Calendar ortodox, 10 ianuarie: Sf. Ier. Grigorie, Episcopul Nyssei; Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti

Sfântul Grigorie era fratele mai tânăr al Sfântului Vasile cel Mare. El a învăţat carte la şcolile din oraşul său, Cezareea Capadociei, şi pentru setea sa de cunoaştere şi pentru marea putere a gândirii şi a scrierilor sale a ajuns să fie cel dintâi mare dascăl, părinte şi teolog slăvit al vieţii duhovniceşti. După moartea soţiei sale Teosevia, Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop de către fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, încredinţându-i-se scaunul Nyssei, de unde a luptat împotriva arianismului. Cetatea Nyssa din Capadocia nu era o cetate de seamă, însă Sfântul Vasile voia oameni cu o credinţă neşovăielnică în jurul său: El spunea că „este mai bine ca episcopul să dea cinste scaunului său decât să capete cinste episcopul de la scaun”! Sfântul Grigorie de Nyssa a luat parte la lucrările Sinodului II Ecumenic, în anul 381, întărind credinţa în dumnezeirea Sfântului Duh. Dintre scrierile sale amintim: Marele cuvânt catehetic; Despre facerea omului; Viaţa lui Moise; Tâlcuire la Cântarea Cântărilor; Despre Fericiri ş.a. S-a mutat în pace la Domnul în anul 395, în ziua de 10 ianuarie.

 

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Antipa, care din botez se numea Alexandru. El s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, Bacău. La 20 de ani a mers la Schitul Brazi din Vrancea, unde a fost tuns în rasoforie de stareţul Dimitrie. După doi ani a plecat pe Muntele Athos, unde a primit schima cea mare, primind numele Antipa. În 1860 a mers în Moldova şi Rusia în vederea strângerii de ajutoare pentru Schitul Prodromu. În 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la Mănăstirea Valaam.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...