Calendar ortodox: Astăzi îi cinstim pe Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, şi Miron, Episcopul Cretei

Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul lui Hristos (†820) a trăit pe vremea împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820), unul dintre împăraţii care luptau împotriva sfintelor icoane. Ca Episcop al Cizicului, Sfântul Emilian a fost silit de multe ori să se lepede de cinstirea icoanelor, suferind multe chinuri de la eretici, dar nu s-a supus, ci a rămas neclintit, potrivit predaniei Sfinţilor Părinţi. El avea nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătăţile cele veşnice. Fiind în exil, din cauza pătimirilor şi a multor strâmtorări s-a mutat la Domnul.

 

Astăzi Biserica Ortodoxă face şi pomenirea Sfântului Miron, Episcopul Cretei, care, înainte de a fi ales episcop, a hrănit mulţi săraci, lucrând pământul împreună cu soţia sa. Odată, a aflat pe pământul său nişte hoţi care furau, aceia umplându-şi sacii cu grâu. Iar sacii erau atât de grei, încât tâlharii nu puteau să-i ridice de la pământ. Dar Sfântul Miron, în loc să-i alunge sau să le facă vreun rău, venind, le-a ridicat sarcinile cu mâinile sale, le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le să nu spună nimănui cele întâmplate. Datorită vieţii sale îmbunătăţite a fost hirotonit preot, el primind marele dar al preoţiei în timpul împăratului persecutor Deciu (249-251). După moartea împăratului a fost ales Episcop al Cretei, unde a păstorit cu mult devotament, învrednicindu-se chiar de darul facerii de minuni. Până la vârsta de 100 de ani, când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Miron a trăit în iubire faţă de Dumnezeu şi cu milă faţă de oameni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...