Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic şi a fost crescut de părinţii săi în dreapta credinţă şi în viaţa cea după Evanghelie.
Pe când avea 25 de ani, şi-a lăsat patria sa şi s-a dus în Egipt, făcându-se monah în pustiul Schetic, unde timp de cinci ani a trăit în aspre nevoinţe, în post aspru şi rugăciune multă. A mers apoi la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte şi aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, care i-a devenit ucenic. Căzând bolnav, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său la Tesalonic, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor.
Asemenea Sfântului Apostol Pavel, cunoştea meseria de a face corturi, învăţându-i totodată pe iudei şi pe păgâni cuvintele Evangheliei. Ioan al II-lea (386- 417), Episcopul Ierusalimului, auzind despre viaţa Sfântului Porfirie, l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot, încredinţându-i paza Crucii Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind episcopul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfinţit episcop acolo, la cererea clerului şi a credincioşilor.
Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reuşit să-i liniştească pe păgânii din Gaza şi, cu daruri de la împărăteasa Eudoxia, a înălţat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.
(Pr. Ştefan Sfarghie)