Călugărul Vitalie, din BotoÈ™ani, a trăit între anii 1891 È™i 1945. Acest cuvios părinte a fost un mare ÅŸi tăinuit sihastru român din Muntele Athos. Născut în anul 1891, era de loc din judeÅ£ul BotoÅŸani, iar cu metania din Mănăstirea NeamÅ£. Fiind chemat de Hristos la viaÅ£a duhovnicească, monahul Vitalie a luat din tinereÅ£e jugul nevoinÅ£ei călugăreÅŸti, întrecând pe mulÅ£i cu postul, cu rugăciunea cea de taină, cu lacrimile ÅŸi cu privegherea.
Râvnind nevoinÅ£ei celei mai înalte, în anul 1938 s-a dus la Sfântul Munte ÅŸi acolo, făcându-ÅŸi un mic bordei, sihăstrea singur în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu, ctitorită de Petru RareÅŸ. Dar osteneala părintelui Vitalie era cu totul ascunsă în Hristos. Nimeni nu ÅŸtia unde anume se sălăşluieÅŸte, cum se roagă ÅŸi la ce măsură duhovnicească a ajuns. Nu-l vedea nimeni, uneori luni de zile. Numai vara lucra la Mănăstirea Caracalu, de unde îÅŸi primea puÅ£ina hrană pentru întreÅ£inere. Apoi iar se retrăgea la mult dorita liniÅŸte.
Spun părinÅ£ii atoniÅ£i, care l-au cunoscut, că părintele Vitalie era întotdeauna senin ÅŸi luminat la chip, că păzea cu desăvârÅŸire tăcerea, că nu vorbea niciodată despre cineva, că se socotea pe sine cel mai păcătos om de pe pământ ÅŸi că era mare lucrător al Rugăciunii lui Iisus.
Uneori, cuprins de lacrimi ÅŸi de bucuria Duhului Sfânt, zicea aceste cuvinte:
„Slavă Å¢ie, slavă Å¢ie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, că m-ai chemat pe mine nevrednicul la viaÅ£a monahală ÅŸi m-ai adus aici, în grădina Maicii Tale, să mă pot ruga în liniÅŸte pentru toată lumea!”
Acest părinte iubitor de Dumnezeu, cunoscându-ÅŸi mai dinainte ceasul sfârÅŸitului său, a spus părinÅ£ilor:
-Peste trei zile, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, mă duc la Dumnezeu! Apoi s-a mărturisit, a primit Preacuratele Taine ÅŸi, la 14 septembrie 1945 s-a odihnit cu pace, dându-ÅŸi sufletul în mâinile Domnului. PărinÅ£ii monahi l-au înmormântat în cimitirul Mănăstirii Caracalu.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 581 - 582)