Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a ajuns şi în Oxirinhos din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunătatea şi milostenia creştinilor, învăţătura Sfintelor Evanghelii şi tot acolo a fost botezat în numele Preasfintei Treimi.

Auzind de un pustnic, pe nume Palamon, a mers la el în pustie şi a devenit ucenicul său. Ca monah, lucrul cuviosului Pahomie era să toarcă lână şi să o ţeasă, iar din ce câştiga, oferea săracilor.

 

Sfântul Pahomie a avut la început ca ucenic pe fratele său mai mare, Ioan, apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu, au început să se adune în jurul său mulţime de ucenici. Iar numărul monahilor din cele şapte mănăstiri întemeiate de el urca la 7.000, din care 1.400 numai la Tabenisi. Sfântul Pahomie a trecut la Domnul în al 55-lea an al vieţii sale şi a fost îngropat în mănăstirea sa din Tabenisi.

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Iacob Putneanul. Acesta s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală, scrie ziarullumina.ro.

Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul Sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte).

Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea Mitropolitului Iacob Putneanul în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la Domnul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...