Cazul Mugur Călinescu, ilustrat pe bandă desenată

Asociația CulturEst și Liceul de artă „Ștefan Luchian”, Botoșani, a organizat un concurs de bandă desenată pe tema cazului „Mugur Călinescu”.

În 1981, Mugur Călinescu, elev la Liceul A.T. Laurian, a scris lozinci anticomuniste pe zidurile clădirilor importante din Botoșani. Timp de o lună, în perioada 12.09-18.10.1981, Securitatea a fost în alertă generală; înscrisuri ale peste 80.000 de persoane au fost cercetate grafologic. După ce a fost prins în flagrant, M.Călinescu a fost anchetat, criticat la școală, locuința ascultată, urmărit pas cu pas. La câteva luni de la  ancheta Securității, s-a îmbolnăvit și a murit în condiții neelucidate, în 1985. În anul 2000, la CNSAS, a fost făcut public dosarul  „Elevul”, dosarul urmării sale de Securitate; iar în 2017, Parchetul militar Iași a deschis o anchetă, care cercetează condițiile desfășurării anchetei Securității și cauzele morții lui Mugur Călinescu.

 

Asociația CulturEst, care de patru ani depune eforturi ca să construiască la Botoșani Muzeul vieții cotidiene în comunism(www.MuViCC.ro), după o viziune cu impact cultural și social, va deschide ,începând cu anul 2018, în centrul istoric al Botoșani, Expoziția Mugur Călinescu. Autorii acestui proiect, pe lângă prezentarea în sinteză muzeală a acestui caz tragic din comunism, încearcă să intre într-un dialog cu un număr cât mai mare de localnici pe tema comunismului românesc, să achiziționeze obiecte muzeale( obiecte din viața comună în comunism), să înregistreze mărturii despre anii petrecuți în comunism.

La acest concurs s-au înscris cinci elevi de la Liceul de artă „Ștefan Luchian”; juriul, format din conf.dr. Florentina Nițu, decan al Facultății de Istorie, București, lector dr. Anca Boeriu, Universitatea de Artă București, președinta secției de  grafică a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prof. dr. Radu Preda, președinte al Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului și a Exilului Românesc(IICCMER), arh. dr. Răzvan Lăcraru, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”și Constantin Iftime(președintele juriului), a desemnat-o drept câștigătoare pe eleva Miruna Smit, de la Liceul de artă „Ștefan Luchian”, Botoșani.

 

„Toate lucrările sunt foarte bune, interesante și sensibile”, scrie Florentin Nițu, într-o scrisoare adresată Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani. Toți cei cinci elevi vor fi invitați, de Facultatea de Istorie București, în 2018,  să participe „la un concurs de expresie artistică vizuală, dedicat Centenarului României”.

Din partea IICCMER: Diana Dumitrița Oniciuc se remarcă „prin cromatică potrivită și armonioasă”, Elena Strechea, prin acuarela bogată, iar la David Eduard Ariton se simte dramatismul acestei istorii.

 

Miruna Smit- câștigătoare desemnată – „face o lectură atrăgătoare și plină de informații a acestei narațiuni, oferind desene cu o grafică foarte expresivă”.

Toate benzile desenate vor putea fi vizionate, sub formă digitalizată, în Expoziția Mugur Călinescu a Muzeului vieții cotidiene în comunism, care va fi deschisă publicului cât de curând într-un spațiu din centrul istoric al municipiului Botoșani ;Asociația CuturEst va organiza cu aceste desene expoziții în diferite școli și licee, atât în Botoșani cât și la nivel național, încercând pe această cale să stimuleze interesul  elevilor pentru istoria controversată și tragică a comunismului românesc.

 

Acest proiect finanțat de Primăria Botoșani și Asociația CulturEst a fost coordonat de Ciprian Andrușca, profesor la Liceul de artă „Ștefan Luchian,  și Constantin Iftime. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!

Friday, 1 May 2026

Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...

Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”

Friday, 1 May 2026

Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...

Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO

Friday, 1 May 2026

Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

-->