Real succes cu spectacolul „Să nu ne răzbunați” la Festivalul Internațional de Teatru Monodramă pentru Femei din Liban (fotogalerie)

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” a participat, în perioada 14 – 16 mai, la cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Monodramă pentru Femei, care a avut loc la Teatrul Național Libanez din Tir.

Festivalul este organizat de Asociația Tiro pentru Arte, din Liban, iar instituția de cultură botoșăneană s-a prezentat cu spectacolul „Să nu ne răzbunați”. Regia și scenografia spectacolului sunt semnate de Silvia Răileanu și Mirela Nistor, adaptarea textului a fost făcută de Ionuț Poclid, vocea textul a fost dată de Cezar Amitroaei, montaj și procesare video de Florin Petrosceac. Din distribuția spectacolului face parte Silvia Răileanu.

 

Spectacolul s-a bucurat în Liban de un real succes. Printre spectatori s-au numărat Radu Cătălin Mardare, ambasadorul României în Liban și Cosmin Herțanu, consulul României la Beirut.

„Aseară Veruța și-a mărturisit povestea cum a putut ea mai bine, s-a bucurat la spectacol de prezența Excelenței Sale Radu Cătălin Mardare, Ambasadorul României în Liban și a domnului consul Cosmin Herțanu, a întâlnit oameni frumoși, a legat prietenii noi. Veruța e fericită!”, a transmis actrița Silvia Răileanu.

Această piesă teatrală a mai fost prezentată în Studioul Teatrului „Vasilache”, la Festivalurile Internaționale de Monodramă din Bacău (2019), Mongolia – Ulan Bator (2019), Albania – Korca (2021), Ujhorod, Ucraina (2021), în Sharm El Sheik, Egipt (2021), Alexandria, Egipt (2022) și Algeria (2022).






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...