Botoșani, viitorul teatrului românesc Nu știu câți știu, dar teatrul românesc are în prezent foarte mulți reprezentanți la nivel național în categoria de vârstă 16 - 35 de ani, ceea ce mă face să cred că viitorul teatrului românesc este clar din Botoșani.
Nu știu dacă e vorba doar de zona asta cu un puternic substrat cultural (George Enescu! Mihai Eminescu!) sau de Atelierul de teatru care i-a unit sau i-a inspirat pe o parte dintre cei implicați în fenomen, dar cert e despre familiile de aici, care chiar dacă nu au fost de acord cu opțiunile copiilor, i-au ajutat mai tot timpul să ajungă acolo unde vor, pot sau se întâmplă.
In Frilensăr există 3 omuleți din Botoșani care colac peste pupăză mai sunt și neamuri: Loredana, Ovidiu și Claudia. Pe lângă asta țin să precizez că în Moldova se mănâncă și că e greu să scapi de pacostea asta. În 12 ore am mâncat cât am mâncat în juma de caravană, iar noi în jumătate de caravană n-am făcut foamea, deci imaginați-vă…
Pe 8 august am plecat spre Păltiniș care e în județul Botoșani, la granița cu Ucraina și Moldova. Drumurile noastre toate, parcă-s proaste. Nu suntem de mult timp cu caravana în Moldova, dar drumurile astea au mai mult gropi.
IVANCAUTI
Am ajuns la Căminul Cultural Cătun Ivancauți, o sală cu sobă, lemne de foc, 2 frigidere Coca-Cola și o sută de scaune albastre. Mai are o toaletă închisă, una ecologică în curte, o cameră cu produse alimentare de la U.E, o ieșire secundară sigilată, încă o cameră cu o sobă și multe geamuri termopan. Lângă Căminul Cultural se află Școala nr. 2 a Comunei Păltiniș, o școală ridicată acu 13 ani din plăci asemănătoare containărelor de locuit.
Școala are 2 clase, una pentru școală în care învață 14 copii pe diferite nivele de vârstă, școală simultană și o clasă pentru 15 copii de grădiniță de diferite vârste. Școala are o învățătoare care e și consilier local și o educatoare. Doamna învățătoare ne-a descris situația din zonă, iar totul e departe de a fi roz. Nu pot avea apă curentă și canalizare pentru că au un număr mult prea mic de locuitori pentru fonduri europene, iar de la nivel central vin doar promisiuni în preajma alegerilor locale sau naționale.
Oricum oamenii din comună nu-și doresc aceste beneficii
pentru că ar avea de plătit, iar cum în jur de 30% dintre copiii din clasa ei au declarat că se culcă seara flămânzi, le dă oarecum dreptate pentru că-și imaginează că oamenii ăia chiar n-ar avea de unde să plătească. Consideră că zona e una frumoasă, dar lăsată să se stingă, uitată.
PALTINIS - BOTOSANI
Ne-am întâlnit cu Iulian, un băiat spre adolescență care avea piciorul stâng amputat încă de când avea 6 ani. Merge pe bicicletă, joacă fotbal și ne-a ajutat cu împărțitul fluturașilor prin comună. Copiii de acolo sunt sprinteni, cu chef de viață și de joc. Au venit la micuțul cămin cultural cu autocare sau pe jos peste 100 și ceva de spectatori.
Peste 70% dintre ei erau copii,
dar cui îi pasă atâta timp cât au fost ochi și urechi la tot ce se petrecea în scenă. La final am dat autografe, am stat de vorbă cu ei și le-am împărțit afișe. Ne-au spus că au mai fost la teatru, că mai vin spectacole în comuna lor, dar destul de rar. S-ar bucura să mai ajungem.
În public au fost prezenți și un grup de câțiva tineri din Darabani, localitate din apropiere. Ei au ajuns la noi printr-o fată din grup care se afla în Cimitirul vesel din Săpânța când noi urlam pe terasă. A venit să vadă ce e, ne-a căutat pe interneți și așa a venit și la Păltiniș cu colegii de liceu. Cerc. Am zâmbit, le-am luat interviu pentru documentar, lor le place în România, ne-am strâns mâna și ne-am promis că sigur ne vom mai vedea în țara asta în viitorul apropiat. Simpatic tare.
Am plecat de la Botoșani mâncând pentru că în Moldova se mănâncă. Nu știu de unde ni se trage obiceiul ăsta, dar teama asta de a fi foame cuiva apropiat îi panichează pe părinți foarte, dar foarte, foarte tare. Iar copii nu refuză. Deci în Moldova se mănâncă. (Text complet aici)
Citeste si Caravana cu teatru "Green-Frilensăr pe contour", cu actori botoșăneni pe meleaguri botoșănene!
Peste 10 spectacole de teatru în peste 10 localități de graniță din România, un proiect care își propune să facă accesibilă cultura în comunitățile mici și mijlocii defavorizate din acest punct de vedere, promovând tradițiile, obiceiurile, mobilitatea și diversitatea cu rolul educării culturale a comunităților locale.
În colaborare cu Teatrul LUNI de la Green Hours, platforma de teatru independent Frilensăr a dat naștere unei trilogii, Tristory sau ”Trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite”, pornind de la tradiții, obiceiuri și mituri românești.