aşezare pustnicească, cu hramul Sfinţilor Arhangheli, s-a numit la început „Sihăstria lui Agafton”. Aici a adunat cuviosul ca la 20 de sihaştri şi împreună s-au nevoit în plăcere de Dumnezeu până la jumătatea secolului XVIII. Rânduiala sihaştrilor era aceasta: neîncetată rugăciune ziua şi noaptea, citirea Psaltirii la chilii, masa după asfinţitul soarelui; Duminica, Sfânta Liturghie şi împărtăşirea de obşte.
Acest fericit sihastru era mare dascăl al liniştii şi rugăciunii, încât nimeni dintre ucenici nu ajunsese la măsura lui. Era, totodată, iscusit duhovnic al sihaştrilor şi mirenilor şi izgonitor de duhuri necurate, jertfindu-se pentru mântuirea tuturor. Căci era cu adevărat om al dragostei, şi nu era sihastru şi egumen mai cunoscut în partea locului decât dânsul. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Cuviosul Agafton şi-a binecuvântat ucenicii şi s-a mutat cu pace în odihna lui Hristos.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria)