Sfântul Policarp era originar din Efes, în Asia Mică, și s-a născut din părinți binecredincioşi, Pangratie și Teodora, pe când ei erau în temniță pentru credința lor în Iisus Hristos Domnul. Fiind osândiți la moarte părinții săi și tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat și crescut de o creștină milostivă, Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp.
Potrivit Ziarului Lumina, Calista l-a învățat pe Sfântul Policarp dreapta credință și poruncile vieții după Evanghelia Domnului. Pe când avea 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduiește cuvântul Domnului în părțile Asiei și, dorind foarte mult să-l vadă, a mers la dânsul.
Pe vremea împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul l-a așezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea și Sfântul Vucol, înainte de a muri, l-a așezat pe Sfântul Policarp în locul său.
Păstorind vreme îndelungată, el i-a adus pe mulți păgâni la Hristos. Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu Papa Anicet, a statornicit data sărbătorii Învierii Domnului pentru întreaga creștinătate.
Pe vremea împăratului filosof Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost ars de viu pentru credința sa în Mântuitorul Iisus Hristos, primind astfel cununa muceniciei.
Dregătorul i-a spus înainte să-l omoare: „Blestemă pe Hristos și cruță-ți bătrânețile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos și nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aș putea blestema pe Binefăcătorul și Mântuitorul meu?” Și fiind omorât, a primit cununa mucenicilor din mâna Domnului Iisus Hristos.