Undeva, în Moldova de Nord, pe un deal din susul apei Siretului, o casă a lui George Enescu stă să se dărâme. Trista privelişte ce se înfăţişează călătorului are la origine un conglomerat de cauze, multe dintre ele fiind ilustrative pentru cunoaşterea incompletă a biografiei compozitorului român.

Schimbarea de decor din 1945, generozitatea lui Enescu, imposibilitatea acestuia de a-şi mai revendica sau măcar îngriji casa, cauzată de plecarea lui definitivă din ţară în 1946 şi de faptul că a fost silit să renunţe la toate proprietăţile sale, înstrăinarea ei tacită şi tratamentul de care s-a bucurat din partea actualilor posesori de la Mihăileni, îmbinate cu aspectele biografice mai puţin luate în considerare şi având conotaţii de ordin psihologic (divorţul soţilor Enescu) – toate acestea au făcut ca nu doar peste o casă, ci peste o întreagă epocă şi un capitol de decenii al existenţei lui Enescu să se aştearnă un văl de uitare şi de nepăsare.

Placa memorială din marmură albă a dispărut fără urmă de pe zidurile casei după 1989 (valoarea şi istoria ei fiind, în prezent, o piedică pentru cei care vor să o radă de pe faţa pământului), iar mărul din curte, sub care Enescu zăbovea îndelung, şi din care – de fiecare dată, înainte de plecare – fura mere pentru drum, a fost tăiat.

Construită de străbunii lui Enescu după mamă, casa din Târgul Mihăilenilor este în sine un monument arhitectonic reprezentativ pentru tipul de casă de ţară moldovenească din secolele XVIII-XIX, aflată şi ea tot mai mult pe cale de dispariţie.

Continuarea pe historia.ro 

 

CITEȘTE ȘI: "Iftime e categoric, „Anestis și Ongenda sunt netransferabili”, dar se teme pentr..."