Calendar ortodox: Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Sofronie era din cetatea Damascului, avâd părinţi dreptcredincioşi ce se numeau Plintos şi Mira. A trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641) şi încă din tinereţe şi-a îmbogăţit viaţa, iubind înţelepciunea, atât cea duhovniceaască, prin exemplul sfinţilor pustnici, cât şi din afară, a ştiinţelor din vremea lui. Studiind filosofia, a mers la Ierusalim, apoi la mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte, şi acolo a vieţuit 20 de ani.

 

L-a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, scriitorul vestitei cărţi Limonariul. Împreună cu acest cuvios, Ioan, Sfântul Sofronie a călătorit la mai multe locuri sfinte: la Mănăstirea Sfântul Sava, la Iordan, în Antiohia, apoi în Alexandria. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism. În acea vreme, Heraclie i-a biruit pe perşi, aducând la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci, pe care aceştia îl furaseră, dar şi pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, care era ţinut în robie. După moartea patriarhilor Zaharia şi Modest a fost ales Sofronie patriarh al Sfintei Cetăţi.

Atunci s-a ridicat în creştinătate o nouă erezie, a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc o singură voinţă şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei erezii privind taina Persoanei lui Hristos i s-a opus Sfântul Sofronie, căci adunând sinod a osândit asemenea rătăcire. Sfântul Sofronie i-a combătut pe monoteliţi, întocmind scrieri care au fost citite la Sinodul al 6-lea Ecumenic. Tot el a scris Viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi Cuvânt despre viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv. A avut marea durere să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi sub ocârmuirea califului Omar în anul 638. Atunci, sfântul patriarh a încheiat cu Omar o pace pe care însă califul nu a respectat-o după ce Ierusalimul şi-a deschis porţile. Sfântul Patriarh Sofronie a trecut la Domnul în anul 638.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Momente încărcate de emoție pentru persoanele private de libertate de la Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 09:21

Reintegrarea nu începe doar atunci când se deschide o poartă. Începe mult mai devrem, în clipa în care un om își privește trecutul cu sinceritate, își asu...

Tânăra din Botoșani care a lăsat Dreptul pentru Agricultură, pentru a dezvolta ferma familiei! - FOTO

astăzi, 08:42

Uneori, drumul pe care îl alegem la început nu este și cel care ne definește. Pentru Mirela, pasiunea pentru agricultură a fost cea care a readus-o acolo unde simte că îi este lo...

Crosul Speranței 2026: O zi în care copiii au strălucit, iar părinții au simțit că nu sunt singuri - FOTO

astăzi, 08:15

Sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Baza Sportivă din Stăuceni, copii, părinți, alergători și voluntari s-au întâlnit la Crosul Speranței, organizat de Fundația Alfa, Suflet ș...