Încă de la vârsta de opt ani a ales viaţa călugăriei, intrând în mănăstirea numită „a lui Flavian”, unde a învăţat Psaltirea pe de rost, deprinzându-se să fie înfrânat şi răbdător. Pe când avea 18 ani a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist, la mănăstire de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor ce locuiau acolo. Pentru că era un om deosebit de înduhovnicit, Cuviosul Eftimie l-a numit pe Sfântul Sava „copil bătrân”. Trecând la Domnul Cuviosul Eftimie, Sfântul Sava a plecat să se nevoiască în pustia ce este dinspre răsărit, împrejurul Iordanului, unde în acea vreme strălucea Cuviosul Gherasim. Pe atunci, Sfântul Sava avea 35 de ani şi, fiind singur în pustie, a fost ispitit de diavol, care a ridicat asupra lui război. Odată, odihnindu-se sfântul după osteneală, la miezul nopţii s-a închipuit diavolul în mulţime de şerpi şi de scorpii, venind asupra lui spre a-l înfricoşa. Dar el îndată s-a sculat la rugăciune şi era în buzele lui psalmul lui David, care zice: Nu te vei teme de frica de noapte; peste aspidă şi vasilisc vei călca.
Acestea zicând el, îndată a pierit diavolul, cu toate înfricoşările lui. Cu cât creştea în vârstă, cu atât sporea fericitul Sava şi în virtuţi, de aceea Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale a făcut să izvorască oarecând apă în locuri fără de apă. El a fost îndrumător şi povăţuitor multor călugări, întemeind mănăstirea care îi poartă numele şi alcătuind Tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă. Sfântul Sava este numit „cel Sfinţit” pentru că a fost hirotonit preot şi rânduit îndrumător al tuturor mănăstirilor din Palestina. El a mers în două rânduri la Constantinopol, în calitate de sol al Patriarhului Ierusalimului, la împăraţii Anastasie (491- 518) şi Iustinian cel Mare (527-565).
S-a mutat în pace la Domnul în anul 532, fiind în vârstă de 93 de ani. Moaştele sale se află astăzi în mănăstirea care îi poartă numele din Ţara Sfântă.