În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi, scrie ziarullumina.ro.
Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei, a fost din ţara Galatiei, din satul Sicheot, de lângă Ancira (Ankara de astăzi) şi a trăit pe vremea împăratului Tiberiu al II-lea (578-582), până în vremea împăratului Heraclie (610-641).
Dumnezeu era cu el, pentru că din cea mai fragedă vârstă avea mare dragoste faţă de El, dar şi faţă de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, fiind înclinat spre rugăciune şi multă nevoinţă. La vârsta de 14 ani, cu învoirea mamei sale, s-a retras într-o peşteră de munte, lângă o biserică a Sfântului Gheorghe, unde a vieţuit mai mulţi ani în post şi rugăciune, încât se mirau toţi de acest copil minunat. La vârsta de 18 ani, Episcopul cetăţii Anastasiopolei, Teodosie, l-a sfinţit preot pe Sfântul Teodor, pentru viaţa sa curată şi neprihănită.
După aceasta, sfântul a mers la Ierusalim pentru a se închina la Sfintele Locuri, iar când s-a întors în patria sa a întemeiat o mănăstire pe care a închinat-o Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. După moartea Episcopului Timotei, care a urmat după Teodosie, arhimandritul lavrei Sicheotului, Teodor, a fost ales episcop.
A păstorit 10 ani ca arhiereu în Eparhia Anastasiopolei, cu multă vrednicie. Dorind însă necontenit liniştea monahală, s-a retras din scaunul de episcop şi s-a statornicit iarăşi în sihăstria lui iubită de la Sicheot. La chemarea împăratului Mauriciu (582-602), Sfântul Teodor l-a tămăduit de lepră pe fiul aceluia. S-a mutat în pace la Domnul la 22 aprilie 613.