Sfântul Ioan (†820) a ieșit de tânăr din lume şi iubind pe Hristos s-a dus la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah și împreună se nevoiau, plăcând lui Dumnezeu. Şi avea atâta sârguinţă spre tot lucrul bun, încât însuşi învăţătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Domnul. Când rău-credinciosul împărat Leon Armeanul (814-820) a început prigonirea celor care se închinau la sfintele icoane, acest Cuvios Ioan a mers la Constantinopol împreună cu dascălul său Grigorie și cu Iosif, făcătorul de cântări, și umblând prin cetate îi întăreau pe creștini să rămână statornici în credința lor în Mântuitorul Iisus Hristos.

Asemenea şi după căderea Sfântului Iosif în mâna arabilor şi după mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie, dascălul său, Cuviosul Ioan, rămânând în Constantinopol, se nevoia în ostenelile cele obişnuite şi în mărturisirea dreptei credinţe, nu numai pentru mântuirea sa, ci şi pentru a celorlalţi, punându-şi viaţa în primejdie, ca un adevărat mărturisitor al credinţei creştine. Din îndemnul inimii, Sfântul Ioan a mers la Sfintele Locuri să se închine, statornicindu-se o vreme la Lavra Sfântului Hariton.

La adânci bătrâneți s-a mutat la Domnul, iar Sfântul Iosif l-a îngropat alături de Sfântul Grigorie, în noua biserică pe care o ridicase Sfântul Iosif în apropiere de Constantinopol.