La Cozancea ajungi greu și pleci și mai anevoie. Drumul lung îți lasă timp să slobozi gândurile seci, să uiți micile poticneli sufletești, să te împaci cu propriile griji și, mai ales, să dai frâu liber iubirii de oameni.
Un proiect așteptat!
O veste bună a venit la finalul anului trecut: biserica Mănăstirii Cozancea va intra într-un amplu proces de consolidare, restaurare și punere în valoare.
Mănăstirea Cozancea a demarat implementarea proiectului cu titlul „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, Mănăstirea Cozancea, comuna Sulița, județul Botoșani – Elaborare expertize, studii, DALI”.
Proiectul este cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Apelul de finanțare din Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea TMI-IV/2024, subprogramul Acțiuni tematice „Edificii de cult”/„Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”, în baza contractului nr. 79 din 9 decembrie 2024.
Valoarea finanțării nerambursabile este de 245.400 de lei, iar perioada de implementare a proiectului este între 09.12.2024 și 30.11.2025.
Obiectivul general al proiectului este elaborarea documentației tehnico-economice pentru restaurarea Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”, Mănăstirea Cozancea, și promovarea valorii culturale a acestui obiectiv de patrimoniu la nivelul comunității locale din comuna Sulița, județul Botoșani. Parteneri în cadrul proiectului sunt Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Centrul Cultural Misionar „Doxologia” al Arhiepiscopiei Iașilor și Asociația Eco Travel.
Cozancea, bijuteria ortodoxă ”născătoare” de sfinți
Drumul către Cozancea nu este deloc ușor, însă impresionează prin frumusețe. De la dealuri împădurite la un peisaj aproape deșertic, chiar dacă populat/sufocat de măslinii sălbatici.
Cozancea pare să fie în afara lumii, într-un timp care nu măsoară decât prezentul. O răsfirare de clădiri albe, cu oameni roind tăcuți printre ele. Aici au viețuit o vreme bunul Părinte Paisie Olaru, năstrușnicul Părinte Ilie Cleopa, cei doi duhovnici a căror prietenie pe viață începea chiar aici, în mănăstirea Cozancea. Amândoi sunt astăzi sfinți în calendar.
În apropierea mănăstirii, pe un drum care taie pădurea, se deschide o poiană în care – reconstruite – se află Paraclisul și mica chilie în care Părintele Paisie s-a retras în vremea călugăriei, pentru rugăciune.
Istorie de sute de ani
Cozancea este o mănăstire cu veche istorie. Prima construcţie din lemn s-a făcut în 1656, de către trei cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balş construieşte o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balş din neamul Coştiugineştilor, ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore.
În 1953 este transformat în schit de maici având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959.
În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin. Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obşte de călugări.
”Vai, a venit la noi părintele Cleopa!”
Tot aici, la Mănăstirea Cozancea, avea să îl cunoască pe Părintele Cleopa – la ultima sa vizită pe pământ botoșănean - și Arhimandritul Siluan Antoci. În urmă cu peste 30 de ani, pe când era frate începător la Cozancea, Arhim. Siluan Antoci își amintește că a fost una dintre întâlnirile ce l-au marcat profund.
”Vedem că în curtea mănăstirii a venit un ARO din acelea vechi. A coborât un părinte, am aflat mai târziu că era părintele David Gălbează. A deschis portiera mașinii și numai am văzut că o coborât un om cu barba albă, și nu numai cu barba albă... Prima impresie a fost că îl văd pe Patriarhul Avraam din icoane...”, povestește Arhim. Siluan Antoci.
Nu știa, la acea vreme, cine este bătrânul luminos cu barba albă.
”Era de o frumusețe de negrăit. Nenea Toader a spus atunci: ”Vai, a venit la noi părintele Cleopa!” A lăsat acolo uneltele de lucru în acel moment, am coborât de pe chilie și am luat binecuvântare. Părintele cu dragostea lui nemărginită... nu ne mai luam ochii de la el, așa de mare mi s-a părut în ochii mei de copil”, spune Părintele Siluan.
”În ziua aceea parcă totul se oprise într-un loc!”
L-au urmărit cu smerenie, dar și cu fascinație, pe bătrânul călugăr. A intrat în biserică și a zăbovit foarte mult la icoana Maicii Domnului.
”A spus că acea icoană a fost dăruită de mama sa și cred că a stat acolo vreun sfert de oră. Nu s-a rugat cu voce tare, dar în acel moment simțeam o bucurie negrăită. A mers în jurul mănăstirii unde erau niște delușoare, acolo unde fuseseră vechile chilii ale părinților din Cozancea. Marii părinți despre care a scris și părintele Paisie Olaru. Mergea și se oprea la fiecare loc și spunea: aici a fost casa părintelui Gavrilescu, aici a fost casa părintelui Vitalie, aici a fost casa părintelui Paisie. Și se oprea la fiecare movilă unde fuseseră chiliile părinților dărâmate de comuniști în 1959. Cred că spunea câte o rugăciune pentru părinții plecați și își amintea cu drag de fiecare. Și a mers așa la fiecare, pe câmpul acela de la Cozancea, până spre seară, când a bătut clopotul de vecernie”.
A fost ultima vizită a Părintelui Cleopa la Cozancea, pe locurile natale…
”…cu locurile copilăriei și cu oamenii care l-au format duhovnicește, pentru că el s-a format prima dată pe acele locuri păscând oile părinților și copilărind prin jurul satului Sulița și pădurile din jurul mănăstirii”, își amintește Părintele Siluan Antoci.
O întâlnire care avea să rămână peste decenii ca un punct luminos.
”Parcă se oprise timpul în loc, parcă nu mai era soare. El parcă era un soare. Așa îl vedeam eu atunci și ochii unui copil sunt mai sinceri decât ochii unui om trecut prin viață și având mai multe răni ale păcatului, pe care încearcă să le vindece. De aceea spun că în ziua aceea parcă totul se oprise într-un loc. O pace care era peste noi. O bucurie pe care nu o poți descrie. Și în același timp simțeai în persoana părintelui mireasma Duhului Sfânt. S-a urcat în acel ARO și s-a întors la Mănăstirea Sihăstria”, își încheie părintele mărturisirea.
